Eveniment

Daca as fi acum printre cei mari ai tarii mele, si daca as sti ca situatia impune o alegere, as judeca doar prin prisma interesului national.As pune pe un taler al balantei interesul celor 21,6 milioane de cetateni ai Ro.Si as zice ca o cedare ar insemna nu doar un transfer urias de putere unui obscur grup de sanguinari ci si o potentiala punere in pericol a cetatenilor acestei tari prin dezvaluirea unui calcai al lui Ahile- vulnerabilitatea la santaj a statului.
Pe celalalt taler al balantei as pune viata a 1,2,3,4 oameni.Balanta opereaza o discriminare pe criterii cantitative.Urmand logica puterii, as alege prin urmare viata potentiala a celor multi in dauna vietii ce se curma a celor cativa.In spatiul rarefiat al puterii criteriile calitative nu-si au locul.Faptul ca orice fiinta umana este un univers de o unica si irepetabila complexitate si frumusete, faptul ca fiecare cetatean al tarii ar trebui sa fie nepretuit, se transforma in ipoteze tertiare fara nici o relevanta in spatiul de decizie guvernat de ratiunea puterii de stat.
Pe campia adevarului absolut inseamna oare ca suntem mai buni decat cei ale caror cutite s-au iutit la sange de om? Nici pentru aceia viata propriilor lor frati pe care si-i sfarteca in explozii nu inseamna nimic.Cred ca intrebarea asta daca suntem mai buni nu-si gaseste raspuns in contextul dat.Suntem mai rationali, da....Si daca nu cedam, ne dovedim mai tari decat ei....Mai buni insa ? Noi acceptam moartea catorva din fratii nostrii, ei provoaca moartea mai multora dintre fratii lor.E doar o diferenta de magnitudine a mijloacelor, desi zicem ca scopul nostru e mai bun.
Daca as fi printre cei mari ai acestei tari asa as gandi : nu trebe sa ne dovedim mai buni, ci mai tari si mai rationali.Sa nu cedam si sa nu ne retragem.Ne pare rau, sa moara.....
Numai ca nu sunt printre cei mari ai acestei tari.Sunt doar un simplu om din Valea Ciorii, cu pantecele indestulat si stand la caldurica- azi noapte am pus centrala pe 18 grade ca a fost frig afara -.
Ieri sotia mea m-a intrebat ''Crezi ca o sa moara ?''.
Inainte de a-i raspunde, Sara, fetita mea care are 5 ani si care facea un puzzle pe covor, i-a raspuns foarte natural ''Eu cred ca o sa-i omoare'' !.
Am fost cutremurat.Mi-am dat seama ca, asa cum o stie orice copil, in ziua de azi moartea e doar un joc de pixeli ce se desfasoara zilnic intr-un spatiu bidimensional care este ecranul TV-ului ori monitorului.
De aceea nu mi-e deloc greu sa vin si eu si sa spun ''Sa nu ne retragem, ne pare rau, sa moara.''
La camasa portocalie a acelora, eu le opun armura mea de cinism ce ma face sa ma simt invincibil inaintea mortii altora.Care se va alatura arhivelor altor morti mai mult ori mai putini colorate si jucause de pixeli, de care memoria mi-e colorata in rosu.Filme artistice cu spectaculoase efecte speciale ori colectia de joasa rezolutie a lui Mos Grigore, tot aia.
Aproapele nostru e doar o departe vitualitate, o silueta de pixeli fara consistenta.
E Saptamana Mare si nu pot sa uit.In vremurile de demult, undeva la marginea lumii civilizate, Evanghelia zice ca cei intelepti ai unui popor - la fel de darz precum ar vrea cei mari ai nostri sa fim noi acuma - s-au adunat la sfat pentru a hotari asupra unui sarman Galilean imbracat intr-o camesa fara cusaturi.Umbla propovaduind idei nebunesti ce pareau ca pot sa atraga asupra poporului sau atat mania lui Dumnezeu cat si mania stapanitorului vremelnic.In acea adunare Evanghelia zice ca s-a judecat la fel : mai bine sa moara unul singur decat tot poporul sa sufere.Poate ca dupa logica puterii lumesti a fost o judecata rationala.Dupa voia lui Dumnezeu insa ?
Iata ca peste doua mii de ani, ironic daca n-ar fi atunci ca si acum cumplit de tragic, istoria se repeta dintr-un anume punct de vedere....Acelasi criteriu de judecata este chemat sa opereze acuma, in Saptamana Mare.
In ceea ce ma priveste, cred ca interesul national - admit ca pot sa gresesc asupra a ceea ce inseamna - cere sa nu cedam.
Intrebarea pe care mi-o pun insa este: ce sunt eu mai intai, roman cum m-am nascut si-am sa mor sau crestin, cum pot sa aleg ?
Si aleg sa fiu mai intai crestin.
Si ca si crestin, cred Aceluia ce ne-a intarit spusa ca ''sunteti Dumnezei''.Si cred ca talmacirea acestui cuvant nu sta in dobandirea de puteri si intelepciune stearpa.
Ceea ce inteleg eu din aceasta este ca inaintea Tatalui Ceresc toti suntem asemeni Fiului Omului de nepretuiti in dragostea Sa.
Si daca e asa , atunci mai putem sa hotaram noi in Saptamana Mare moartea unui om in numele vechiului criteriu de judecata ''mai bine sa moara cativa decat tot poporul sa sufere'' ?.
Daca asta a fost una din invataturile mortii pe cruce a lui Domnului nostru Iisus Cristos?
Daca de cate ori hotaram, fie si in gand, moartea unui om unic si irepetabil, repetam crucificarea Dumnezeului nostru ? A carui inviere ne pregatim s-o sarbatorim in aceste zile ghiftuindu-ne...
Poate ca Veritas are dreptate si a fi crestin e foarte greu, daca nu imposibil..
Sau poate ca suntem iremediabil putrezi pe dinlauntru.

La 2005-04-27 15:33:51, Pacuraras a scris:

[...]Sunt doar un simplu om din Valea Ciorii, cu pantecele indestulat si stand la caldurica - azi noapte am pus centrala pe 18 grade ca a fost frig afara. Ieri sotia mea m-a intrebat ''Crezi ca o sa moara ?''. Inainte de a-i raspunde, Sara, fetita mea care are 5 ani si care facea un puzzle pe covor, i-a raspuns foarte natural ''Eu cred ca o sa-i omoare'' ! Am fost cutremurat. '[...]

Pai vezi, fetita ta s-ar putea sa aiba dreptate. E destul de mica pentru a digera idei si principii religioase, si asta o face sa vada lucrurile mai clar. Pentru ea, evenimentele si rezultatele mai apropiate de forma lor matematica sunt mai de inteles: sunt mai tangibile. Inclin sa-i dau dreptate.
Si-ti dau dreptate si tie, intr-un punct: moartea e un joc de pixeli, atunci cand nu ne priveste personal. Inainte, a fost un joc de ravase si de vorba din gura-n gura. Asa a fost si asa va fi intotdeauna. Nu e nici bine, nici rau. E firesc.