Nume:
Parola:
Utilizator nou »      Parola uitata »
Memoreaza datele de autentificare?

A fi pictor, sculptor, artist nu inseamna sa stii sa desenezi, sa colorezi. Fiecare gand modeleaza semne, fiecare imagine traduce lumea dintr-o forma cunoscuta, in alta, intuita. E un imperiu personal, ce se dezvolta clipa de clipa inauntrul nostru, si, de care suntem constienti.

Rodica Ion, te manifesti intr-o perioada in care in artele vizuale nu exista represiuni vizavi de imagine si nici oprelisti. Exista poate alte "rele"? Ce spun colegii tai de generatie?

Colegii mei de generatie au un fel de amnezie, au sters din memorie secolul 20. Instalatie, happening, performance, art media, apar acum ca inventii personale, la inceput de mileniu 3, cand aceste forme de arta au fost experimentate si epuizate mult inaintea finalului de mileniu 2. Nu-i nimic rau in a relua un curent/ forma de arta, insa nu o poti face ca si cand nu a existat altcandva, neinvatind nimic din experienta predecesorilor. E ca si cand ne-am apuca sa pictam portrete fara sa aruncam nici o privire la Velasquez, Goya, Rembrandt etc. Ce e mai trist e ca secolul 20 e deja clasic in arta universala, dar colegii mei de generatie nu au o perspectiva culturala atat de generoasa.

Pana aici subscriu

punct cu punct.

Josef Boys, Dubuffet, au existat de-adevaratelea, si ei nu faceau arta de dragul artei. Ce au incercat ei sa arate? Aceeasi lupta dintotdeauna: citirea informatiei si sintetizarea ei. Picturile rupestre sunt abstractizari/ sintetizari splendide. De cand formulam idei, incercam sa ilustram un concept. Despre asta e vorba. Nu poate fi nici un act cultural dezgolit de concept. Neplacut si gratuit nu functioneaza.

Defineste-te, daca vrei, ca artist, daca tot ai vorbit despre experienta predecesorilor.

Nu stiu din ce generatie fac parte, dar o pot descrie: acea generatie de artisti carora daca le iese "la plezneala" o lucrare nu o expun niciodata. Sunt dintre aceia care ilustreaza o idee, un concept, si nu accepta arta de dragul artei (in "arta" includ toate artele). Cei din "generatia" mea nu pot supravietui ca artisti fara celelalte arte. Nu putem fi fara lecturi, fara muzica...

Te-am intrebat despre ,,relele,, momentului...

Spui ca ma manifest intr-o perioada in care in artele vizuale nu exista represiuni vizavi de imagine si nici oprelisti.

Asa e, dar exista in schimb alte rele, cea mai rea fiind prostitutia.

Traim intr-o perioada in care STIM, pur si simplu STIM, ca totul s-a facut, cum s-a facut. E greu sa rezisti sa nu faci orice, oricum. Si, presati de lipsa banilor, de "inflatia de artisti" pe cap de locuitor, totul e mai greu si sacrificiile mai mari. Nu-ti vine sa refuzi o comanda in care ti se cere un portret, niste floricele, un peisaj, si daca tot e greu, nici n-o facem. Eu nu pot lua o comanda, decat daca mi se cere sa pictez ceea ce pictez in perioada respectiva. Altfel, mi se pare ca ma prostituez.

Pe langa bani, adica lipsa lor, mai e un rau: suntem o tara mica, aproape asiatica, neimportanta in geografia politica actuala. Asa ca ... ce punct de vedere sa impunem noi?

Punctul de vedere al culturii noastre, desi ar fi bine sa nu sper tocmai in vremurile astea imposibilul.

Daca Vestul spune ca e la moda pictura abstracta, pictam abstract, daca zice ca gata, s-a sucit catre figurativul fov, cu desen neindemanatic, grosier, aia e, ne sucim si noi.

Eu nu pictez nici pentru vest, nici pentru est. Intr-o zi mi s-a casunat ca, probabil, pictez pentru un singur om de pe planeta noastra, om pe care s-ar putea sa nu-l cunosc vreodata si el sa nu vada niciodata nimic semnat de mine. Si am zis: "bine, aia e!". Si m-am declarat multumita.

Sunt bune si teribilismele la ceva: te ajuta sa speri! E sange mult in arta?

