Nume:
Parola:
Utilizator nou »      Parola uitata »
Memoreaza datele de autentificare?

TEATRU

Sa-l transformi pe Platonov intr-un fante banal si putin caraghios, sa-l aduci pe Cehov prin anii 60 ai deceniului trecut, cu un picior in lumea plictiselii noastre cea de toate zilele si cu altul in nevoia noastra de micuta drama pe jumatate amestecata cu putina comedie, e o incercare riscanta si laudabila. Asta daca pornim de la premisa ca noi nu ne mai gasim locul in lumea lui Cehov si el trebuie, nu-i asa, putin ajutat ca sa ajunga ceva mai aproape de publicul secolului 21, care se hotaraste sa intre intr-o sala a unui teatru cu reputatie de bulevardier. Iar regizorul Vlad Massaci tocmai asta face cu piesa de tinerete, ramasa neterminata, a lui Cehov, al carei personaj principal, Platonov, ramane unul dintre cele mai fascinante din dramaturgia universala, pe care o monteaza pe scena mica de la Teatrul Nottara. Un fel de Hamlet amestecat cu Don Juan si cu Oblomov, care se ineaca in propria plictiseala si in propria ratare, prea obosit ca sa iubeasca si ca sa se lase iubit, prea blazat ca sa se lupte sa iasa la lumina, putin lenes, putin trist, putin indragostit...

Nimicul nostru si nimicul lor

Un decor simplu (Dan Titza), o platforma de lemn care inainteaza pana spre mijlocul salii, inconjurata de sticle goale si prafuite, un fotoliu, o banca, un scaun... Printre ele, personajele lui Cehov (mult prelucrate de regia lui Massaci si aduse undeva la granita dintre comedie bulevardiera si drama autentica) isi cauta locul si, din cand in cand, "colaboreaza" putin cu autorul, doctorul Triletki (Ion Grosu) oferindu-le distonocalm eroinelor cehoviene (spre deliciul publicului, care dintr-odata se simte pe teren sigur). E-adevarat ca timpul curge astazi altfel decat pe vremea cand dramaturgul rus isi scria piesele, ca plictiseala are astazi alte rezolvari decat dialogurile interminabile de salon despre nimic. Nimicul insusi e astazi diferit si tocmai asta incearca regia lui Massaci sa transpuna scenic la Nottara. Ceva mai multa superficialitate in simtirea lui Platonov, barbatul iubit de toate femeile, dar incapabil sa raspunda... lor sau lui insusi, ceva vulgaritate in amorul femeilor care-i sunt in preajma, si o mica doza de gandire "de cartier" in interpretarea lui Osip (Dani Popescu), nebunul duios si salbatic al lui Cehov, cu suflet dostoievskian, indragostit de generaleasa Ana Andreevna (voluptuos, dar lipsit de nuante interpretata de Victoria Cocias).

Constructia regizorala a lui Vlad Massaci duce textul intr-o zona minata. E repede asimilat de public, se rade in cascade la scene de umor amar, Platonov e, oarecum, doar un fante de mahala, iar in scenele de dragoste personajele sunt de cele mai multe ori conturate prin sensibilitati de duzina. Dar, in esenta, montarea lui Massaci este coerenta cu sine. Lumea in care il transpune pe Cehov si-a pierdut din profunzime, ratarea e usor caraghioasa si aproape deplasata, femeile iubesc altfel, isi exhiba feminitatea aproape vulgar, isi declara amorul fara pudoare, iar timpul se scurge in alt ritm.

Omul de azi si omul de ieri

Mai concentrata asupra "nimicului" decat orice alta creatie a lui Cehov, piesa neterminata, montata la Nottara cu titlul "Platonov", este cu atat mai greu de adus pe scena astazi, cand timpul se grabeste. Si nu despre ratare vorbeste spectacolul lui Massaci, ci despre felul in care a migrat si s-a transformat sensibilitatea omului secolului 20, unde este plasata actiunea. Despre ruptura dintre noi si noi, despre un alt fel de plictiseala, un alt fel de traire, un alt fel de drama, un alt fel de intelegere a lumii.

Bine ales pentru rolul lui Platonov, Adrian Vancica, mai cunoscut din rolurile din film, isi construieste personajul la limita dintre amorez mereu in cautare de noi aventuri, din plictiseala, si personalitate complexa, ratacita printre propriile ganduri si esecuri, risipit intr-o lume cu care nu se simte egal si in care vrea cu orice pret sa se rateze. La fel de bine conturat e rolul Sasei, sotia cea trista si caraghioasa in simplitatea ei, a lui Platonov, Gabriela Crisu conducandu-si bine rolul, fara ezitari, poate cel mai aproape de amarul si auto-ironicul discurs regizoral al lui Massaci, care vrea "sa-i aseze lumii in fata o oglinda"... in care Cehov se vede deformat. Mai putin isi intelege partitura Crenguta Hariton, intr-o atat de importanta Sofia, femeia care ar fi trebuit sa schimbe prin aparitia ei intreaga lume a micii comunitati de tara, unde se petrece intreaga poveste...

Dar, dincolo de alunecarile, mai mult sau mai putin de inteles, spre un comic adesea facil, spectacolul de la Nottara ramane o incercare serioasa de a-l regandi si reinterpreta pe Cehov. Daca asta este posibil...