Ziua Logo
  Nr. 4110 de joi, 13 decembrie 2007 
 Cauta:  
  Detalii »


Pentru a putea trimite un articol trebuie sa va autentificati.



Nume:
Parola: 
Utilizator nou »      Parola uitata »
Memoreaza datele de autentificare?

Legenda Regelui Arthur, o simpla propaganda politica, sustin istoricii francezi

Istoricii francezi sunt de parere ca legendarul rege Arthur nu este altceva decat un personaj inventat de britanici din "motive politice". Primele dovezi in acest sens ar urma sa fie prezentate luna viitoare in cadrul unei conferinte ce va avea loc la Rennes, in Franta, potrivit telegraph.co.uk.

Legenda Regelui Arthur si a Cavalerilor Mesei Rotunde reprezinta unul dintre cele mai vechi mituri britanice. Popularitatea regelui Arthur, caruia i se atribuie in general unificarea tutuor britonilor impotriva saxonilor, a depasit insa de mult granitele Marii Britanii, raspandindu-se gratie legendelor, cartilor si chiar a filmelor si a desenelor animate care il au drept erou principal. Aproape la fel de cunoscut a devenit si Merlin, magicianul de la Curtea regelui Arthur. Insa, istoricii s-au intrebat dintotdeauna daca regele Arthur a existat sau nu cu adevarat. In prezent, cercetatorii francezi sustin ca au gasit primele dovezi care indica faptul legenda regelui Arthur nu a fost altceva decat pura propaganda inventata de britanici. El spun ca vor prezenta aceste dovezi in cadrul conferintei si a expozitiei intitulate "King Arthur: An Legend in Making", ce va avea loc la Rennes, in nordul Frantei.

Organizatorii evenimentului sustin ca, daca ar fi existat cu adevarat un om care sa-i semene temerarului lider, acesta ar fi fost un galez cu legaturi in Bretania, ai carui inamici erau anglo-saxonii. Specialistii afirma totodata ca

istoricii britanici au fost ajutati in crearea "fictiunii" de o serie de artisti si scriitori. Un exemplu in acest sens este poetul victorian Lord Alfred Tennyson, care l-a portretizat pe regele Arthur ca pe un englez cu bun simt, ale carui virtuti, alaturi de sabia magica Excalibur, au fost menite sa instaleze pacea pe pamant. "Regele Arthur este un personaj mitic care a fost inventat intr-un anumit moment al istoriei din motive esentialmente politice. Daca ar fi existat cu adevarat, ar fi aparut indicii istorice mai concrete legate de el", a declarat Sarah Toulouse, curator al expozitiei din Rennes.

"Povestile despre Arthur au teme universale. Cele mai vechi fragmente de istorii dateaza din secolul al 7-lea, avand ca punct de plecare zonele celte ale tarii Galilor de astazi. (...) Pana in secolul al 13-lea, povestile bazate pe legendele regelui Arthur se raspandisera in toata Europa", a adaugat Toulouse.

Alina OLTEANU
A r h i v a
 Top afisari / comentarii 
 Kosovo - cutia Pandorei (4590 afisari)
 Trei ani de zdranga-zdranga (3039 afisari)
 Portughezii ne dau cu tifla (2341 afisari)
 Republica Moldova ne declara razboi diplomatic (1999 afisari)
 Gaddafi a pus stapanire pe Sena (1895 afisari)
 Statele Unite ale Americii nu vor ataca Iranul intr-un viitor apropiat (540 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2007 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.02395 sec.