Nume:
Parola:
Utilizator nou »      Parola uitata »
Memoreaza datele de autentificare?

"Sufletul actorului nu poate fi tinut in palma, nici atarnat ca breloc la o cheie de apartament. Nu poate fi inchis in dulapiorul cu eticheta al unui vestiar ordonat si antiseptic. (...) Nu are nimic de-a face cu urata cordialitate a <<intamplarilor cu artisti>>! (...) Sufletul actorului este viu ca o carne insangerata si zbuciumata de nesomn si straveziu ca vesnica amintire a iubirii. Ostenelile sale nu se pot cumpara pentru ca nici macar el, actorul, nu cunoaste pretul acestora. Poate doar viata lui de om sa fie singurul pret indeajuns de nobil.

Sufletul actorului este o piata pustie in care totul e randuit frumos pentru a primi prieteni, oameni, constiinte nestirbite, alte suflete... Sufletul actorului este aproape de copilaria noastra a tuturor, pentru ca n-a parasit bucuria jocului, punctul de fuga al propriului nostru suflet. Sufletul actorului este varsta noastra cea mai curata, cea uitata zi de zi mai mult." (Sufletul actorului, in "Pamantul americanului" - Adrian Pintea)

"Ce-ati spune de-o salvare a lui Hamlet? Fugar din Elsinor, deghizat, sub coviltirul uneia dintre carutele actorilor veniti la curte! Cine sa-l mai gaseasca, odata ratacit in marea Iluzie"? Deghizat si ascuns sub coviltirul unei morti care i-a iesit putin in cale si l-a purtat spre Marea Iluzie, a plecat, ca din intamplare, intr-o zi in care timpul s-a oprit in loc. Adrian Pintea s-a dus sa spuna povestea intr-o alta lume. E greu sa vorbesti despre el acum, e greu sa vorbesti despre el la timpul trecut, sa-ti amintesti salile uriase de teatru aplaudandu-l in picioare, sa ti-l amintesti in sala de curs de la Universitatea Nationala de Arta Teatrala si Cinematografica, repetand cu studentii, e greu sa stii ca niciodata n-o sa-l mai gasesti nicaieri, in nici o sala de teatru... Ca niciodata n-o sa-l mai intalnesti pe Printul Hamlet... Au ramas lumi intregi suspendate intre un "a fi si a nu fi" rostit inainte de vreme si o poveste despre un nume disparut de pe afis. "Restul e tacere".

Pacaleala cu sperante

N-a vrut sa creada in moarte... Si intr-o zi de 1 aprilie a unui an trecut de mult s-a "pacalit" cu cele mai "grave sperante" ale sale despre o lume nicicand posibila aici. "Nu exista moarte, ci doar absente intamplatoare. Fericirea este zilnica, asemenea luminii. (...) Nu exista rau. Aritmetica este stiinta de a da timp vietii sa-si numere minunile. Nu exista rautate. Nu exista razboaie. Calendarul conflagratiilor mondiale incepe cu mucenicul rasului; soldatul Svejk. S-a infiintat o gradinita mondiala unde sunt trimisi toti generalii belicosi ai lumii sa invete sa se spele ca lumea pe maini, pe gat, in urechi si pe dinti... Nu exista poveste care sa nu se poata petrece in miezul insorit al zilei pe orice strada din lume. Fat-Frumos descaleca la chioscul de ziare de langa Athenee si ii cumpara flori Ilenei Cosanzene..."

S-au scurs ani multi de cand, student fiind, intarzia nopti intregi sub luminile de la "Casandra". Acolo a inceput dorul lui Romeo de Printul Danemarcei. "Nicicand n-a fost, si nu cred a minti, mai tragica poveste-n lumea-ntreaga..." Atunci s-a indragostit de iubirea lui Romeo. Pe care exaltat incerca s-o traiasca pe scena si sa-i descopere taina in acel sfarsit de primavara a anului 1978. "Romeo nu s-ar fi nascut daca n-ar exista in noi starea nevoii de iubire. Personajul shakespearian nu este decat o scrisoare deschisa catre fiecare din noi, pe care o citim, in fond, pe ascuns. Daca efectul luciditatii seci este pudoarea gesticulatiei, Romeo isi permite, cu frenezie, tirada. Cum sa nu fim fascinati de libertatea sufleteasca a acestui Hamlet-copil? De felul nesabuit in care sare peste zidul putred al vesnic medievalei noastre frici de patetic? (...) Iubita lui are doar paisprezece ani, inca nu sufera de vina batrana de a exista. Ea moare inainte de a avea timp pentru gelozie. Uzura iubirii nu are nici ea timp sa-si desfaca taraba cu plictiseli si cinisme ieftine. Aceasta lipsa de timp a iubirii dintre Romeo si Julieta este norocul lor".

