Ziua Logo
  Nr. 1805 de joi, 25 mai 2000 
 Cauta:  
  Detalii »


Pentru a putea trimite un articol trebuie sa va autentificati.



Nume:
Parola: 
Utilizator nou »      Parola uitata »
Memoreaza datele de autentificare?

Comisia pentru abuzuri a Senatului a audiat un condamnat in dosarul "Otopeni '89"

Generalul Draghin: Nu pot sa spun, ca ma ucid!

El a primit in ultimii ani zeci de amenintari cu moartea * Draghin acuza ca posturile cheie din Armata sunt ocupate de fosti securisti

Senatorii Comisiei pentru abuzuri si petitii, l-au audiat, ieri, la cererea sa, pe generalul Dumitru Draghin, condamnat in prima instanta la opt ani de inchisoare si plata a 1,8 milioane de lei daune morale pentru ucidere in culpa si vatamare corporala grava in timpul evenimentelor din 22-23 decembrie 1989, pe aeroportul Otopeni. Generalul Draghin a precizat ca a solicitat sa fie audiat de comisia de specialitate pentru ca apreciaza nedreapta sentinta ce i s-a dat, subliniind insa ca se teme sa spuna ce s-a intamplat in noaptea dintre 22-23 decembrie '89 pe aeroportul Otopeni. El a dezvaluit membrilor comisiei ca a primit in ultimii zece ani amenintari telefonice ca va fi omorat daca va spune ce s-a intamplat cu adevarat la Otopeni. Generalul a precizat ca acuzele ce i-au fost aduse sunt neintemeiate. El a spus ca 1989 nu era comandant al aeroportului si ca aviatorii au primit ordine de la unele persoane care nu erau indreptatite sa le dea, fara stirea lui. Dumitru Draghin i-a informat pe senatori ca procurorii care au anchetat cazul au fost civili inainte de 1989, iar dupa 1990 au devenit maiori sau locotenenti colonei. Pe parcursul audierii, generalul a mentionat numele unor persoane care nu au executat anumite ordine sau care au dat ordine fara stirea lui, cum ar fi generalul Rus. El a mai adaugat ca peste 60% din divizia pe care o conducea erau informatori ai Securitatii. Conform declaratiilor sale, Draghin a fost avansat in functia de general in 27 decembrie 1989, iar actul prin care era numit general a fost semnat de Ion Iliescu. Generalul a mai spus ca in Armata nu s-a facut o reforma reala pentru ca fostii securisti ocupa inca posturi cheie.

La sfarsitul audierii, senatorii comisiei i-au spus generalului Draghin ca nu-l pot ajuta decat daca va face o informare scrisa in care va preciza ce s-a intamplat in 22-23 decembrie 1989 la Otopeni. In aceste conditii, Draghin a cerut sa i se asigure protectie pentru a nu risca sa fie ucis, asa cum fusese amenintat daca va divulga adevarul.

Oana SIMA

A r h i v a
 Top afisari / comentarii 
 Vadim prosteste natiunea cu titluri academice cumparate (65 afisari)
 Istoria zbuciumata a fondurilor mutuale din Romania 1993 (45 afisari)
 Miss Bucuresti 2000 (29 afisari)
 16.500 de casti albastre incearca sa puna capat razboiului diamantelor din Sierra Leone (27 afisari)
 Revansa PDSR (26 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2000 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00374 sec.