Nume:
Parola:
Utilizator nou »      Parola uitata »
Memoreaza datele de autentificare?

Istoria presei

Un post de corector, mai ales corector de noapte, era usor de gasit. Existau, pe langa atatea cotidiane, numeroase saptamanale si reviste lunare in epoca interbelica. Postul era modest retribuit, dar nu solicita mult timp, iar tanarul patrundea astfel in boema gazetareasca, care interfera cu cea literara. Era dus de vreun redactor in localuri cu mancare ieftina - daca lucra in tura de noapte -, la "Tunelul norvegian" de la subsolul restaurantului "Carul cu bere", sau in cafenelele consacrate ale breslei: "Corso", "Capsa", "Cafe de la Paix", "Grand", toate pe Calea Victoriei.

In aceste cafenele isi faceau veacul anumiti ziaristi (si scriitori), altii veneau si plecau la o ora fixa si tot aici se intalneau reporteri si samsari de stiri. Oameni care culegeau o stire, o verificau, dar nu stiau sa scrie, asa incat ea trebuia prelucrata de un om competent. Tot in cafenele unii gazetari isi dadeau intalnire pentru a consemna un interviu cu un intelectual, literat sau om de teatru, destinat paginii culturale a cotidianului la care lucra.

Existau apoi ziaristi acreditati pe langa varii institutii - primarie, ministere, Palatul de Justitie -, care, in functie de abilitatea lor, aduceau stiri. Cea mai inalta acreditare era la Camera, aceasta insemnand ca redactorul respectiv avea acces la dezbaterile parlamentare, putea umbla liber pe culoarele cladirii din Dealul Mitropoliei si putea sa frecventeze bufetul, unde facea cunostinta cu deputati si lega eventual unele prietenii, in mediul respectiv.

Intre Capsa si Athenee Palace

Lumea gazetareasca forfotea in perimetrul dintre Capsa si Athenee Palace (cafeneaua "Corso" era in imediata sa apropiere), intrucat redactiile importante si mai putin importante se aflau pe Strada Sarindar, pe Brezoianu sau pe domnita Anastasia ("Cuvantul"), sau chiar pe Calea Victoriei ("Curentul"). Corectorii, colaboratorii, gazetarii incepatori, scriitorii tineri se hraneau frugal in anii '30 la noile automate americane cu sandvisuri sau la "Herdan", un birt economic cu doua feluri de mancare gatita, aflate si ele pe Calea Victoriei. La subsolul Cercului Militar, unde exista azi o galerie de arta, langa fostul cinematograf "Central", functiona de asemenea un restaurant potrivit cu buzunarele lor.

Redactiile din Sarindar, dar si acelea in care isi aveau sediul publicatii ca "Reporter" sau "Rampa" - legate de mediile artistice - erau locuri de sueta. Directorul sau prim-redactorul primeau in cabinetele lor destul de modeste dive si actori doritori sa isi intretina publicitatea. De altfel, ziaristii erau nelipsiti de la mesele date dupa incheierea unei premiere teatrale. (Cotidianele aveau propriii cronicari dramatici). Aceste supeuri se desfasurau la restaurante din acelasi perimetru central al Bucurestiului, cu predilectie la Elysee, unde dramaturgul Victor Eftimiu, sensibil fata de greutatile tinerilor colegi, avea in anii '30 o boxa rezervata. Eftimiu era un scriitor prolific si un publicist care castiga mult. "Toti scriitorii - povesteste N. Carandino - care ii erau prieteni si care nu aveau cu ce sa-si plateasca masa erau din oficiu invitatii lui Victor Eftimiu. Aveau o singura obligatie: sa iscaleasca un bon. La sfarsitul lunii, el facea plata generala. Multi confrati uitau sa iscaleasca bonurile, grabiti sa treaca strada la <<Cuvantul>>, sa-l injure..."

Gazetarii cu venit si renume ca Petre Pandrea nu ocoleau restaurantul "Bufet" de la Sosea, rebotezat de comunisti in "Doina", unde l-a invitat pe Brancusi la o masa prelungita, cand sculptorul a sosit pentru ultima oara in tara, in 1937, sau un local retras de pe malul Lacului Herastrau. Pandrea l-a avut acolo, intre altii, invitat pe Emil Cioan, care in zorii noptii de chef prelungit, s-a aruncat in apa racoroasa a baltii. A fost recuperat de chelneri, uscat, frectionat si invelit in niste fete de masa - ca sa nu raceasca - in care, infasat astfel, a si adormit.

In amintirile sale, Petre Pandrea defineste ca nimeni altul farmecul, atmosfera greu de prins in cuvinte a bodegilor si locandelor Capitalei interbelice: "Vraja isi are sediul in periferia bucuresteana, in micul restaurant si in gradinile de vara incarcate cu parfumuri grele de tei, salcam, liliac si trandafiri, cu mirosuri condimentate cu mititei si cimbru, in voluptatea animalica a femeilor fardate si luxos invesmantate..."

Serviciul de Presa

Sosit in 1927 in vizita in Romania, Hermann von Keyserling (foto), filosoful balt care infiintase o Scoala de intelepciune la Darmstadt si care spusese ca "drumul cel mai scurt catre tine insuti este o calatorie in jurul lumii", dupa ce o intreprinsese, a ramas impresionat tocmai de acest specific al Bucurestilor, de tuica si de lautarii sai, constatand ca numai din Romania ar putea renaste Bizantul. Intors acasa, ne-a consacrat pagini pline de simpatie in "Analiza spectrala a Europei". Vizita lui Keyserling la Bucuresti a bucurat cercurile intelectuale si mondene ale orasului si a fost pe larg consemnata in presa. Poate pentru ca fusese oaspetele lui Nichifor Crainic, sub aparenta unui "laudatio", Nae Ionescu a scris atunci, sub titlul "Keyserling", un pamflet subtire, rautacios, mestesugit. Oricum, nemeritat.

Epoca interbelica a cunoscut intre altele o initiativa eficienta, inspirata poate din Apus: Serviciul de Presa. Prin intermediul acestuia, o persoana sau o institutie, contra unei taxe lunare, putea afla ce se scrie despre ea in oricare din publicatiile romanesti. Intrucat pe atunci nu existau copiatoare, abonatul Serviciului de Presa primea in plic, cu promptitudine, orice mentiune care il privea, decupata si lipita pe hartie, cu specificarea datei si a ziarului sau revistei in care aparuse. n