Editorial

Imi veti raspunde ca da. Mai mult, veti intari raspunsul apreciind ca este firesc. Si totusi...

In urma cu aproape un an, o cunostinta de-a mea a avut un accident banal pe care l-a tratat cu superficialitate si indiferenta, asa cum ii este firea. In final, si-a pierdut piciorul drept, o drama ce s-a consumat sub ochii mei, fara ca eu sa am vreun amestec. INsa, experienta tragica prin care a trecut, nu l-a determinat pe om sa se schimbe, sa fie mai atent la el si la ceilalti oameni. Falos nevoie mare, acest roman tantos si fanfaron, dupa ce a iesit din spital cu rana nevindecata, posesor a unei perechi noi de carje, a tinut sa ne faca o demonstratie de echilibristica. A cazut in fata mea, i s-a deschis rana inca nevindecata, a avut o hemoragie masiva si a scapat cu viata numai datorita cunostintelor teoretice, deloc intamplatoare ale mele si ale celor ce il asistam. De atunci, omul merge in carucior, rana i s-a vindecat dar a ramas cu sufletul "ranit", cautand explicatii nu in atitudinea lui fata de viata ci in tinuta si comportamentul celor din jurul sau. A solicitat si el o proteza dar, pentru ca aceasta costa, a fost pus pe o lista de asteptare, avand o oarecare prioritate datorita interventiilor pe care oamenii le-au facut pentru el. M-am oferit sa il ajut cu toate ca nu imi solicitase asa ceva. Am depasit faza suspiciunilor si a intrebarilor mute "Cam ce interes ai, tu?" pe care le intrezaream in ochii lui si m-am pus pe treaba. Imi faceam socoteala ca daca il ajut, omul acesta care nu il "vazuse niciodata pe Dumnezeu", se va schimba. Dar lucrurile nu au fost ca sa se realizeze dupa dorinta mea si, chiar daca a fost programat la o anumita data pentru a intra in posesia protezei, din lipsa fondurilor si poate a unor interese, omul a fost amanat. Cu toate ca am avut numai intentii pozitive, astazi omul ma socoteste principala vinovata. Se pare ca din cauza amanarii, a lipsei de exercitiu fizic, a indiferentei si superficialitatii cu care si-a tratat problema sanatatii proprii, omul risca astazi sa-si piarda cel de-al doilea picior. Este trist, nu-i asa ?

Tot in urma cu aproape un an, urmaream la televizor o emisiune in care printre protagonisti se afla si domnul Sorin Rosca Stanescu. Fara sa fie imperios necesar, domnul Rosca Stanescu ne-a impartasit noua, telespectatorilor cum, in urma cu mai multi ani, cand domnul Basescu isi daduse demisia dintr-o functie politica si s-a pus la dispozitia autoritatilor statului pentru cercetari in problema instrainarii flotei romanesti, s-a deplasat din proprie initiativa (fara sa-i fi cerut cineva !) la Constanta impreuna cu sotia si l-a convins pe domnul Basescu sa revina in viata politica, justificandu-si interventia prin aceea ca se poate pierde un om de valoare pentru politica romaneasca. Reiesea ca revenirea domnului Basescu pe scena politica i se datoreaza domnului Sorin Rosca Stanescu, adica ajutorului de ordin moral pe care acesta i l-a acordat.

Si, poate nu as fi dat prea mare atentie vorbelor spuse de domnul Sorin Rosca Stanescu. Omul imi este indiferent si nu are merite deosebite pentru a ocupa o pozitie insemnata printre fauritorii de opinie din aceasta tara. M-a impresionat insa ceea ce a adaugat imediat. Anume ca domnul Basescu ii telefoneaza (atunci) repetat si ii solicita opinia in diferite probleme. "Ma suna si domnul prim-ministru Adrian Nastase", a adaugat domnia sa imediat, cu o oarecare mandrie in priviri. Am dedus de aici ca domnul Sorin Rosca Stanescu este un om important si scapase observatiei mele. Regretam nedreptatea pe care i-o facusem ! De atunci, o tin numai intr-un "regret". Pana acum, cand l-am auzit pe domnul Basescu facand referire la un om de presa care l-ar fi amenintat. Acum m-am dumirit ca omul de presa este chiar domnul Sorin Rosca Stanescu. Am citit PS din articolul de fata si il intreb pe domnul SRS sau pe oricare altul: "Ce credeti ? Oamenii bolnavi au nevoie de ajutor?".

Ca si in povestirea mea cu omul infirm, domnul Basescu risca sa-si piarda si al doilea "picior". Numai o partei din noi percep acest lucru. Ceilalti, vor cu dinadinsul sa il ajute. Si atunci, va intreb domnule Sorin Rosca Stanescu: De ce va cramponati sa il ajutati pe domnul Basescu ? Si, veti raspunde probabil ca nu il ajutati, adica nu sesizati ca orice luare de pozitie il ajuta pe presedinte. Inteleg, simtiti nevoia sa defulati consecintele frustratiilor si a deceptiilor pe care vi le-a creat atitudinea unui om bolnav si nerecunoscator. Insa ajutorul nu se ofera din proprie initiativa, fara ca omul sa vi-l solicite. Orice interventie a omului amana sau influienteaza vointa divina iar orice fapta "buna" nu ramane nepedepsita. Totusi, noi oamenii ne asumam acest risc. Ceva nu ne lasa in pace.

Si atunci ramane numai vorba muta din privirile infirmului de care am amintit mai sus: "Cam ce interes ai, tu ?".