Ziua Logo
  Nr. 4127 de miercuri, 9 ianuarie 2008 
 Cauta:  
  Detalii »


Pentru a putea trimite un articol trebuie sa va autentificati.



Nume:
Parola: 
Utilizator nou »      Parola uitata »
Memoreaza datele de autentificare?

Otravirea si iradierea, obiceiuri care se "impamantenesc" in Ucraina

Procurorul general-adjunct al Ucrainei, otravit

Procuratura Generala a Ucrainei a declansat urmarirea penala in legatura cu descoperirea unei cantitati importante de emanatii de mercur in biroul de serviciu al procurorului general-adjunct ucrainean Nikolai Golomsi, coordonatorul echipei de anchetatori care investigheaza otravirea cu dioxina a presedintelui Viktor Iuscenko si cazul asasinarii bestiale, prin decapitare, a ziaristului de opozitie Gheorghi Gongadze, relateaza in editia sa de miercuri publicatia online Ukrainskaia Pravda, infiintata chiar de Gongadze cu putin timp inainte de fi ucis, in anul 2000.

Seful serviciului de presa al Procuraturii Generale, Iuri Boicenko, a declarat ca probele descoperite in timpul unei verificari efectuate marti in biroul lui Nikolai Golomsi din cladirea Procuraturii Generale au fost suficiente pentru declansarea urmaririi penale, conform art.348 - tentativa de ucidere a unui angajat al fortelor de ordine.

Dupa primele ore petrecute luni la birou, procurorul general-adjunct al Ucrainei a acuzat o stare de sanatate generala proasta. Incercand sa gaseasca o explicatie a deteriorarii bruste a tonusului sau vital, Nikolai Golomsi si-a verificat in detaliu biroul si a inceput sa aiba suspiciuni in legatura cu existenta unei substante toxice.

Chemati la fata locului, angajati ai Statiei sanitaro-epidemiologice au descoperit emanatii puternice de mercur in biroul adjunctului procurorului general.

Potrivit publicatiei Ukrainskaia Pravda, tentativa de asasinare a responsabilului ucrainean are legatura directa cu activitatea sa profesionala.

Posibile legaturi referitoare la "indepartarea" lui Golomsi

Jurnalistul de opozitie Gheorghi Gongadze a disparut fara urma in septembrie 2000. La cateva luni dupa aceea, cadavrul sau, decapitat, a fost descoperit in padurea Tarascia de langa Kiev. In cazul asasinarii sale, au fost arestati cativa ofiteri superiori de politie, al caror proces a inceput la sfarsitul anului 2005. Acesta continua si in prezent. Comanditarii uciderii lui Gongadze, ale carui ramasise pamantesti zac de 7 ani la morga din Kiev, nu au fost indentificati nici pana in acest moment. Presedintele Ucrainei, Viktor Iuscenko i-a oferit acces la informatii clasificate mamei ziarisului ucis, Lesya Gongadze in legatura cu ancheta referitoare la moartea fiului acesteia. Iuscenko a dat un decret intitulat "Oferind cetateanul georgian Gongadze O.T acces la informatii de stat", datand din 3 mai 2006 prin care se oferea acest privilegiu mamei ziaristul ucis.

"FSB-ul ucrainean"

Referitor la otravirea lui Iuscenko, potrivit versiunii oficiale, tentativa de asasinare a avut loc in timpul campaniei prezidentiale din toamna anului 2004, pe cand acesta era candidat la presedintie. Anchetatorii au stabilit cu exactitate ca Iuscenko a fost otravit in toamna anului 2004, in timpul unei cine cu seful seful Serviciului ucrainean de securitate (SBU), Igor Smesko, la vila adjunctului acestuia Vladimir Satiuk.

In 2007, Volodimir Satsiuk, fostul director adjunct al Serviciului de Securitate din Ucraina, a declarat ca presedintele ucrainean Viktor Iuscenko nu a fost otravit cu dioxina in timpul campaniei electorale din 2004. "Cred ca nu a fost vorba de otravire cu dioxina. Daca a avut loc o otravire, nu a fost cu dioxina, ci cu ceva diferit", a afirmat Satsiuk, precizand ca Parchetul ar trebui sa-l interogheze din nou pe Iuscenko, iar acesta ar trebui sa spuna adevarul in legatura cu ce i s-a intamplat. Satsiuk a mai adaugat ca Iuscenko s-a plans ca se simte rau inainte de controversata masa de la un restaurant, din septembrie 2004. El sustine ca ipoteza otravirii cu dioxina a aparut dupa ce starea de sanatate a lui Iuscenko s-a inrautatit si ca liderul de la Kiev a refuzat sistematic sa efectueze teste suplimentare la institutele politiei.

Oficiali de la Kiev au afirmat la acea vreme ca otrava ar fi putut proveni doar din patru sau cinci laboratoare, probabil din Rusia sau SUA. Ministrul ucrainean de Interne sustine chiar ca stie cine a introdus dioxina in tara, si mai stie ca respectivul era insotit de un parlamentar de la Kiev.

Madalin NECSUTU
A r h i v a
 Top afisari / comentarii 
 Alcoolul si sportul prelungesc viata (2704 afisari)
 Eleva violata pe terenul de sport (2194 afisari)
 ElBaradei scuza Iranul si acuza Romania (1684 afisari)
 Diversiunea atomica (1678 afisari)
 Sclave in Spania (1408 afisari)
 ATENTIE! IMAGINI REVOLTATOARE: Orfani bulgari implicati in scene de sex si violenta  (4176 afisari)
 Traian Basescu, cautat de FBI (2952 afisari)
 Hayssam: Mi s-a cerut sa dau informatii despre cateva personalitati din PNL si PSD (2675 afisari)
 Cecilia Sarkozy se marita cu fostul amant (2116 afisari)
 Guvernul aproba reducerea taxei auto la masini second-hand (1829 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2008 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00478 sec.