Ziua Logo
  Nr. 4509 de vineri, 10 aprilie 2009 
 Cauta:  
  Detalii »


Pentru a putea trimite un articol trebuie sa va autentificati.



Nume:
Parola: 
Utilizator nou »      Parola uitata »
Memoreaza datele de autentificare?

Increngatura

Nimeni nu are ceva anume de impartit cu Ioana Basescu. Sau cu Mircea Basescu. Opinia publica nu este inflamata in ceea ce o priveste pe fiica presedintelui ca persoana. Sau pe fratele acestuia. In schimb, toata lumea este intens preocupata de increngatura. O combinatie de persoane si institutii care reprezinta o bomba cu ceas. Pentru ca poate narui sperantele celor care si-au imaginat ca declaratiile lansate cu atata insistenta si duritate de catre seful statului sunt altceva decat vorbe goale. Ca acesta are cu adevarat intentia de a face tot ceea ce este necesar pentru diminuarea coruptiei la varf.

Pentru a crea, in final, o Justitie mai eficienta, mai dreapta si mai multa siguranta pentru fiecare cetatean. Adevarul este ca, in ciuda unor mari scandaluri care au cutremurat, in ultimii patru ani, societatea romaneasca, in linii mari, din perspectiva mai sus enuntata, Traian Basescu a continuat sa se bucure de credibilitate. Abia acum aceasta credibilitate se clatina si risca sa se prabuseasca. Iar punctul de plecare este increngatura. Din care fac parte una dintre fiicele sale, fratele, nepotii si oamenii de afaceri apropiati. Este abia inceputul sfarsitului.

La BucureSti, o batalie incrancenata pentru un serviciu secret superdotat si superantrenat in materie de politie politica, cel al Ministerului de Interne, a degenerat in lovituri dure pe care si le aplica principalii protagonisti, in care sunt inevitabil antrenati procurorii de la DNA. Condusi de Daniel Morar, omul de casa al lui Traian Basescu, instalat acolo de Monica Macovei, viitor parlamentar PDL la Uniunea Europeana. Ei bine, arestarea poate nu atat a lui Popoviciu, cat a celor doi reprezentanti ai serviciului secret al MI, unul dintre ei fiind insusi seful - iata un caz fara precedent in Romania - a starnit musuroiul. Arhiva. Informatii, pana atunci ascunse in mare secret, au iesit pe piata. Si, astfel, lumea a aflat ca fata cea mare a presedintelui Traian Basescu, Ioana, dispune de o incredibila avere. Despre care, zi de zi, ies la iveala fapte noi. Un penthouse de mare lux - numai sufrageria masoara 100 mp - amplasat la etajul superior al unui bloc din cartierul rezidential Baneasa, alcatuit din veritabile vile pe orizontala, a costat, dupa cum recunoaste proprietara, in jur de 800.000 de euro. Este adevarat, insa, ca se vehiculeaza si alte cifre.

FiindcA In 2008, cand a fost achizitionat, pretul unui penthouse similar acolo era de 1.280.000 de euro fara TVA. Daca asa e, asistam abia la inceputul povestii. Pentru ca diferenta ar putea fi o spaga. Daca nu e asa, ramane de vazut de unde au aparut banii unui notar care a luat proba teoretica, cu chiu cu vai, obtinand nota 5,70, care a functionat cateva weekend-uri intr-o comuna din Vrancea, unde a fost intampinat cu flori de baronul Oprisan si care apoi s-a stabilit in Bucuresti, cu biroul tot in cartierul rezidential, unde i-au fost dirijate tranzactiile in cadere libera ale Comnord. De ce patronul Comnord, Sorin Creteanu, face atatea eforturi pentru a o ajuta pe Ioana? Aici apare increngatura. Pentru a construi, in parteneriat cu Popoviciu, a avut nevoie de sute de aprobari, plus facilitati privind infrastructura, date de Primaria Generala a Capitalei. Pe vremea lui Basescu si, apoi, a lui Videanu. Se revanseaza, in ceea ce-l priveste pe Basescu, prin fiica. Iar cu Videanu rezolva problema, conform revistei Catavencu, achizitionand materiale de la firmele acestuia.

ToatA lumea e multumita. Inclusiv fiul lui Ioan Talpes, beneficiar si el al unui apartament marca Creteanu. Afacerile fratelui, Mircea Basescu, sunt si ele scandaloase dar, in comparatie cu ceea ce se intampla la Bucuresti, reprezinta o simpla bagatela. Nu insa si cele ale marelui sustinator PDL, Paszkani, de la Cluj, care prin firmele sale a pompat 800.000 de euro la ultima campanie. Beneficiind, in schimb, de aprobari pentru complexul Polus, realizat dupa o schema asemanatoare celei de la Baneasa. Este, sa recunoastem, o mare increngatura. Despre care viitorul ne va oferi noi si spectaculoase detalii. Basescu devine din ce in ce mai credibil in ochii fanilor sai.

Sorin ROSCA STANESCU
A r h i v a
 Top afisari / comentarii 
 Increngatura (3234 afisari)
 Friptura de miel (2897 afisari)
 Case si terenuri scoase la vanzare de banci (2841 afisari)
 Un actor grabit (2765 afisari)
 Lacat pe Basarabia (2460 afisari)
 Procurorii lui Voronin transmit numele romanului arestat: Johnattan Jerusalayem Netanyahu (2261 afisari)
 Patrick Swayze a slabit ingrozitor, ajungand la doar 47 de kilograme! (FOTO) (2258 afisari)
 Cum au falsificat comunistii alegerile din Republica Moldova (VIDEO) (2131 afisari)
 Angelina Jolie l-a anuntat pe Brad ca vrea sa faca sex si cu alti barbati! (2004 afisari)
 Adrian Mutu, acuzat ca a lasat-o insarcinata pe iubita unui coleg de la Fiorentina (1834 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2009 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00460 sec.