Externe

Ca si culturii germane, culturii ruse ii este proprie un pronuntat caracter de universalitate si empatie, capacitatea aceea (de care vorbeste Versilov in
"Adolescentul") de a se interesa si a intelege sufletul altor popoare mai bine decat se inteleg ele insile, de a se darui si a vibra in acord cu tot ceea ceeea ce inseamna creatie si frumusete terestra. Nu exista nici o alta cale mai sigura de a intelege gresit spiritul care-i sta la baza decat la a o reduce la enumerarea a 4-5 nume (mereu aceleasi: Dostoievski, Tolstoi, Cehov, Esenin, eventual Ceaikovski), ignorand complexitatea cosmosului uman de care chiar si cei mai mari dintre artistii si ganditorii ei erau dependenti asa cum depinde copacul de solul din care-si suge seva.

Toate astea - ca introducere la o pagina din amintirile Lidiei Ivanovna ("Kniga ob ottze", Paris, 1990) despre tatal ei, marele poet, critic si filosof Viaceslav Ivanov (1866-1949). Este evocarea unei prietene de familie, Olga Shor, impreuna cu care Ivanovii si-au impartit, incepand cu 1927, exilul lor italian:

"Din prima ei tinerete, Olga se interesase de Egiptul antic; se ocupase si de hieroglife. La Moscova, purtata de elanul lecturii, voise sa-i introduca pe toti in lumea ei, si se straduise sa-i explice hieroglifele pana si cameristei sale.
La inceputul revolutiei, cand ea poate nici nu terminase universitatea, a fost trimisa sa citeasca lectii pe teme de cultura generala in fata unor adunari de muncitori si soldati. Isi amintea de o seara intr-o cazarma plina cu o mare multime de soldati proaspat intorsi de pe front. Era galagie, se simtea o extraordinara tensiune si nemultumire. Comandantul se uita cu dispret la lectora care-i fusese trimisa: o fetita de circa 15 ani ca aspect, cu carlionti negri pe frunte, acoperiti cu o bentita.
- Lectia n-o sa se tina: nu numai ca n-or sa te asculte, dar nici macar sa-i faca sa taca din gura nu va reusi nimeni.
Olga Aleksandrovna, in ciuda interdictiei comandantului, sari la catedra si se uita in jur. In mijlocul vacarmului se instala intamplator o secunda de liniste, si aici ea, cu glasul ei neobisnuit de sonor, striga:
- Tovarasi!
Toti isi intoarsera capetele. Urma o clipa de uimire. Ea n-o lasa sa treaca si incepu indata lectia despre Egiptul Antic. Ce treaba aveau soldatii aceia, care poate ca maine trebuiau sa se intoarca pe front, cu Egiptul Antic? Dar ei ascultara intr-o deplina tacere si ca vrajiti, cu atentia incordata, lectia aceea lunga. Sa citeasca de la catedra era una din pasiunile tinerei Olga. In ultimii ei ani la Roma, mi-a spus o data:
- Acum nu-mi mai trebuie; dar inainte, cand vedeam cum vorbeste cineva de la catedra, ma gandeam: Doamne, de ce nu sunt eu in locul lui?
O alta pasiune, care n-a parasit-o pana la capatul vietii, a fost Michelangelo. Interesul si dragostea pentru el i-au aparut din primii ani; iar aceeasi camerista ascultase nesfarsite si greu de inteles povestiri despre 'Mishenka'. La un moment dat reusi sa obtina un foarte bun portret al lui Michelangelo. Neavand in preajma pe nimeni cu care sa-si impartaseasca bucuria, o chema pe camerista.
- Vino-ncoace, am sa ti-arat portretul lui Misha al meu.
Camerista alerga imediat sa vada pe iubitul Olecicai, si incremeni de groaza: batran, barbos, cu nasul rupt...
- Asta e el - Misha?...
................................................................................................................
Nu stiu cum a avut norocul sa obtina o camera cu vederea spre cupola catedralei San Pietro, a carei constructie o studiase mult timp. In fiecare dimineata, abia trezita, sarea din pat si se ducea la fereastra, spunand cu duiosie: 'Buna dimineata, Mishenka!'
Dar oricat de diverse era obiectele studiilor si intereselor Olgai, ele intrasera organic cu toate, in cursul intregii ei vieti, in tesatura conceptiei ei despre lume. Ea isi elabora necontenit propriul sistem filosofic, pe care-l numea "mnemologie" - adica studiul memoriei.
Aceasta credinta, sau mai bine zis experienta ontologica interioara a realitatii si actiunii memoriei in lume si in sufletul omului devenise veriga care o apropiase pe tanara cautatoare de Viaceslav. Memoria este motivul centralal poeziei si al intregii conceptii despre lume a lui Viaceslav Ivanov. [...]"