Ziua Logo
  Nr. 3890 de marti, 27 martie 2007 
 Cauta:  
  Detalii »


Pentru a putea trimite un articol trebuie sa va autentificati.



Nume:
Parola: 
Utilizator nou »      Parola uitata »
Memoreaza datele de autentificare?

China si Rusia cer Teheranului sa respecte toate obligatiile asumate potrivit Tratatului de Neproliferare

Numaratoare inversa pentru Iran

Dezvoltarea nestingherita de catre autoritatile iraniene a programului sau nuclear si iminenta unui atac din partea acestui stat, pe fondul aversiunii declarate pentru diplomatia de la Washington, continua sa ingrijoreze comunitatea internationala. La numai cateva zile de cand ONU a decis sa sanctioneze pe acest motiv Teheranul, Rusia si China au semnat la randul lor o declaratie comuna, in care stipuleaza ca problema nucleara iraniana ar trebui rezolvata "exclusiv prin metode pasnice si negocieri". In acest timp, specialistii in finante de la Teheran au anuntat ca au luat masuri privind reducerea la minimum a rezervelor monetare in moneda americana, in semn de protest fata de ostilitatea aratata de SUA Iranului. Fondul conflictual din Orientul Mijlociu a determinat o crestere fara precedent a pretului petrolului pentru acest an.

Rusia si China, aliati in vederea rezolvarii crizei nucleare iraniene

"Rusia si China subliniaza ca problema nucleara iraniana ar trebui rezolvata exclusiv prin metode pasnice si negocieri". Astfel a sunat mesajul comun lansat de presedintii chinez, Hu Jintao, si rus, Vladimir Putin, parafat cu ocazia vizitei liderului de la Beijing la Moscova.

Cele doua tari au lansat un indemn catre autoritatile de la Teheran, in vederea parcurgerii tuturor pasilor necesari pentru a respecta rezolutiile adecvate ale Consiliului de Securitate al ONU si Agentia Internationala pentru Energie Atomica (AIEA).

"Credem ca Iranul (...) are dreptul de a produce energie nucleara in scopuri pasnice, cu respectarea tuturor obligatiilor asumate potrivit Tratatului de Neproliferare", se mai precizeaza in declaratia comuna a celor doi sefi se stat.

Americanii pledeaza pentru dialog

"Nu este inca prea tarziu pentru a rezolva pe cale diplomatica conflictul dintre Iran si comunitatea internationala cu privire la programul Teheranului de imbogatire a uraniului", a declarat subsecretarul de stat american Nicholas Burns, intr-un interviu acordat cotidianului britanic "Financial Times".

SUA au ''ajutat cu rabdare la alcatuirea acestei mari coalitii interna tionale'', a adaugat inaltul oficial american, cu referire la votul unanim de sambata din Consiliul de Securitate al ONU, legat de decizia acestui for de a inaspri sanctiunile impotriva Iranului.

''Cred ca inca avem timp pentru a ac tiona pe cale diplomatica. Pentru a reusi, diplomatia are nevoie de rabdare, de perseverenta si de actiune la timpul oportun'', a incheiat Burns.

Iranul si-a redus rezervele valutare in dolari

Conform unui anunt dat publicitatii de presedintele Bancii Centrale iraniene, Ebrahim Sheibany, tara sa a decis sa isi reduca la minimum rezervele de dolari. Fara sa precizeze despre ce suma este vorba, oficialul a precizat ca doar 20% din rezervele valutare ale tarii sale mai sunt in moneda americana.

In stilul caracteristic de sfidare a comunitatii internationale, inaltul oficial a adaugat ca Iranul are suficiente rezerve valutare pentru a face fata sanctiunilor impuse de ONU.

Decizia Iranului a starnit ingrijorare pe pietele financiare internationale, iar dealerii monitorizeaza cu mare atentie situatia, ca sa nu fie prinsi pe picior gresit in cazul unei eventuale scaderi a dolarului.

In urma cu numai o luna de zile, acelasi presedinte al Bancii Centrale iraniene declara pentru Reuters ca rezervele valutare ale tarii sale sunt de ordinul zecilor de miliarde de dolari, conform RealitateaTV.

Tensiunile din Orientul Mijlociu au crescut pretul petrolului

Pe fondul amplificarii tensiunilor dintre puterile occidentale si Iran, referitoare la programul nuclear iranian, pretul petrolului a urcat, ieri, la aproape 63 de dolari pe baril, atingandu-se astfel un nou nivel record pentru anul in curs.

Iranul, al cincilea mare exportator de petrol la nivel mondial si membru al OPEC, a anuntat, cu o zi in urma, ca va restrange cooperarea cu Agentia Interna tionala pentru Energie Atomica (AIEA), si nu va opri activitatile de imbogatire a uraniului, in pofida noilor sanctiuni impuse de Consiliul de securitate al Na tiunilor Unite.

Petrolul destinat pietei americane a atins un maxim al ultimelor trei luni, de 62,96 dolari pe baril, in vreme ce pretul petrolului Brent, de referinta la bursa londoneza, a urcat cu 62 de centi, la 63,80 dolari pe baril, conform Mediafax.

Cele mai recente evenimente aparute intre Iran si statele occidentale, inclusiv arestarea de catre autoritatile iraniene a celor 15 membri ai Fortelor navale militare britanice, au amplificat temerile privind o intrerupere a exporturilor iraniene, de circa 2,2 milioane de barili de petrol pe zi.

REACTII LA CALD

Luciana POP, redactor Departament Politica Externa:

"Comentariile recente ale Teheranului demonstreaza, inca o data, daca mai era nevoie, ca avalansa de sanctiuni venita din partea forurilor si comunitatii internationale nu clinteste nici cu un milimetru intentia Iranului de a merge mai departe cu programul sau nuclear".

Cristina STEFAN
A r h i v a
 Top afisari / comentarii 
 Regrete eterne! (3313 afisari)
 S-a savarsit! (2946 afisari)
 "Dusmanul poporului" (2397 afisari)
 Tariceanu vorbeste feseneste (2046 afisari)
 Discursul fesenist al sefului liberalilor (1907 afisari)
 Comisia SIE a decis: Serviciul nu a incalcat legea (171 afisari)
 Numaratoare inversa pentru Iran (137 afisari)
 Financial Times: UE a inteles ca a venit timpul ca Monica Macovei sa plece (121 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2007 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00610 sec.