Pentru a putea trimite un articol trebuie sa va autentificati.
Blair s-a angajat pe Wall StreetFostul premier al Marii Britanii, Tony Blair, s-a angajat part-time pe Wall Street, cu un salariu anual de un milion de dolari, relateaza CNN. Blair a devenit consilier al JPMorgan Chase&Co in probleme de politica globala, potrivit bancii americane, care a confirmat astfel o informatie furnizata anterior de o sursa apropiata situatiei, relateaza si Reuters.Reprezentantii bancii americane au refuzat sa comenteze in privinta salarizarii lui Blair. In prezent, Blair activeaza ca reprezentant al Uniunii Europene, Rusiei, Organizatiei Natiunilor Unite si Statelor Unite in negocierile de pace in Orientul Mijlociu. Functia lui Blair la JP Morgan va fi part-time, dar acesta va participa la intalnirile cu clientii importanti ai bancii, iar recunoasterea lui internationala si contactele pe care le detine sunt considerate de unii analisti drept o forta majora de dezvoltare a companiei. Biograful lui Blair, Anthony Seldon, a declarat ca vor aparea in mod inevitabil acuzatii ca fostul premier isi vinde imaginea. Seldon a spus ca, prin comparatie, presedintele Bush va fi un brand mai putin atragator decat Blair, dupa incheierea mandatului. "Majoritatea firmelor ar dori mai degraba ca Bush sa acorde consultanta concurentei", a aratat Seldon. Informatia a fost prezentata initial de publicatia Financial Times. (B.M.)
|