Ziua Logo
  Nr. 4323 de vineri, 29 august 2008 
 Cauta:  
  Detalii »


Pentru a putea trimite un articol trebuie sa va autentificati.



Nume:
Parola: 
Utilizator nou »      Parola uitata »
Memoreaza datele de autentificare?

Cortegiul mafiotilor dupa Caiac

Sute de lideri ai lumii interlope din Romania, dar si din diaspora, s-au strans la Craiova pentru a-l conduce la groapa pe seful relelor din Banie * Ei s-au ferit de aparate de fotografiat si camere de luat vederi, i-au imbrancit pe ziaristi si au aruncat cu sticle de apa dupa ei

Crema lumii interlope a fost ieri la Craiova.

Peste 2000 de persoane au defilat prin urbe, la ceea ce s-ar putea numi inmormantarea locala a anului: funeraliile lui Mihai Parvu, alias Caiac, unul dintre liderii de necontestat ai lumii interlope din Banie si nu numai. Inca de la primele ore ale diminetii, zeci de limuzine au inceput sa soseasca pe micuta strada Constantin Brancusi, unde se afla blocul in care a locuit Caiac, pana pe 26 august, cand a fost ciuruit de un cirac al sau, Catalin Mavrichie. Ucigasul se afla in spital, dar lumea comenta ca degeaba se face el bine, ca prea mult nu mai are de trait.

Peste 300 de masini de lux, de la Bentley si Porsche la Mercedes si dela Escalade si X 5 la Q7 si Hummer 2, au format un parc auto cum nu vezi la Monaco. Din Dolj, din Olt, Caras Severin, Constanta, Mehedinti, Bucuresti, Alba, Ilfov, Cluj, Mures, Arges, Sibiu, Timisoara, din Franta, Anglia, Grecia, Statele Unite, Germania, Italia, Iugoslavia, Bulgaria, Spania, cohorte de limuzine, majoritatea pline cu interlopi, au sosit pentru a-l petrece pe ultimul drum pe liderul si prietenul lor.

"Un om de mare onoare"

Sute de prieteni si tovarasi de-ai lui Caiac au venit cu imense coroane de flori, cu sute de jerbe si buchete, multi dintre ei insotiti nu numai de propriii locotenenti ci si de sotii, prietene, parinti si chiar copii mici. Printre participantii de marca s-a numarat si Rudel Obreja, presedintele Federatiei Romane de Box (FRB), sosit la apartamentul lui Caiac intr-un X 5, alaturi de prietena sa. "A fost un om de mare onoare si de suflet, foarte apreciat de prietenii si cunoscutii sai. Este o mare si neasteptata pierdere pentru noi.", ne-a declarat Obreja. De altfel, seful FRB nu a fost singurul om de box prezent la funeraliile lui Caiac. Constantin Cucu, prieten al lui Caiac si antrenor de box al fiului acestuia, Cosmin, ne-a spus ca zeci de antrenori de box din intreaga tara sunt prezenti la funeralii. "In plus, au venit si cel putin zece oficiali de la Federatie.", ne-a spus Cucu. "El a fost un om tare de tot, domnule. A fost si foarte bun, a avut o inima tare pentru box, a iubit acest sport enorm si a fost foarte valoros. Daca si fiul lui, Cosmin, care are 21 de ani, ar avea inima lui Mihai, ar ajunge departe. Deocamdata, elevul meu este campion national", ne-a povestit antrenorul Constantin Cucu, de la Clubul Armatei.

Parada de toale, muschi si aur

Dupa ora 9 dimineata, pe micuta strada Constantin Brancusi a inceput nu numai defilarea masinilor de lux ci si o adevarata parada de moda masculina. Tricouri, ochelari de soare, pantaloni - lungi sau scurti, pantofi si slapi, curele, majoritatea negre si de la Armani si Versace, in primul rand, dar si de la mai "saracacioasele" Gucci si Dolce&Gabana. In jurul orei 12, cand limuzina funerara Mercedes a firmei Eternity a pornit cu sicriul lui Caiac spre biserica, in urma ei era o cohorta de interlopi grasi sau musculosi, imbracati in negru si cu ochelari de soare, cu lanturi groase de aur sau platina la gat, cu inele la fel de impozante pe degete. O parte a mafiei din Romania, formata deopotriva din romani si tigani, isi etala, cu nonsalanta, cu insolenta si cu dispret pentru gloata sau autoritati, muschii, toalele, femeile, masinile, gorilele, bijuteriile, forta. Intr-un cuvant, isi arata Puterea.

