Nebunia cu toate aceste religii incepe in momentul in care practicantii lor -mai ales habotnicii- le iau doar ca baza pentru salvarea sufletului lor strict individual si temporar intr-o lume postuma, supramundana si etern-fericita, helas... Nu se intelege, de catre acesti muritori, ca Raiul -sau, dupa caz, naz si praz, iadul...- pentru fiecare dintre noi, in rastimpul vietii ce ni s-a dat, este aci, pe Planeta Albastra, mey leat...; "Raiul lui Dzeu" fiind rezervat doar pentru Fiul Omului, asadar nu pentru tont omu', ci pentru Om, pentru Omenire, asa cum va fi ea cand se va-mplini Ceasul si Scriptura-i inscriptionate in ale Atomului Primar menhire... Daca, atunci, Omenirea va considera ca e cazul sa fie "inviat" si unul sau altul dintre indivizii temporari traitori in istoria sa, nici o problema, ea va dispune de suficienta Sfortza spre a reface, pana la amanuntul genomului si-al clipitei, individul respectiv, cu carnea, sangele, matzele, mintea, memoria, casa, masa, famelia si renumeratia sa cu tot... N'asa? numai sa (mai) foloseasca la ceva chestia asta...;) (Iaca, te-ntreb : daca ai putea, e.g., ai mai vrea sa-l inviezi pe stramosu-ti de spitza a 7-a si sa-l pui in capu messei, mey...? ;) N-asa ca l-ai rabda ca pe un mosafir, o zi, doua, dar dupa noua, i-ai cam trage una-n oua, rugandu-l sa-si gaseasca o gazda mai pe subt iarba verde cea cu roua...? ;))
Asadar, nu trebuie sa vedem in religiozitate doar o "cale" egoista de salvare individuala "in raiul lui Dzeu", cum ne-au invatzat toti popii de pana acuma, ci in primul rand Calea de a trai in pace, bunastare, tolerantza, moralitate si intelegere aci pe Pamant, generatii dupa generatii de suflete individuale, in asa fel incat Sufletul cel mare al Omului, omenirea cu istoria si Cartea (Scriptura/ Biblioteca) sa sa urce spre "Raiul lui Dzeu" in zbor, mai precis spre Virtualitatea-i din viitor, iar si mai precis construindu-si acest Viitor cu munca si spor, caci, dupa cum se stie, doamnelor si domnilor, viitorul e singurul timp ce nu exista, in stare pura, in natura, iel nu ni se da mura-n gura ca o dulce colastra/ mustoasa friptura, n'asa...?
Hai pa, lucide, vezi ca mintea aia de savant ti-a dat-o Domnu nu doar spre a scrie formule abracadabrante pe tabula rasa, care de care mai misto, ci si de a medita in mod g e n u i n la toate cele, pana n-o mierlim, aloo...;)
La 2005-04-06 12:34:20, lucid a scris:
> Uitandu-te in istoria omenirii poti gasi cateva momente "de
> foc" in ceea ce priveste nevoia de schimbare spiritual-morala,
> toate legate - firesc la homo religiosus - de necesitatea reformei
> religioase. Am avut pe la anul 1000 - in atmosfera
> efervescent-paroxistica a asteptarii sfarsitului lumii - miscarea
> cathara, propovaduind intoarcerea la crestinismul primar, simplu si
> pur, in contrast cu practicile INSTITUTIEI Bisericii Catolice. A
> venit apoi Sfantul Francisc de Assisi, ale carui invataturi au si azi
> ecou, e drept mai mult la intelectuali si teologi. Pe la 1500 a
> izbucnit Reforma prin cei doi mari corifei ai sai: Luther si Calvin,
> ultimul in special predicand un crestinism dur si ascetic.Toti cautau
> in fond propria versiune a Adevaratei Cai propovaduite de Iisus pentru
> a ajunge la Tatal. Biserica Ortodoxa a generat si ea Isihasmul,
> solutie INDIVIDUALA, nu COLECTIVA ca cele oferite in catolicism
> (Luther tot din catolicism a plecat). Pe la 1700 in Islam a aparut
> miscarea wahabita, in desertul Arabiei zisa azi saudita, un fel de
> calvinism pur si dur. Islamismul de azi isi are radacina in wahabism,
> direct - prin Bin-Laden si indirect prin propovaduitorii sauditzi
> itineranti in toata Asia Centrala. Ne place sau nu, dincolo de
> aspectul pur criminal al sau, islamismul are la baza necesitatea
> impunerii unei vietzi morale conforme cu perceptele Coranului, de
> accea are atat de mare succes la saraci si intelectuali in lumea
> musulmana. Crestinismul are si el nevoie de o renastere morala, este
> evident. Pe ce cale? Asta e problema. In nici un caz nebunilor lui
> Allah nu le putem opune nebunii lui Christos, gen Inchizitia sau
> iezuitii la inceputul carierei lor in plina contrareforma. Sa ne
> intoarcem la Rugaciunea inimii si sa o propovaduim ca solutie
> individuala? Sa generam o noua miscare ca a "fratziorilor"
> franciscani pe la 1200? (Papa Wojtyla se pare ca a agreat o asemenea
> idee cateodata). Greu de raspuns. In orice caz, oglinda pe care ne-o
> pune in fata articolul nu trebuie sparta cu rabufniri tzafnoase si
> ultragiate ci, cu smerenie, receptata in ceea ce ea ne arata din
> micimea noastra sufleteasca.
|
11:15, sambata, 6 iulie 2024