In arta e sange, mult sange. Am desenat pana mi-am tocit unghiile pe suprafata, nu pe varfuri si cine a desenat stie ca pozitia de tinut carbunele te poate duce la asta. Am sesizat asta doar cand au ramas dare rosii pe hartie. Am desenat pana am incercat sa-mi tai mana dreapta pentru a nu ma mai apropia de panza niciodata (m-am oprit dandu-mi seama ca as invata sa desenez si cu stanga, si cu picioarele si cu creierul, de fapt nu indragostita, ci moarta dupa meseria mea).

Meseria se si fura sau doar se invata?

Nu, nu se fura. Se invata al naibii de greu si cu multa bafta, cu profesori, colegi, prieteni generosi. Spun generosi pentru ca, nu oricine e dispus, sau stie, sa dea. Iar eu am avut bafta. Sunt inca tanara, dar eram foarte tanara cand am constientizat ca am mare bafta la oameni si am sa-i enumar pe cei de la care am invatat. Lista e lunga si am sa incerc cronologic, ca mi-e mai simplu: Povesti nemuritoare, 1001 nopti, Jules Vernes, Eliade, Nichita, Bacovia, Kafka, Constantin Papadopol ("nenorocitul" de ceramist care mi-a injectat microbul, punandu-mi carbunele in mana, un contrabas, multa tristete, marea cea neagra, mama, domnul Rosu care mi-a spus ca n-am sanse sa intru "la stat" si avea dreptate, Nicolae Alexi care a considerat ca sunt prea slaba pentru nivelul la care pregatea dansul (nu se pune ca n-aveam bani pentru pregatirea cu el) si m-a trimis la Andrei Chintila si mama lui, doamna Simona, care m-au ingaduit in altelierul lor din Pangratti, fara bani si de la care am invatat cum sa asculti muzica si sa fii frumos, prietenii de la poarta Universitatii, in timpul admiterilor, cinci picate, Mihai Nicolescu in casa caruia am pictat prima si, pana acum, ultima floare a soarelui, Van Gogh, Schile, Degas, Monet, Susanne Valadon, Beckett, Ionesco, Vlad Ciobanu, Stoianov (cam aici am inceput sa iubesc arta si sa-mi dau seama ca nu sunt granite), Brancusi, Giacometti, Arp, in atelier la Chinschi, el m-a obligat sa las un timp carbunele si sa desenez cu creionul doar ca sa ma disciplinez. Aici am invatat ca oricat de artisti suntem, in meserie (atelier) e nevoie de disciplina. Au mai fost culorile lui Vladimir Zamfirescu, generozitatea lui Mircia Dumitrescu... Si mai sunt multi, foarte multi...

Pacatuieste societatea romaneasca fata de artisti?

Da, prin lipsa de educatie. Dar asta nu e o trasatura specifica. O trasatura nu trebuie sa fie neaparat specifica, pentru a fi nociva.

E pacat sa credem ca la noi e mai rau din punctul asta de vedere. Lipsa de educatie plastica, si nu numai, e o epidemie globala, dintotdeauna. Acum ne lamentam aiurea, fara sa tinem cont ca artele sunt pentru initiati si asa au stat lucrurile mereu. Asadar, de ce sa punem societatea la zid? Nu trebuie s-o punem la zid, ci trebuie doar sa-i atragem atentia ca existam.

Ce n-a inteles societatea noastra e ca nu starurile TV si presedintii alesi, adica nu mondenul si politicul ne reprezinta pe termen lung, ci tocmai artele. Ele dau masura civilizatiei. Tot ce ne amintim despre marile popoare sunt arhitectura, scrieri, picturi, sculpturi si, mai putin luptele intestine pentru putere sau barfele mondene.

Aici te contrazic, e plina memoria lumii de secvente despre ,,arta razboiului", cu armate, regi si imparati celebri...

Cei "alesi" care ne reprezinta momentan pe plan mondial, din pacate, cu cateva exceptii, nu sunt dintre initiati, deci, nu cunosc importanta educatiei. De la sistemul de invatamant primar lucrurile incep sa stea prost la noi, pana la nivelul ministerelor care-si uita functiile de baza, acelea de a propune legi in favoarea celor pe care-i reprezinta. Artistii plastici din Romania, nu au nici macar un statut juridic bine pus la punct, nu au legi prin care sa fie protejati, desi "produsele" lor devin patrimoniu cultural al acestui stat.

Se poate supravietui

din pictura?

