Editorial

" Este cunoscut faptul ca teologia ortodoxa s-a gasit si înainte de secolul XX sub o puternica influenta apuseana.
Fericitul întru pomenire Parinte Dumitru Staniloae mi-a spus ca la Facultatea de Teologie a Universitatii din Atena, unde îsi daduse doctoratul, a fost uimit de pregatirea unor profesori, printre care Andrutsos, dar teologia patristica si pur ortodoxa a cunoscut-o abia mai târziu, când a tradus în româneste Filocalia si Sfintii Parinti, si mai ales pe Sfântul Maxim Marturisitorul.
Dar si însusi autorul acestor rânduri n-a auzit niciodata în perioada studiilor de teologie la Universitatea din Atena (1953-1957) vorbindu-se despre Sfântul Grigorie Palama si teologia mistica, despre distinctia între fiinta si energiile lui Dumnezeu si despre îndumnezeire.
Este de la sine înteles ca teologii ortodocsi care au o astfel de pregatire vor imprima un caracter corespunzator participarii lor la Miscarea ecumenica.
Secularismul nu tolereaza expresii absolute si fara echivoc si, prin urmare, nici credinta ortodoxa dupa care Biserica cea Una, Sfânta, Soborniceasca si Apostoleasca este doar cea Ortodoxa, iar celelalte "Biserici" sunt lipsite de plinatatea Adevarului si a harului si nu pot sa constituie Biserica cea Una, Sfânta, Soborniceasca si Apostoleasca. În plus, secularismul nu da importanta dogmelor, ci doar colaborarii practice în scopuri sociale."

Situatia se datoreste lupilor rapitori din afara Bisericii Ortodoxe.

La 2005-06-29 10:12:33, Romeo2004 a scris:

  Problema pe care o puneti este un aspect al unei agresiuni mai
 complexe care se numeste ECUMENISM:
 
 arh Gheorghios de la Grigoriu - Athos:
 
Pentru crestinii secularizati nu are importanta ce si cum crezi, ajunge doar sa crezi cumva.
Rod al duhului secularizarii este si minimalismul dogmatic, adica sa fim de acord în învataturile fundamentale si sa nu dam importanta la asa-zisele învataturi secundare. Exista însa în domeniul credintei elemente principale si altele secundare? Si care sunt principale si care secundare? Sfintii Parinti spun ca asa cum o moneda careia îi lipseste fie si un singur element este falsa, la fel se întâmpla si cu credinta. În virtutea acestui spirit secularist, diferentele dogmatice importante (cum ar fi Filioque) sunt privite tot mai mult ca secundare si nu se mai discuta. Se sustine chiar de catre ecumenistii ortodocsi ca diferentele de dupa Schisma nu sunt fundamentale, ci reprezinta doua moduri diferite de exprimare a aceleiasi credinte apostolice. Iar aceasta atitudine e caracterizata ca traditie "fotiana". De fapt, este vorba de o pervertire sinistra a Adevarului. Ar fi dus Sfântul Fotie atâtea lupte contra învataturii despre Filioque daca aceasta ar fi fost una dintre cele doua modalitati de exprimare a credintei apostolice?
Ecumenistii din partea ortodocsilor tac în mod desavârsit atunci când este vorba de luptele duse de Sfintii Parinti pentru apararea dogmelor si a învataturii de credinta ortodoxe. La diferitele simpozioane teologice, cum ar fi de exemplu despre Marele Fotie, sunt prezentate doar teme de natura secundara, însa nici un cuvânt nu se rosteste despre lupta contra ereziilor sau, în cazul Sfântului Fotie, despre importanta sa contributie teologica la combaterea ereziei filioqu-iste.
În aceasta privinta, doresc sa prezint câteva observatii demne de luat în consideratie ale Parintelui Dumitru Staniloae:
"Din marea dorinta dupa unire se naste un entuziasm facil care crede ca poate depasi dificultatile prin sentimentalism diluat si ca poate sa refaca unitatea fara nici o greutate. Ia nastere si o mentalitate diplomatica a compromisului care are impresia ca poate sa aduca împacarea prin cedari reciproce în unele chestiuni dogmatice sau probleme mai generale care tin Bisericile separate. Aceste doua modalitati prin care este abordata - sau, mai bine zis, eludata - realitatea arata o anumita larghete sau un relativism cu care sunt tratate anumite articole de credinta ale Bisericilor. Acest relativism reflecta probabil minima importanta pe care o dau anumite grupari crestine articolelor de credinta. În plus, mai sugereaza, fie din diplomatie, fie din entuziasm, un schimb de compromisuri, tocmai fiindca nu au nimic de pierdut prin aceste propuneri."
(Dumitru Staniloae, Gia hema orthodoxo oikoumenismo, Ed. Athos, 1976, p. 19-20).