Nume:
Parola:
Utilizator nou »      Parola uitata »
Memoreaza datele de autentificare?

Totusi exista o scala a escaladarii violentei care este prezenta peste tot. Prima faza a violentei suporterilor se manifesta prin ciocniri sporadice in cadrul stadionului - de cele mai multe ori tintele fiind arbitrii sau chiar jucatorii. Al doilea stadiu constata o crestere in intensitate a manifestarilor violente: ciocniri intre grupuri de fani sau intre grupuri de fani si politie, care raman totusi in cadrul stadionului. Al treilea nivel al violentelor implica ample lupte de strada in afara stadioanelor, ambuscade organizate in gari, acte de vandalism si lupte cu fortele de ordine. Iar manifestarea publica a violentelor atrage aproape imediat atentia mass-media.

Germania: grupuri organizate

Conform unui raport al Parlamentului European din 1996, fanii germani, spre deosebire de cei britanici, provin din starturile medii ale societatii si pot fi clasificati in trei categorii: "fanii-consumatori" - cei care stau linistiti in tribune si vor doar sa vada un meci de calitate; "microbistii" care imbraca culorile clubului si care isi sustin activ favoritii in timpul jocului; "aventurierii"- cei care isi schimba permanent locul in tribune si care doresc in permanenta sa se intample ceva, chiar daca nu are legatura cu jocul. "Consumatorii" isi aleg cu grija meciurile la care participa; "microbistii" merg la toate jocurile echipei favorite; in vreme ce "aventurierii" cauta si participa activ la evenimente violente, atat pe stadion cat si in afara acestuia. Politia germana foloseste trei categorii in clasificarea suporterilor: "neviolenti"; "inclinati spre violenta" (cei care devin violenti daca li se da ocazia" si "violenti" (cei care vin la meci hotarati sa participe la acte de violenta). Majoritatea scandalagiilor cu orice pret sunt imediat exclusi din cluburile oficiale ale suporterilor - insa exclusii au tendinta sa-si organizeze propriile grupuri agresive. O caracteristica a suporterilor germani este aceea ca la meciurile internationale rivalitatile interne sunt lasate deoparte.

Diversele relatari privind implicarea unor simpatizanti ai miscarilor de extrema dreapta sau a neo-nazistilor sunt intr-o mare masura exagerate - mai ales cele publicate de tabloidele britanice inaintea campionatului european din 1996. Presa britanica a prezentat acest campionat in mare parte ca pe o reluare a celui de-al doilea Razboi Mondial. La meciuri au fost observate totusi simboluri naziste. Sodajele de opinie au relevat ca 35% dintre suporterii germani sprijina partide democratice, 24% nu au nici un fel de simpatii politice si 20% simpatizeaza cu extrema dreapta.

Italia: partizanate regionale

Sociologii italieni au descris grupurile de ultrasi din Peninsula ca fiind "o forma de municipalism extins" - liniile de demarcatie dintre ultrasii italieni coincid cu vechile rivalitati dintre regiuni si orase. Atunci cand vine vorba de echipa nationala, suporterii italieni de obicei se unesc. Insa cu ocazia Cupei Mondiale din Italia situatia a fost diferita. Fanii lui Napoli au abandonat echipa nationala a Italiei in favoarea Argentinei - unde juca eroul lor local Maradona.

In anii '90 s-au facut mai multe incercari pentru stabilirea unui profil demografic al ultrasilor italieni: se pare ca in Italia fanii provin dintr-un spectru mult mai larg al claselor sociale fata de Marea Britanie. Astfel, printre ultrasii italieni se regasesc studenti si absolventi de studii superioare, mai mult - proportia femeilor care merg in mod regulat la meciurile de fotbal fiind mult mai mare in Italia decat in Anglia. De fapt profilul demografic al ultrasilor italieni are tendinta sa varieze in functie de compozitia sociala a locului de unde provine respectiva echipa de fotbal: in Bologna majoritari sunt muncitorii industriali - in vreme ce in Neapole sunt majoritari somerii. Studiile italiene au aratat totusi ca majoritatea ultrasilor implicati in actiuni violente provine din randurile celor fara studii superioare. Sociologul italian Dal Lago sustine: "Principala diferenta dintre cultura fotbalistica britanica si cea italiana nu rezida in distributia claselor sociale in randurile suporterilor, ci in prezenta sau absenta unor forme de asociere structurate. Cultura fotbalistica italiana nu este doar locala si independenta de stratificarea sociala, ci este si foarte bine organizata. In Italia fotbalul este o febra nationala si mai mult, este o forma de viata structurata pentru milioane de cetateni".

