Editorial

Doamne, ce m-as fi facut fara prietenii mei? Cum as fi venit eu la Tine, cu sufletul gol, cu chipul impietrit de patima, cu inima frinta intre Tine si un om, plutind deasupra haului lumii, atirnind nevolnic, fara de speranta? Tirindu-ma prin ciulinii durerii, prin sfichiul din carne pierzindu-ma, prin mine sa ma ies din neputinta? Cum am orbecait, Doamne, si nu Te-am vazut, ca ma iei in brate si ma porti alaturi de alte suflete si ele la rindu-le tinute de Tine? Erau ca si al meu, in grija Ta, sa ne alini, vorbindu-ne prin noi, sa ne fim alaturi si sa ne duci la ceasul cautarii. Esti peste noi, in noi, in frumusetea noastra si ne luminezi chipul, ne brazdezi cu ridul intelepciunii si iubirii. Asa ai facut mereu, ne-ai dat, si nu ne-ai luat nimic, noi am fost nevrednici sa pastram, pentru ca ne-am indepartat de Tine, am iubit omul, mai mult ca pe Tine, ne-am lasat dusi de patima si cind vrei prea mult, nu mai ai nimic. Acum tinjim dupa bunatatea Ta si ruga e sa cerem, da-ne ce nu avem, da-ne iubirea, pentru ca Te iubim, sa ne gasim si sa Te pastram in iubirea dintre oameni, ca pe lumina Ta, dovada ca stim sa iubim si daca acum, la ceasul marturisirii om gresi, iarta-ne, ca de altceva nu suntem in stare. Unde ati fost, dragii mei prieteni, ma intrebam pina mai ieri, in intuneric si singuratatea asteptarii? Acum stiu, erati cu mine, va gindeati la mine, ma oblojeati cu gindul vostru, sa ies si sa ma nasc. Va multumesc, dragii mei, dragi. Lumina chiar a venit, alaturi de voi, mereu, si sunt gata. Sa iubesc curat cum nu am facut-o niciodata, pentru ca stiu, nu-i suferinta mai mare, decit cea a sufletului, fara de egal...Ziua de miine incepe de azi. Ca o saminta, primavara, asteptind soarele. Afara e un soare divin si sunetele orgii strapung inaltul. Numele tau incepe cu A!