Probabil ma intrebi daca pictura aduce bani suficienti. Pentru unii da, pentru altii ba. S-ar putea crede ca, daca esti bun ai si vanzari. Si s-ar crede prost. Nu. Dar daca esti la moda, daca esti un bun executant al cerintelor unei societati parvenite si needucate, fara discernamant si cu o scara de valori fluctuanta s-ar putea sa-ti si vinzi "arta".

Ce te-a interesat la expozitiile tale?

In nici un caz nu m-a interesat "succesul de casa" si nu pentru ca eu nu mananc si nu beau ca toti oamenii. Cei mai educati oameni pe care-i cunosc sunt si cei carora le place foarte tare ce fac eu, dar sunt si foarte saraci. Cei cu destui bani, nu au suficienta cultura. Si daca se intampla totusi, sa-mi intre in galerie si sa doreasca o lucrare, nu au destul bun simt sa nu o negocieze ca la piata. Iar eu am o idiosincrazie sa-mi negociez munca, de parca n-as sti exact cat valoreaza! Si, decat sa vand ieftin, mai bine dau cadou! Astfel, cele mai impresionante colectii cu lucrari semnate de mine le au prietenii mei.

De unde vin albastrurile tale fascinante?

Din stari. De peste tot. Din primele semne, tot de acolo de unde vin literele, cifrele, cuvintele. Din Cartea Cartilor. De pe carapacea unei broaste testoase, din fundul unei priviri intoarse inauntru, dintr-o durere care-ti crapa capul, din senzatia de nod in gat, din sarea uscata pe obraji, din darele/ semne lasate de ploaie pe geam, din zborul ciorilor deasupra Cismigiului, de la bratul dureros de desenat ore si ore si ore, de la golul din stomac si, mai ales, de la dor. Mi-e foarte dor tot timpul. Un dor neinteles de ceva ce n-am avut si n-am trait niciodata. Un fel de a tanji.

Unde ai vrea sa expui pe viitor?

Niciodata n-am vrut musai sa expun. Dar e un cerc vicios. Vreau o casa mare pe pamant, in mijlocul unei vii imense si o livada si o padure. As expune doar acolo, in vie si printre copaci. Doar ca toate astea nu le am. Singura sansa pentru anonimat, e... sa devii anonim.

Nonfigurativul tau e benefic pentru privire. O unduire si revarsare de culori ce se intretaie armonios. Multumesc foarte mult! Asta nu-mi prea suna a intrebare, asa ca, nu stiu ce sa fac. Sa comentez ce afirmi tu, sau sa ma apuc sa-mi povestesc pictura?! Nu, in nici un caz! Raspunde-mi insa la o noua intrebare: nu vrei sa pictezi si flori sau chipuri de oameni?

Da, sunt tentata... sunt tentata sa sintetizez tot ce vad si ce simt. Asta este pictura mea. Sinteza. Si sinteza este figurativa. Un figurativ codificat. Nu exista abstract pur. Abstract e ceva abstractivat din alt ceva. Pentru a putea sintetiza trebuie sa cunosti foarte bine obiectul supus sintetizarii, sa extragi din el trasaturile definitorii lui insusi si sa scoti in evidenta esenta. Pentru asta e nevoie de mult exercitiu. Plus motivatia conceptuala din spatele demersului, fiindca, daca nu e bine "mobilat", un bun cunoscator simte, lucrarea de arta este usoara si nesemnificativa. Un gest gratuit, cu alura de arta. Aceasta face obiectul luptei mele personale in plan plastic, demonstratia ca abstractul nu e facil, asa cum sunt tentati pana si multi dintre colegii mei sa creada. Sa ilustrezi o stare, e cu atat mai greu. N-o ai in fata sa o sucesti si rasucesti pana-i prinzi liniile esentiale! Trebuie sa te cufunzi in tine, sa stii sa navighezi intr-un suflet de om, fara sa te pierzi, sa intri in transa, dar sa ramai de veghe. Asta te invata marii scriitori, marii muzicieni, si-i o lectie gratuita. Nu stiu de ce nu abuzeaza de ea, foarte multi dintre colegii mei de generatie, cu care, si din acest motiv, nu empatizam.

Vad ca mai mult te afli langa noi, cei cu mult mai... batrani.

Cu cei de-o varsta cu tine e cu totul altceva. E o placere pentru mine, sa stau printre voi. Sunt multi ani de cand va ascult si doar de putin timp vorbesc si eu. Sunteti niste enciclopedii la care ma bucur de un acces nelimitat.

Ce albastruri pregatesti?

De alte culori.