Pentru a putea trimite un articol trebuie sa va autentificati.
De ce nu se intelege PDL-ul cu PSD-ul?Principala provocare este, in momentul de fata - pentru tarile debutante in arena alunecoasa a capitalismului - sa se faca credibile pe plan international. Capitol la care Romania este deficitara... Spun aceasta intrucat numai astfel va putea imprumuta Romania, de pe pietele de capital, banii necesari spre a iesi din criza (cu ajutorul FMI si/sau al Uniunii Europene). Daca acesta este imperativul momentului, atunci trebuie spus ca politicianismul romanesc face sa scada credibilitatea; el se inscrie impotriva interesului national, amenintand sa dezbine tara in mod inutil.
O dovada in acest sens este si declaratia recenta a presedintelui Basescu, din care rezulta ca i s-a facut si dansului lehamite de putere, dupa ce, cu cativa ani in urma, parea ca tine "cu dintii" de ea. Citez: "daca voi ajunge la concluzia ca, desi exista o majoritate foarte puternica pentru actualul guvern in Parlament, criza economica va afecta pe romani peste asteptari, voi analiza si posibilitatea sa nu mai candidez inca o data". Presa de azi vede in acest ultim mesaj prezidential un avertisment pentru politicieni, in previziunea apropiatelor alegeri prezidentiale. Deocamdata, sondajele de opinie sunt favorabile realegerii actualului presedinte (45% la primul tur de scrutin, daca scrutinul ar avea loc pe 31 ianuarie); in niciun caz nu prefera, electoratul liberal, candidatura domnului Crin Antonescu, candidaturii la Presedintie a fostului prim-ministru, Calin Popescu-Tariceanu. Ar mai fi de semnalat alt fapt ciudat: sustinuti de PSD, liberalii au ramas la putere in teritoriu, in nu putine judete. De ce? In linii mari, Alianta PDL - PSD nu functioneaza cum ar trebui, desi de data asta nimic nu este reprosat Presedintelui. Sa fie o reverberatie a trecutului incarcat? Sa fie cautarea de catre PSD-isti a unui culoar de stanga, pe care sa nu-l imparta cu nimeni? PSD-istii nu uita, pare-se, ca intr-o alianta cu liberalii le-ar reveni alocari bugetare mai mari pentru ministerele lor, neascunzandu-si nemultumirea de a nu fi primit, conform promisiunilor, 6% din PIB pentru Ministerul Educatiei si 4,5% din PIB pentru Ministerul Muncii... Serban ORESCU
|