Luminile de la Casandra s-au stins. Actorul a plecat spre alte intalniri, prea multe pentru o viata de om, prea putine pentru un suflet de actor: Ahile, in "Ifigenia" lui Eliade, Henric al IV-lea al lui Pirandello, Hans in "Ondine" a lui Giraudoux, a fost Iancu Jianu, Eminescu si Don Juan...

Ca a iubit mai mult teatrul sau filmul e greu de spus, ramane insa marturisirea din ultima lui carte "Hamlet sau actorul lucid": "Interactiunea este un dat, dar si o conditie, si ea functioneaza automat. Intalnirea de spiritualitati si energii vii are loc. De aceea, filmul - realitate vie candva, acum fixata pe suport neviu - este mereu ruda saraca a teatrului. (...) In afara de biserica, omului ii ramane o singura sansa de intalnire cu el insusi. Teatrul. Hamlet este locul in care aceasta intalnire este optima si, in cele din urma, salvatoare".

Regele ce s-ar fi vrut actor

Intalnirea lui Adrian Pintea cu Hamlet, dupa un dor de aproape 20 de ani, in 1996, pe scena Teatrului National din Craiova, a fost Marea lui Intalnire. A asteptat sa se iveasca Hamlet ca pe un Godot ce-si amana mereu sosirea, visandu-l, cunoscandu-l, apropiindu-se de el ca de cel mai mare mister al teatrului. "Probabil ca nu rege i-ar fi placut lui Hamlet sa fie, ci, cu siguranta, actor. (...) Locul de intalnire cel mai notoriu din istoria teatrului este "Hamlet" al lui W. Shakespeare. (...) Public, actor, text, William Shakespeare, teatrul in care se joaca piesa, orasul, tara, continentul si galaxia devin, printr-un act sacru, pentru o clipa astrala un singur punct: Hamlet". Amintirea unei sali de teatru in care povestea lui Hamlet se spunea atunci la timpul prezent este mai dureroasa acum decat mormantul de pe Aleea Actorilor unde Adrian Pintea asteapta. "Hamlet a plecat, purtat pe nobile scuturi de cavaleri intristati. Sufletul sau isi cauta deja printre stele norocul sau nelumesc. (...) Spectatorul va pleca spre propria lui existenta banala, de om oarecare, imbogatita de acum cu un vis atins cu mana. A fost la Teatru".

Si la fel dor si toate cursurile de actorie pe care n-o sa le mai predea, cu acea liniste senina si calda cu care rostea indemnul catre actori in "Hamlet".

Profund pana la scufundarea in sine ca-ntr-o prapastie infinita, actorul care marturisea ca cel mai puternic inamic al sau a fost intotdeauna el insusi, a plecat lasand prea multe roluri nejucate. Si cel mai izbutit poem despre care credea ca e acela pe care poetul il va scrie... maine va ramane mereu nescris.

Ce ar fi daca?

E doar un an de cand, impreuna cu studentii lui, pe atunci in anul II, Adrian Pintea monta "Jesus Christ Superstar". Atunci incerca sa se apropie de Dumnezeu prin cantec, acum s-a dus sa-l intalneasca personal. Si a iesit discret din scena, ca-ntr-o poveste al carei final a ramas nescris. O poveste cu printi si printese, cu cai si cavaleri, cu iubiri ce nu se vor sfarsi niciodata. La fel de greu e acum sa-l fi cunoscut si sa nu-l fi cunoscut. La fel de greu sa-l fi vazut sau sa nu-l fi vazut jucand pe scena. Pentru ca de o parte e durerea amara ca nicicand intalnirea aceea magica nu se va mai produce, iar de alta parte va ramane regretul ca ai ratat momentul.

"Ce-ar fi, ce s-ar intampla cu noi daca Richard al III-lea ar gasi totusi un cal?" se intreba Adrian Pintea propunand "Alte finaluri" intr-unul dintre textele din "Pamantul americanului". "Daca Hamlet s-ar intoarce supus la Wittenberg dedicandu-se din nou studiilor, cu o cumintenie amara? Daca Romeo ar ajunge la timp de la Mantua? Daca oglinda lui Richard al II-lea nu s-ar face tandari?" Ce-ar fi, totusi, daca intr-o seara, la teatru, Adrian Pintea ar veni din nou sa joace Hamlet...

Nota: Citatele sunt extrase din "Pamantul Americanului" (Editura Eminescu, 1996) si "Hamlet sau actorul lucid" (Editura Allfa, 2002) de Adrian Pintea