Nume:
Parola:
Utilizator nou »      Parola uitata »
Memoreaza datele de autentificare?

Primele rapoarte

Una dintre primele analize dedicate fenomenului violentei pe stadioane a fost "Raportul Harrington" din 1968, un studiu realizat de psihiatrul britanic John Harrington la cererea guvernului de la Londra, ingrijorat de nivelul crescut al ciocnirilor de la meciurile de fotbal. Harrington si-a bazat analiza pe discutii directe cu fanii, participari la meciuri, statistici si informatii furnizate de politie si de serviciul de ambulanta. Psihiatrul britanic a motivat violenta de pe stadioane cu reactiile personale la stimuli externi, fara sa ia in seama dinamica grupurilor, folosind termeni ca "imaturitate" si "pierderea controlului" in descrierea evenimentelor de pe stadioane. Acest prim raport asupra huliganismului, realizat la cererea ministrului Sportului Denis Howell a fost aproape imediat respins de Consiliul de Cercetari pentru Stiintele Sociale, care a criticat lipsa unei teorii care sa explice acest fenomen de masa.

In 1969 Sir John Lang, vicepresedintele Consiliului pentru Sport din cadrul Guvernului de la Londra a prezidat un comitet format din reprezentanti ai cluburilor de fotbal, Ministerului de Interne, politiei. Din acest grup lipseau oameni de stiinta - fiind preferati oficialii guvernamentali. Drept urmare, nimeni din componenta acestui grup de lucru nu s-a aplecat asupra cauzelor violentei de pe stadioane, preferandu-se o abordare practica, de eliminare a efectelor. Analiza din 1969 a dus la formularea unui numar de recomandari pentru a se evita pe viitor violenta pe stadioane. Dintre acestea cele mai importante erau: necesitatea unei cooperari maxime intre cluburile de fotbal si politie, acceptarea imediata de catre toata lumea a deciziilor arbitrului, obligativitatea introducerii bancilor sau scaunelor in tribune. Raportul Lang recomanda ca suporterii extrem de violenti sa fie convocati la politie in zilele meciurilor urmatoare, iar ca principiu se intentiona ca pedeapsa aplicata sa fie in concordanta cu seriozitatea infractiunilor comise. Raportul Lang - desi unul dintre cele mai serioase - incerca sa trateze o problema, respectiv cea a violentei pe stadioane, pe care nu o intelegea pe deplin si nici macar nu incerca sa o defineasca. In lipsa oricaror date statistice recomandarile din raport - oricat de bine intentionate - nu faceau distinctii intre diferitele grade de violenta generate de meciurile de fotbal.

Viziunea marxista

Primul om de stiinta care si-a dedicat o parte din studii problemei huliganismului in fotbal a fost sociologul britanic Ian Taylor, care a criticat rapoartele Lang si Harrington dintr-un punct de vedere marxist. Taylor a sustinut ca aparitia huliganismului in fotbal reflecta schimbarea naturii acestui sport si mai ales modificarea rolului detinut in Marea Britanie de cluburile sportive muncitoresti. Sociologul britanic afirma ca dupa cel de-al doilea Razboi Mondial fotbalul a devenit din ce in ce mai mult o chestiune comerciala care se adresa unor consumatori, in loc ca cluburile sportive sa ramana o parte a comunitatilor locale. Taylor vedea in violenta din tribune o incercare a tinerilor din mediul muncitoresc de a-si impune modul de distractie specific, cuprinzand elemente tribale de violenta. Incepand cu 1969 Taylor a publicat mai multe studii sociologice asupra violentei in fotbal in care a sustinut producerea unei instrainari intre cluburile de fotbal si fanii lor, o descompunere a clasei muncitoresti si a comunitatilor sale - avand drept urmare un declin al valorilor traditionale care a permis inmultirea actelor de violenta pe stadioane. Punctul de vedere al lui Ian Taylor a fost considerat de multi ca fiind extrem de speculativ - insa a constituit o prima incercare de a da o forma stiintifica explicatiilor asupra violentei de pe stadioane.

Subcultura agresivitatii

Centrul pentru Studii Culturale Contemporane de la Universitatea din Birmingham a propus in anii '70 o alta abordare: aceea a influentelor diverselor subculturi urbane. Conform acestei abordari, diversele curente de manifestare ale tinerilor (skinhead, rock, punk etc.) le permiteau tinerilor din mediile muncitoresti sa-si rezolve conflicte esentiale - mai ales cele legate de subordonarea fata de adulti sau de subordonarea implicita prin apartenenta la mediul muncitoresc. Astfel, membrii diverselor grupari skinhead reflectau intr-un mod parodic elementele structurale ale clasei muncitoresti: de la imbracamintea rudimentara la sublinierea duritatii si rasismului. Conform Centrului de la Birmingham adeziunea la un stil simbolic si un mod de comportament constituia o incercare "de recuperare magica a comunitatii". Explicatia de mai sus a trebuit sa adere la viziunea lui Taylor de alienare a clasei muncitoresti, iar violenta de pe stadioane a fost explicata ca facand parte din incercarea tinerilor de a-si demonstra loialitatea fata de o anumita echipa. Centrul de la Birmingham concluziona: "Organizarea colectiva a suporterilor a creat o forma de analogie cu meciul insusi. Insa in acest caz devine o confruntare care are loc in tribune, nu pe teren. Au creat o paralela intre provocarea fizica din teren si propria lor forma de provocare fizica din peluze. Violenta dintre grupurile de suporteri devine o parte a participarii la meci - o extindere a terenului in tribune". Aceasta explicatie a anulat parerile care sustineau ca violenta de la meciuri era provocata de "infiltrati" - oameni care nu aveau nici o legatura cu cluburile de fotbal, dar care gaseau in tribune un loc unde sa-si manifeste violenta.

