Nume:
Parola:
Utilizator nou »      Parola uitata »
Memoreaza datele de autentificare?

In fapt, exista cinci joburi la bataie, deci o discutie complexa dar secreta se duce intre cancelariile Europei despre ceea ce se poate face fara a fi deranjata delicata balanta dintre familiile politice sau dintre statele mari si cele mici.

In miezul acestui proces se afla eterna problema privind capacitatea celor care se vor afla la conducerea celor mai importante institutii ale UE de a fi lideri puternici.

Dilema este prezentatA cu eleganta de catre cei doi candidati clari la functia cea mai inalta, aceea de "Domnul Europa". Pe de o parte, sunt mainile sigure personificate de Jean Claude Junker, prim-ministrul veteran al micutului stat Luxembourg, care cunoaste toate detaliile legate de masinaria politica a UE. El nu va face valuri, dar nici nu va tine prima pagina a ziarelor. Pe de alta parte, este Tony Blair. Celebru pe plan international, dar controversat, Blair poate mobiliza opinia publica si poate oferi proiectului european puternica vizibilitate la care UE aspira. Dar, de asemenea, el este si capabil sa transforme un post ceremonial, care dureaza 30 de luni, intr-unul cu mai multa tenta politica decat le-ar placea celor 27 de lideri ai Uniunii.

Celelalte patru posturi vor fi, probabil, decise ca parte a unui acord la pachet. In primul rand, se pune problema daca actualul presedinte al Comisiei Europene, portughezul Jose Manuel Barroso ar putea obtine inca un mandat de cinci ani. Alegerea pentru jobul numarul 3 - cel de inalt responsabil pentru politica externa, care va beneficia de puteri si resurse suplimentare pentru a consolida pozitia creata de Javier Solana - pare mult mai clara. Spaniolul Solana, care anterior a fost secretar general al NATO, pare ca are sanse mari pentru a prelua noul job pentru cateva luni, inainte de a-l preda lui Carl Bildt, ministrul de Externe suedez si ex-premier care si-a castigat prestigiu international in Balcani, in anii '90.

Dar nimic nu este sigur. Daca premierul Danemarcei, Anders Fogh Rasmussen, ar ajunge sa fie ales, printr-un compromis, drept candidat intre Juncker si Blair, asa cum se sugereaza, prezenta celor doi scandinavi de centru dreapta ar putea constitui o problema. Cele doua posturi ramase - de presedinte al Parlamentului European si postul de "Domnul Euro", detinut in prezent de Juncker, vor contribui, de asemenea, la completarea echilibrului si vor reflecta rezultatul alegerilor pentru Parlamentul European din 2009.

In prezent, cu dorinta UE de a juca un rol puternic pe scena mondiala, o mutare spre un sistem mult mai deschis pare sa fie inevitabila. Interlocutorii UE din Washington, Beijing sau din alta parte au invocat deja lipsa de credibilitate a liderilor nationali care vorbesc pentru Europa, dar si faptul ca liderii UE nu au mandat politic convingator.

Deja se proiecteazA clar doua scoli precise de gandire. Sunt cei care sustin ca acestea sunt probleme complicate si sensibile, mai presus de intelegerea majoritatii votantilor si ca mai multa democratie va duce fie la populism fie la raspandirea, stanjenitoare, a absenteismului. Altii cred ca UE nu poate continua sa mearga pe aceleasi linii ca la Beijing sau chiar la Phenian. Este o chestiune cu care se va confrunta orice echipa nou-aleasa prin metode vechi.

Copyright: Project Syndicate/Europe's World, 2008.

www.project-syndicate.orgwww.europesworld.org