Nume:
Parola:
Utilizator nou »      Parola uitata »
Memoreaza datele de autentificare?

Un spulber de praf se ridica din mijlocul ulitei, zaboveste putin pe ruinele geamiei si se strecoara dincolo de deal. Trece careva pe ulita si da binete ("Hai, noroc!"), cu aerul ca nici nu se adreseaza cuiva anume. E un taran ciolanos, cu pielea innegrita de trecerea ultimului veac: pe caldura iadului de-acum, drumetul are o flanela roasa pe la maneci si poarta pantaloni grosi, de postav. "Uite, na!, ca si prafu' ne pleaca la bulgari", spune el, cu aceeasi detasare sireata fata de cei prezenti, urmarind norul negru, din pamant maruntit.

E vadit ca, pe furis, omul incearca sa ghiceasca rostul nostru prin catunul acela cladit pe pusta si pe uitare. Stam cu totii si urmarim nemiscati, norul de praf care se duce alene spre tara vecina si prietena. Taranul isi rasuceste un timp caciula prin maini, apoi ia o decizie brusca si se urneste, urmandu-si calea. Dupa cativa pasi, se intoace spre noi si ne arunca din mijlocul drumului: "Aveti grija! Dincolo de deal e lupii!". Suntem in Romania mileniului trei, in inima balcanica a Uniunii Europene.

Catunul Tudor Vladimirescu din judetul Constanta are zece case, trei fantani si umilinta cat cuprinde. Din biserica ortodoxa a mai ramas doar un zid din piatra, iar peste drum isi ranjeste saracia o fosta geamie, frecventata acum doar de stolurile de vrabii si de soarecii pamantului. Cu ceva timp in urma, un localnic a avut o "iluminare" si a incropit un altar crestin intr-una din camerele casei sale. In camera-biserica mai poposeste cateodata un popa de pe la Baneasa ca sa oficieze liturghia si, tot acolo, babele aduc imparteala pentru cei 14-15 copii ai comunitatii. Banii nu au nici o valoare la Vladimirescu. Aici nu exista magazin, frizerie, oficiu postal sau cinematograf. Prin curti nu se vede nici o miscare, doar pe pasunea care a fost odinioara vatra satului pasc acum vreo doua turme de oi care nici macar nu-s ale lor, ale oamenilor din Vladimirescu: satenii sunt doar tocmiti cu lucrul, dar oile sunt ale unor armani de la Baneasa.

Elevul musulman

Un nevazut telegraf i-a adunat in jurul nostru pe cei cativa locuitori de la Vladimirescu, majoritatea femei. Vin ca din intamplare pe unicul drum al catunului (in fapt, o poteca mai lata, din pamant, pe care s-a dat un praf de piatra), privesc, soptesc cate ceva cu mana la gura, se opresc, asteapta. S-au impartit spontan si pe muteste in doua tabere (sa stea de vorba sau sa refuze dialogul cu acesti straini) si au adoptat chiar de la inceput, o pozitie plina de rezerva fata de acesti straini. Apoi, la un moment dat, una dintre femei spune sonor ceva, alta o completeaza si incep sa vorbeasca toti odata, cu inversunare si ochii mariti, sustinandu-si fiecare discurs cu gesturi repezite: "...i mintit.., ticalosii aceia..., ...copiii nostri is pe drum..., ... careva sa faca..., ...lupii..., ...de plecat, sa plecam!!!..." Un "cor al robilor" care nu ar avea succes pe nici o scena a aristocratiei mioritice. "Uite, domnule, sa va zic eu: cea mai mare problema la Vladimirescu este ca cei de la Baneasa, primaria si care dracu' o mai fi pe-acolo cu raspundere, nu ne trimete si noua masina scolii, sa ne ia si noua copiii nostri, sa-i duca la clasa! Pai, la Medgidia este scoala pentru copiii turci si aia vine zilnic cu microbuzu', ca sa-i ia elevul de la Vladimirescu, elevul lor, mulsuman! Uite ca la romani nu se poate! Noua ne merge copiii printre lupi, pe jos, de nici nu-i mai trimetem la scoala! Dam bani pe pocnitori, sa sperie lupii, iar pe-aia de la Baneasa ii doare-n c..r!", spune sever un barbat care pare un fel de lider local. Ii spunem omului ca, dupa toate statisticile, lupii au disparut demult din Dobrogea si, in acel moment, langa liderul sever se misca spre centrul cercului uman un tanar neras. (Vanatorii de la Bucuresti spun ca nici vorba de lupi, sunt niste sacali pripasiti de prin Anatolia, care au trecut misterios Bosforul). Ni se spune ca e Grigore, ciobanul, locuieste la stana de la intrarea in catun, cica a nimerit "intamplator" in pustietatea Vladimirestilor. Se lasa o acalmie subtire, iar lumea lungeste gatul sa asculte: Grigore este respectat- el canta la chitara si citeste toate rarele ziare care ajung acolo. "Lupii vin din padurile salbatice de la bulgari, ca-i Bulgaria chiar peste dealul acela, acolo-i granita", ne explica grav ciobanul Grigore. "Lupii vin la hrana intotdeauna, ati vazut vreodata un lup care duce o oaie la haita? O imbratiseaza ca pe-o mireasa, ca oaia saraca e paralizata de frica si ii arata lupul cu coada in ce directie s-o apuce! Ii ca un dans al lor, se bucura de oaie, de hrana! Ma gandesc ca poate n-or avea pe la bulgari ce sa manance si-atunci vin in saracia asta a noastra, de ne trezim cu ei in mijlocul drumului. Aici, la Tudor Vladimirescu, avem noroc cu cainii".

Stam de vorba pe indelete cu unul dintre copiii din Vladimirescu, Iliuta - figura inteligenta, ochi vii - ingustati de curiozitate si de naivitate. Copilul este varat intr-o pereche de cizme de cauciuc si mototoleste in pumn o bancuta de un leu, statuie vie a nerabdarii de a ajunge adult. Zice ca se pregateste sa mearga la scoala, da' ca nu prea are "spor" cu asta. "Cum, ma, n-ai spor?", nu intelege careva dintre satenii stransi langa noi.

Universul, pana-n stana lui Grigore

La noua ani, cand alti copii se lupta deja in telefoane mobile sau extrag radacini de ordinul doi din numere cu multe zerouri, copilul din Vladimirescu n-are "spor" sa mai invete, dupa ce merge atata amar de cale ca sa ajunga la scoala. Lasa putin buza in jos si scanceste sa nu-l auza nimeni. Adica cei mari nu inteleg ce greu a fost, ce greu e, ce greu va fi? Pentru Iliuta, lumea se termina la coada-oii, in stana lui Grigore si pe dealurile din jur. A vazut mai demult si o "tara straina"- a fost odata cu tata-sau la moara, la Baneasa, i-a placut acolo. Isi va lua chiar de maine (promite asta) toiagul si ghiozdanul saracacios, isi va umple buzunarul cu pietre si pocnitori si va lua drumul catre scoala, vreo 7-8 kilometri, printre lupi - pana la Faurei, un sat de tigani care are scoala. Apoi se va intoarce si va reveni din nou la scoala, macinand mereu in minte, intelesul tainic al unor vorbe pe care le auzise, candva, de la bunica-sau: "Sa nu te sperii de lupii din padure! Intr-o zi vei ajunge dincolo de stana lui Grigore, in tara lupilor cu doua picioare! Doar atunci sa te sperii!".