Amplificarea media

constituie una din putinele forme de distractie

Tot in anii '70, sociologul Stuart Hall a ajuns la concluzia ca un procent extrem de scazut dintre britanici avea de a face in mod direct cu violenta pe stadioane. In schimb mass-media, in loc sa puna la dispozitia publicului doar faptele concrete, prefera sa ghideze perceptia publica asupra huliganismului. Ziaristii au construit in timp o perceptie alarmanta asupra violentei de pe stadioane folosind cuvinte ca "rebeliuni", "haos", "ciocniri". Termenii folositi in prezentarea actelor de huliganism ofereau concomitent explicatia fenomenului si lasau impresia ca este mult mai extins decat era in realitate. Stuart Hall afirma: "Cred ca este o problema majora modul in care presa a selectat, prezentat si definit huliganismul in fotbal de-a lungul anilor... Nu cred ca problema huliganismului va disparea daca presa ar tacea (...) oricum, cred ca fenomenul nu se reduce la "Salbatici! Animale!" asa cum a fost prezentat de presa". Acuzatiile din mass-media au dus la o amplificare a fenomenului: fanii Manchester United cantau la un moment dat "Noi suntem faimosii huligani/ Cititi in ziare despre noi!"

Parerea fanilor

Sociologul Peter Marsh a preferat in anii '80 sa nu se bazeze pe statisticile oferite de autoritati si a participat vreme de trei ani la diverse meciuri, aflandu-se in randurile suporterilor. Observarea directa a fenomenului a produs rezultate surprinzatoare care contraziceau teoriile anterioare. Peter Marsh a ajuns la concluzia ca ceea ce din afara pare un macel violent este de fapt o comportare extrem de ritualizata, care contine o foarte mica probabilitate de a crea rani serioase. Marsh sugereaza ca dezordinea aparenta din peluze este de fapt cat se poate de organizata, iar actiunile din tribune sunt ghidate de reguli sociale tacite. Aceste reguli permit afisarea "capacitatilor masculine", iar prin ritualizarea agresiunii permit acestui "joc" sa fie jucat intr-o siguranta relativa. A fi "huligan" permite astfel unor tineri - lipsiti de perspective de succes la scoala sau la munca - sa obtina un sentiment de valoare personala si de identitate prin recunoasterea altor calitati. Astfel tribunele ofera o "cariera alternativa", una in care promovarea si succesul pot fi atinse. Insa violenta directa nu constituie o activitate atat de frecventa pe cat s-ar banui: Marsh sustine ca huliganii mai mult vorbesc despre batai, decat se bat.

Scoala de la Leicester

Un alt grup de sociologi - cunoscut ca Scoala de la Leicester, alcatuit din Eric Dunning, Patrick Murphy, John Williams si altii - au fondat Sir Norman Chester Center for Football Research in cadrul Universitatii din Leicester. Incepand de la sfarsitul anilor '80, Scoala de la Leicester a devenit principalul centru de analiza a violentei in fotbal. Teoria propusa de aceasta scoala are la baza "sociologia figurationala", care presupune ca in perioada recenta asteptarile fata de o "societate civilizata" au patruns in toate straturile societatii europene. Eric Dunning sustine ca astfel de valori nu au ajuns pana la nivelul de jos al clasei muncitoare, unde in continuare domina valorile agresivitatii si masculinitatii. Scoala de la Leicester sustine ca violenta din fotbal poate fi explicata de acest segment al societatii, relatiile dintre membrii sai si relatiile lor cu fotbalul. "Astfel de sectiuni ale comunitatilor muncitoresti sunt caracterizate de Iun ciclu de feedback pozitiv' care are tendinta de a incuraja recurgerea la agresivitate in multe zone ale vietii sociale, mai ales din partea barbatilor... De fapt, pe langa jocurile de noroc, smecheria de cartier, o forma exploatatoare a relatiei sexuale, capacitatea de a consuma alcool in cantitati mari este un alt atribut respectat printre barbatii din mediile muncitoresti. Luptele de strada constituie una dintre putinele surse de distractie si statut pentru barbatii din aceste zone sociale, bucurandu-se de un grad inalt de toleranta", sustine Eric Dunning.