Nume:
Parola:
Utilizator nou »      Parola uitata »
Memoreaza datele de autentificare?

O carte pe zi

Gabriela Melinescu face parte dintre acei scriitori romani care, plecati definitiv din Romania (s-a stabilit din 1975 in Suedia), au reusit sa ramana scriitori si in tara de adoptie. Interesant in cazul Gabrielei Melinescu este felul in care s-a adaptat lingvistic intr-un spatiu mai degraba exotic (totusi, Suedia nu e Franta, iar limba suedeza nu e in nici un caz una apropiata de romana), adaptare care a mers pana la identificare. Gabriela Melinescu scrie direct in suedeza si, din cat am reusit sa inteleg din diverse articole, pare sa fie considerata ca facand parte firesc din familia scriitorilor de acolo. In 2003 a primit un important premiu, "De Nio", acordat de Academia Suedeza, pentru romanul "Acasa printre straini", tradus la noi in 2004 (la Editura Polirom).

Romanul are o tema pe care am mai intalnit-o si la alti scriitori romani plecati in exil inainte de 1989: tema reintoarcerii acasa. Foarte inrudita in acest sens este cartea Gabrielei Melinescu cu aceea a lui Petru Popescu, desi stilurile de scriere sunt diferite. La fel, tema apare si la Norman Manea ("Intoarcerea huliganului") si, nu neparat in forma romanesca, la Matei Calinescu, Ion Vianu, Monica Lovinescu.

"Acasa printre straini" este o carte care atrage atentia in primul rand prin atmosfera. Pentru cei care au citit jurnalele Gabrielei Melinescu (publicate in volume succesive tot la Polirom), aceasta atmosfera este familiara, fara ca prin asta sa ramana mai putin stranie. Un anumit tip de misticism, suav, dar deosebit de persistent (o matusa a autoarei a devenit calugarita intr-o manastire si aceasta decizie a marcat familia), practici devenite intime si aproape reflexe, dar care raman pentru cititor intr-o zona a ezotericului (rugaciunea inimii, de pilda), un cult pentru viata traita prin arta si o incredere metafizica in prietenie si in legaturile absolute dintre oameni, realitatea vazuta cateodata cu un ochi suprarealist, toate acestea fac din scrierile in proza ale Gabrielei Melinescu teritorii aparte, marcate de o originalitate speciala. In acelasi timp, acest roman, spre deosebire de jurnale, este foarte atent construit in jurul ideii de intoarcere in tara parasita cu mult timp in urma, o tara care devine astfel, in urma schimbarilor politice din 1989 si a schimbarilor inevitabile in plan personal si familial, un fel de taram fabulos, aproape exotic pentru cititorul suedez, caruia i-a fost dedicata cartea la aparitie. Aceasta preocupare pentru cititorul strain se vede si dintr-o serie intreaga de explicitari menite sa faca inteligiblile referintele culturale autohtone: "Teiul este in tara noastra simbolul visului - poetul nostru national, Eminescu, a imortalizat teiul intr-un poem de neuitat".

O permanenta poetizare a spatiului originar face din roman, de multe ori, un fel de poem in proza, cu accentele mistice despre care am amintit: "Lumina nasterii ma are inca in grija. Ea face sa se iveasca in mine dorul de peisajul in care am mancat primele imbucaturi - cand mama nu m-a mai alaptat. Atunci a inceput sa-mi dea o hrana aurie din mainile ei racoroase. Era mamaliga, de neuitat, ori polenta, cea care seamana soarelui".

Unul dintre cele mai interesante pasaje este acela in care Gabriela Melinescu reconstruieste memorialistic un personaj mai degraba neglijat al literaturii romane, un scriitor care ar putea deveni simbol national: "Am putut afla numele poetului: George Bacovia. Era primul poet pe care-l vedeam cu ochii mei. Am fost ca lovita de trasnet - un poet locuia pe strada Putul cu Tei si nimeni nu-mi spusese! Cu toata slabiciunea lui, poetul avea maini puternice, frumoase si era placut la vedere. - Un poet care moare de foame, dar care niciodata nu se va cobori sa scrie poezii de propaganda, a zis cineva cu voce scazuta".

Altfel, Romania pe care naratoarea o reintalneste la inceputul anilor '90, marcata de stafiile familiilor nomenklaturiste (personajul este cazat in Bucuresti intr-o fosta casa de protocol, in care fiica dictatorului, fosta locatara, se intoarce periodic pentru a-si lua carti, spre veneratia personalului care a apucat vremurile de dinainte), este o Romanie atat de diferita de Romania de azi, incat devine exotica chiar si pentru cititorul roman.