Eveniment

Campania prezidentiabililor s-a incheiat cu ceea ce s-a numit marea confruntare. Care nu a fost atat de mare pe cat s-ar fi voit, de catre organizatori, sau s-ar fi putut, din partea candidatilor. Si, probabil, nici pe masura asteptarilor alegatorilor, care, cel putin o data la cinci ani, vor sa vada probe de varf, incontestabile, de inteligenta si clarviziune politica romaneasca. Pentru ca, slava Domnului, in tara lui Eminescu avem de unde alege, iar daca am facut o revolutie care parea imposibila inseamna ca si putem schimba lucrurile care ne tin pe loc sau ne trag inapoi. Si nici nu mai putem da vina pe balcanism, atata timp cat altora din vecinatatea geopolitica a inceput sa le mearga mai bine. Ceea ce spun poate semana cu o galeata cu apa rece aruncata in capul politicienilor, dar este important sa nu ne mai amagim si sa nu mai toleram suficienta. Intotdeauna este loc de mai bine. Dezbaterea electorala televizata cu primii trei candidati din sondaje a evidentiat multe lucruri bune. In mod evident, aceasta s-a bucurat de civilitate si echilibru. Dupa cum solidaritatea, credinta, familia si prietenia au fost in castig. S-au putut admira, deopotriva, calitati deosebite de personalitate, care tin de diplomatie si vizionarism, determinare si cutezanta, intelectualitate si spiritualitate etc. Dar s-au pierdut si puncte importante la capitolul idei si solutii, valide sub raportul mijloacelor si resurselor, de reformare si iesire din criza. Spunem adesea, in ultimul timp, ca finantarea urmeaza elevul/studentul sau bolnavul, ceea ce este-n regula, dar nu apreciem in aceasi masura si faptul ca actiunea urmeaza ideea. Esecul programelor anticriza a fost determinat tocmai de absenta unor idei clare, constructive. Campania presedintelui american Obama a fost fondata pe niste idei motrice extraordinare (“Yes, we can”, “Change and Hope” etc.), care au produs o emulatie electorala mesianica. O slabiciune a reprezentat-o si faptul ca actorii electorali au apelat, cu preponderenta, la strategii si tactici preluate din competitiile sportive, arta teatrala si campaniile militare, dar au neglijat unele aspecte subtile legate de cautarea si gasirea unei simbolistici unificatoare si rezonante, uitandu-se, probabil, rolul acesteia in epoca PR-ului, dar nu numai (remember: “lupta sub acest semn si vei invinge”), in care, cine-si impune simbolurile isi adjudeca si victoria. Lupta la gramada si pe aceleasi tinte face dificila identificarea si diferentierea electorala. Oricum, confruntarea televizata finala a fost doar un moment, o secventa care nu a adus castiguri sau pierderi semnificative niciunuia dintre candidati, care sa-i fi modificat sensibil pozitia in intentiile de vot. O “poza mediatica”, oricat de retusata ar fi, nu poate substitui personajele vii, in carne si oase si activitatile acestora de-a lungul intregii campanii. Lupta este deschisa oricarui rezultat, dar pentru a produce o revolutie a bunului simt, a avea o buna guvernare si un parlament reformat este nevoie de prezenta noastra masiva la vot. Este nevoie de o revolutie electorala.