Flori din avion

Dupa slujba oficiata la o biserica din cartierul lui Caiac, imensul cortegiu funerar s-a indreptat spre cimitirul Sineasca. La ora noua, o echipa de gropari finisa micul cavou in care urma sa fie inhumat Mihai Parvu, zis Caiac. Groapa, sapata chiar in fata bisericii Adormirea Maicii Domnului aflata in incinta cimitirului, parea meschina, saracacioasa fata de faima celui pe care urma sa-l gazduiasca. "Nu s-a gandit, sefu', ca o sa moara, nu s-a asteptat nimeni la asa ceva, d'aia n-a avut loc de veci si cavou ca lumea din timp", ne-a spus unul dintre gropari. In sunetele fanfarei si cu o slujba oficiata de un singur preot, in jurul orei 16, sicriul cu trupul lui Caiac a fost bagat in cavou. Deasupra cimitirului, dintr-un avion care a facut cateva ture s-au aruncat garoafe si tradafiri, peste sutele de oameni care invadasera strazile din jurul cimitirului si aleile acestuia. Dupa inmormantare, un mare parastas a avut loc la restaurantul hotelului Jiul din Craiova, acolo unde Caiac si-a inceput viata de afacerist si de lider al interlopilor craioveni.

Interlopilor le-a casunat pe ziaristi

Blondul urias Eduard Stefi, Ionut Chelu, familia avocatului Surdu, Fulguta, Sorin Vulturu, Grafi, dr. Talal, toti din Craiova, Laurentiu Marutea, Puiu Stoaca, Nicu Spaniolu', Fibra si "prietenii din Timisoara", Motoi, Boro, Gore, Rusu, Gogu si Bobita, Gyuri, "finii Irinel si Chinezu'", Rychi, Catalin Miutescu, Macelaru, Gixanu, Banica si Falcao, familia Rosianu, Seba si Liu, sunt doar cativa dintre cei pe care am reusit sa-i reperam, printre priviri chiorase, imbranceli si foarte multe injuraturi scrasnite printre dinti. Printre prietenii lui Caiac prezenti la Craiova s-a aflat si Stefan Stroe, realizatorul unei emisiuni despre mafie la OTV, care purta si el o imensa coroana de flori. Au mai fost prezenti cativa membri ai organizatiei "Scutul negru", care nu s-au lasat fotografiati. Dupa ora 12, cativa interlopi, mai ales romi, au agresat cativa jurnalisti, i-au imbrancit, i-au injurat iar spre echipa Realitatea TV au aruncat cu sticle de apa.

Pagina realizata de Marian GHITEANU
A r h i v a
 Top afisari / comentarii 
 Cortegiul mafiotilor dupa Caiac (3438 afisari)
 Incepe batalia pentru miliardele lui Iosif Constantin Dragan (2863 afisari)
 Dansand cu lupii la Vladimirescu (2333 afisari)
 Informatiile Armatei pe cai mari (2133 afisari)
 Rusia poate sparge scutul SUA (2009 afisari)
 Ucraina, in pragul dezintegrarii (3636 afisari)
 Amiral rus: "Flota rusa ar putea distruge in 20 de minute navele NATO din Marea Neagra" (2685 afisari)
 MAE rus: Agravarea relatiilor dintre Rusia si SUA ar putea duce la o confruntare deschisa cu consecinte catastrofale (2134 afisari)
 Unitatea UE si a NATO, spulberate de gazul Kremlinului (2085 afisari)
 O femeie, pe jumatate dezbracata, cazuta pe strada a fost stropita cu apa de politistii care ar fi trebuit sa o ajute - VIDEO (1955 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2008 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00688 sec.