Povesti, destine, intamplari

Psihologia se invarte nestiutoare in jurul creierului si da denumiri stiintifice anumitor trairi.

Asa cum Tatal este Mintea cea mai presus de minte, tot asa mintea omului este regina sufletului sau, conducatoarea vietii lui prin cunoastere si ratiune. Tot parte a sufletului este constiinta, care este foarte greu de amagit si de adormit. Odata ce am aflat ceva, cat de putin, restul vietii ne tot intrebam si tot cautam sensul acelui ceva, caci il simtim independent de vointa noastra, dar cu chemare.

Ceea ce i s-a intamplat "accidental" femeii din articol este de fapt o inalnire neasteptata (pentru ea, de neinteles - presupun dupa reactia ei ca nu prea are ganduri spre Dumnezeu) cu fiinte netrupesti, intunecate, care au puterea de a "te lega".

Sentimentul de frica fata de acest rau venit din intuneric este paralizant cu adevarat. Totusi, mintea este treaza, constienta si capabila de analiza. Ea emite judecati si intelege ca nu este vis, ca este real si foarte important ceea ce experimenteaza. Rezultatul intamplarii este privit intotdeauna ca un mesaj.

Chiar daca subiectul apeleaza la un psihoterapeut care-i explica stiintific ce afectiune are, aceasta nu-l va multumi, doar il va linisti pe termen scurt. "Gustul" ramane si isi cauta o alta intelegere ... pana cand o va gasi.

La 2009-12-08 18:10:11, briel a scris:

> Psihologia se invarte nestiutoare in jurul creierului si da denumiri
> stiintifice anumitor trairi.
>
> Asa cum Tatal este Mintea cea mai presus de minte, tot asa mintea
> omului este regina sufletului sau, conducatoarea vietii lui prin
> cunoastere si ratiune. Tot parte a sufletului este constiinta, care
> este foarte greu de amagit si de adormit. Odata ce am aflat ceva, cat
> de putin, restul vietii ne tot intrebam si tot cautam sensul acelui
> ceva, caci il simtim independent de vointa noastra, dar cu chemare.
>
> Ceea ce i s-a intamplat "accidental" femeii din articol este de fapt o
> inalnire neasteptata (pentru ea, de neinteles - presupun dupa reactia
> ei ca nu prea are ganduri spre Dumnezeu) cu fiinte netrupesti,
> intunecate, care au puterea de a "te lega".
>
> Sentimentul de frica fata de acest rau venit din intuneric este
> paralizant cu adevarat. Totusi, mintea este treaza, constienta si
> capabila de analiza. Ea emite judecati si intelege ca nu este vis, ca
> este real si foarte important ceea ce experimenteaza. Rezultatul
> intamplarii este privit intotdeauna ca un mesaj.
>
> Chiar daca subiectul apeleaza la un psihoterapeut care-i explica
> stiintific ce afectiune are, aceasta nu-l va multumi, doar il va
> linisti pe termen scurt. "Gustul" ramane si isi cauta o alta
> intelegere ... pana cand o va gasi.
>
>

Cred ca erati bun ca psihoterapeut. Ati vi avut succes la dame, mai ales daca in timpul tratamentului le masati pe unde trebuie.

Eu am sugerat mai degraba ca un psiholog (sau psihiatru) este pana la urma insuficient in asemenea cazuri, din cauza ca intamplarile sunt corelate cumva de transcendent.

Sunt de parere ca fiecare trebuie sa incerce sa se trateze singur, sa caute, sa citeasca, sa se informeze. Ba chiar sa mediteze. Undeva trebuie sa duca acest efort.

Doresc sa subliniez ca vesnicul citat aruncat ca un argument "crede si nu cerceta" este fals. El nu exista in Biblie. Dimpotriva, Evangheliile dezvaluie un indemn opus: "cauta si vei alfa".

PS. Esti de admirat ca locuind in Ro si fiind oarecum activ pe forum, nu ai intrat in criza "cu spume" - cum am invatat de pe aici ca se mai zice. Inseamna ca esti stabil psihic.

am avut si eu asemnea experiente... de cateva ori am simtit prezenta unei fiinte care imi provoca teama si paralizie cu ochii deschisi (nu, nu era nimeni altcineva 'uman' in camera). alta data am simtit colectiv (eu cu alta persoana care era alaturi de mine) o prezenta invizibila, care a trecut peste pat...nu era un sobolan sau alta creatura. adaug ca in viata de zi cu zi nu imi ocup timpul visand la aparitii sau cai verzi pe pereti.