Ziua Logo
  Nr. 3956 de vineri, 15 iunie 2007 
 Cauta:  
  Detalii »


Pentru a putea trimite un articol trebuie sa va autentificati.



Nume:
Parola: 
Utilizator nou »      Parola uitata »
Memoreaza datele de autentificare?

Financial Times: Probabil ca Raportul CE din 27 iunie nu va sanctiona Romania

Subiectul posibilei activari a clauzei de salvgardare in cazul Romaniei si a Bulgariei revine in paginile presei internationale. "Este de asteptat ca Romania si Bulgaria sa scape de sanctiunile Uniunii Europene in raportul de monitorizare pe care Comisia Europeana il va publica in 27 iunie, chiar daca nu au reusit sa ia masuri drastice impotriva coruptiei si a crimei organizate", scrie Financial Times, in editia sa de astazi. "Experti ai Comisiei Europene au concluzionat ca eventualele sanctiuni impuse Romaniei si Bulgariei ar afecta persoane nevinovate care traiesc si care desfasoara afaceri in aceasta tara. Cu toate ca nu a fost luata o decizie definitiva in acest sens, celor doua tari li se va cere sa grabeasca aplicarea reformelor, sanctiunile ramanand cu titlul de rezerva", sustine publicatia citata. In timp ce Romaniei si Bulgariei li se imputa lipsa unor progrese concrete, in cazul Turciei, publicatia "EUbserver" vorbeste chiar de o posibila blocare a negocierilor preliminare cu aceasta tara. In acest sens, in urma cu o luna, presedintele francez Nicolas Sarkozy a declarat, la Bruxelles, ca e de parere ca "Turcia nu are loc in Uniunea Europeana"

"Romania si Bulgaria vor scapa probabil, luna aceasta, de sanctiunile Uniunii Europene, in pofida esecului lor de a anihila coruptia si crima organizata, dupa ce au aderat la clubul european in ianuarie. /../ Experti ai Comisiei Europene au concluzionat ca eventualele sanctiuni impuse Romaniei si Bulgariei ar afecta persoane nevinovate care traiesc si care desfasoara afaceri in aceasta tara", comenteaza Financial Times in editia electronica de astazi.

Presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a declarat ca Executivul european va intocmi un raport "robust" despre progresele ambelor tari. Desi inca nu a fost luata nici o decizie finala, oficiali de la Bruxelles spun ca Romaniei si Bulgariei li se va spune sa accelereze reformele, dar sanctiunile vor fi pastrate ca solutie de rezerva, se mai arata in paginile cotidianului mentionat.

Este de asteptat ca domnul Barroso sa anunte in 27 iunie, ca, cu toate ca ambele tari au facut progrese, niciuna dintre ele nu a reusit sa puna capat definitiv coruptiei. /.../ Criza politica din Romania a dus la incetinirea procesului de aplicare a reformelor, in timp ce in Bulgaria nici o figura marcanta nu a fost condamnata pentru coruptie sau crima organizata. Daca cele doua tari vor continua sa dea gres in a face curatenie in sistemul politic si judiciar ar putea determina UE sa nu mai doreasca extinderea granitelor sale, se mai arata in materialul publicat de Financial Times.

Barroso: Romania si Bulgaria risca sa-si piarda credibilitatea

In cadrul intalnirii sale de ieri cu premierul roman, Calin Popescu Tariceanu, comisarul european a spus ca va fi elaborat un raport "obiectiv si corect" referitor la progresele celor doua tari.

"Riscul la care se expun Romania si Bulgaria este ca acestea sa-si piarda credibilitatea", s-a exprimat Barroso, care a cerut insistent Romaniei si Bulgariei sa duca la indeplinire reformele la care s-a angajat inainte de aderarea la blocul comunitar, in ianuarie 2007.

Pentru detalii, accesati site-ul ZIUA: ^http://www.ziua.net/display.php?dataa2007-06-13&ida222233^

Sarkozy: Cred ca Turcia nu are loc in Uniunea Europeana

"Franta se pregateste sa actioneze impotriva aderarii Turciei la Uniunea Europeana, indicand deja ca va bloca negocierile preliminare cu Ankara pentru o uniune economica si monetara", noteaza EUobserver. Oficialii francezi s-au declarat preocupati de posibilitatea ca Turcia sa deschida negocierile la acest capitol.

"Cred ca Turcia nu are loc in Uniunea Europeana", afirma presedintele francez Nicolas Sarkozy luna trecuta, la Bruxelles. Liderul francez a precizat insa ca va prezenta noul plan al Parisului pentru Turcia de-abia in decembrie, pentru a evita deturnarea summitului UE din 21-22 iunie de la agenda subiectelor constitutionale.

Analistii s-au aratat de parere ca declaratiile oficialilor francezi ar putea afecta discutiile de la summitul UE de saptamana viitoare, in prezent avand loc negocieri dure legate de includerea sau nu, in noul tratat constitutional a "criteriilor de extindere".

REACTII LA CALD

Luciana POP, redactor Departament Politica Externa:

"Chiar daca raportul Comisiei Europene din 27 iunie, referitor la progresele realizate de Romania si Bulgaria se anunta, cel putin la nivel declarativ, a fi unul favorabil, sanctiunile fiind pastrate ca solutie de rezerva, asa cum noteaza Financial Times, Bucurestiul nu trebuie sa ignore ca Executivul UE ar putea decide continuarea monitorizarii Romaniei in ceea ce priveste combaterea coruptiei".

C.S.
A r h i v a
 Top afisari / comentarii 
 Papagalul (5343 afisari)
 Crescatoria de papagali (4421 afisari)
 Abuz DNA la Curtea de Conturi (2499 afisari)
 Regii asfaltului prinsi la furat (2259 afisari)
 PNG s-a dezumflat sub 5% (2142 afisari)
 Mineriada, varianta Iliescu (326 afisari)
 Geoana: Daca nu se rezolva criza, PSD nu are retinere pentru motiune de cenzura sau anticipate (124 afisari)
 Razboi civil in Gaza (69 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2007 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00513 sec.