Ultrasii italieni au fost cei care au lansat moda "spectacolelor" precis organizate in tribune, cu o coregrafie amplu elaborata astfel incat sa atraga atentia. Stilul italian s-a extins catre Franta, Danemarca si Scotia. Este vorba in primul rand de "spectacole" in care apar costume, steaguri, bannere, fumigene si chiar jocuri de lumini si lasere precis coordonate. Conducatorii galeriilor isi transmit ordinele prin megafoane, iar reactiile tribunei sunt coordonate cu momentele jocului si situatia din teren. Dal Lago remarca faptul ca: "Jurnalistii si conducerile cluburilor ii numesc pe ultrasi spectatori minunati atunci cand totul merge bine, insa ii numesc huligani ori de cate ori apar probleme. Insa in ambele cazuri este vorba de aceiasi oameni". Sondajele confirma afirmatia de mai sus: 49% dintre ultrasii italieni au recunoscut ca au participat la evenimente violente, in vreme ce 24,9% au declarat ca s-au batut ori de cate ori au avut ocazia. Teoria conform careia huliganismul pe stadioane este o materie de export britanica nu isi gaseste locul in Italia: specificul local este mult diferit fata de violentele din Anglia, iar italienii isi au propria istorie a agresivitatii in sport.

Calmul francez

Fotbalul nu a atras niciodata numere impresionante de francezi pe stadioane. In ciuda unei popularitati evidente a fotbalului in Hexagon, nici chiar marile orase nu pot sustine mai mult de o echipa importanta. In ceea ce priveste interesul populatiei, francezii au redevenit interesati de fotbal abia in anii '80-'90, dupa o scadere drastica a interesului in deceniile precedente. Revenirea fotbalului in preocuparile francezilor a dus la aparitia unei forme de huliganism - insa mult atenuata fata de celelalte tari europene. Profilul demografic al suporterilor francezi este unul cat se poate de variat, fiind reprezentate toate clasele sociale. Provenienta sociala a huliganilor francezi nu a putut fi identificata datorita faptului ca nu au fost facute cercetari in aceasta directie. O analiza bazata pe interogatoriile politiei din anii '90 indica faptul ca majoritatea suporterilor violenti sunt barbati albi, tineri, provenind din medii muncitoresti. O exceptie o fac membrii grupurilor skinhead care sustin Paris Saint-Germain - aici fiind vorba de membrii ai clasei mijlocii, fii de directori si avocati. La inceputul anilor '80 se putea observa o diferentiere intre gruparile de suporteri francezi: cei din nord erau inclinati sa imite stilul britanic, agresiv, in vreme ce gruparile din sud inclinau spre organizarea de spectacole in tribune conform modei italiene. In ultimii ani sociologii au remarcat o "italienizare" a gruparilor de fani francezi, in sensul organizarii de spectacole si a abandonarii confruntarilor directe.

Exceptia daneza

Suporterii danezi si-au facut un renume din porecla de "Roligans" (un joc de cuvinte bazat pe danezul "rolig"- calm). Majoritatea "roliganilor" - peste 40% sunt fie absolventi de studii superioare, fie functionari, varsta medie fiind de 31 de ani, mult peste varsta medie a altor grupuri de suporteri. Fotbalul este o preocupare de familie in Danemarca: nu doar femeile sunt prezente in numar mare la meciuri, dar de multe ori isi aduc si copiii, in unele cazuri chiar sugari. Sondajele de opinie indica faptul ca "roliganii" au cele mai stranse legaturi cu fotbalul si cu cluburile dintre toate grupurile de suporteri: 80% dintre roligani au fost jucatori inregistrati de fotbal la diverse niveluri. Chiar si consumul in exces de alcool - o alta marca distinctiva a suporterilor danezi - pare sa potenteze doar buna dispozitie, fara sa duca la manifestari violente. In multe cazuri atmosfera de carnaval din tribune se revarsa si pe strazi. Studiile au indicat faptul ca membrii galeriilor daneze au tendinta de a-i calma pe cei care incearca sa provoace acte violente, fara sa fie nevoie de interventia fortelor de ordine.

Diferite forme de violenta

Un studiu sociologic realizat in 1996 de Social Issue Research Center concluzioneaza ca "o anumita forma de comportament perturbator apare in orice tara unde se joaca fotbal. O anumita forma de dezordini pare sa fie aproape universala si inevitabila cand este vorba de fotbal si nu pare posibil sa poata fie eradicata complet. Nu se poate concluziona ca toate dezordinile sau violentele asociate cu fotbalul au o natura identica sau sunt influentate de aceiasi factori cauzali, indiferent de forma luata sau cultura unde se petrec. Nici nu putem prezuma ca un anume set de masuri va avea aceleasi efecte in prevenirea sau reducerea dezordinilor legate de fotbal in diferite culturi". Sociologul britanic Eric Dunning sustine ca violentele legate de fotbal sunt "conturate si hranite de marile <<linii de clivaj>> din diferitele tari. In Anglia este vorba de clasele sociale, in Glasgow si Irlanda de nord de sectarismul religios, in Spania de sub-nationalismul lingvistic, in Italia de diferentele dintre nord si sud".