Robotul a fost numit Da Vinci, pentru a-i sublinia genialitatea. La sfarsitul lui 2007 erau 29 in Italia, 18 in Franta, 13 in germania, 9 in UK. Nu sunt deci chiar atat de rari, nu sunt chiar o noutate, desi acum sunt jucaria preferata a urologilor, in detrimentul altor tehnici ca brahiterapia, criochirurgia. Au fost operati zeci de mii de pacienti deja in Europa. A fost proiectat pentru a opera in conditii dificile, de front, se fac chiar operatii la distanta cu el. Avantajele sunt multe, este un pas mare inainte in chirurgia laparoscopica, interventia chirurgicala devine mai rafinata. Cu ajutorul lui se depasesc limitele fizice ale medicului ( oboseala), pacientii recupereaza mai rapid ( nefiind o operatie cu incizie mare), se pot executa operatii mai fine ( de exemplu sunt mai usor de executat prostatectomiile nerve-sparing, care permit conservarea potentei, in cazul de mai sus). Este o investitie initiala mare, dar ofera un salt calitativ important al tratamentelor. |