Analize si comentarii

Belin
In timpul ocupatiei ungare si in timpul razboiului de eliberare al Ardealului (1940- 1944), biserica, inca neterminata, a suferit avarii si furturi de materiale. In toamna anului 1940 parohia s-a dezorganizat din cauza lipsei de preot. Parte din credinciosi s-a refugiat din comuna si o insemnata parte a trecut la alte religii, intre care majoritatea la religia reformata. Tot atunci au fost scoase din loc si doborate la pamant 54 de cruci din cimitirul romanesc (1940-1944). \"Cultura milenara maghiara a gasit ca e bine sa fie batjocorita si sfaramata biserica ortodoxa\", arata preotul Gheorghe Iacob intr-un raport din 10 octombrie 1945. \"Geamurile bisericii au fost sparte, prin sparturi bandele sovine de unguri au aruncat carbuni aprinsi, pe usi au scris tot felul de injurii si cuvinte obscene, apoi au tras de patru ori cu tunul in biserica, astfel incat o parte din acoperisul de nord s-a daramat, un geam a sarit cu rama cu tot, coltul turnului din dreapta si acoperisul de la intrare au cazut la pamant\". Cazul este relatat si de Telegraful Roman de la Sibiu din toamna anului 1944. Revenind la parohia sa, preotul Gheorghe Iacob arata ca revederea cu enoriasii lui a fost deosebit de emotionanta. \"Apoi, printre lacrimi, cu glas asezat, potolit, fara ura, fara dor de razbunare\", a povestit calvarul pe care l-a indurat timp de patru ani.

Borosneul Mare
In septembrie 1940 biserica a fost daramata, ramanand in picioare doar ruinele pana la ferestre. Autoritatile locale au demolat si zidurile ramase, iar cu materialele obtinute au ridicat alte constructii, deposedand parohia de cele 12,9 jugare de teren arabil. Preotul Ioan Teodorescu a fost alungat. Credinciosii romani au fost trecuti cu forta la cultele maghiare. Biserica greco-catolica, ramasa fara cei 91 de credinciosi si fara preotul Iuliu Aron, a fost demolata in 1961.

Filia
Credinciosii romani din Filia au apartinut de parohia Varghis. Prin eforturile preotului Ioan Popa din Varghis, ale enoriasilor din localitate (in numar de 79) si imprejurimi, cu sprjinul Arhiepiscopiei din Sibiu, in anul 1939 a inceput constructia unei biserici ortodoxe. Constructia a ajuns pana la centura de beton de deasupra ferestrelor. In septembrie 1940, noile autoritati civile locale si militare de ocupatie au ras de pe fata pamantului cladirea neterminata a bisericii, iar credinciosii romani, ramasi fara preot, au fost obligati sa treaca la cultele maghiare.

Cernat
Au venit anii de urgie si ocupatie ungara si, in 1940, biserica a fost devastata in interior iar mobilierul a fost distrus. Au fost sparte icoanele si distruse vesmintele preotesti, precum si alte obiecte liturgice. Parintele Ciutac a fost izgonit de asemenea din parohie. Credinciosii romani ramasi in localitate au fost trecuti cu forta la cultele maghiare. In Cernatul de Sus au mai ramas doua familii. La intoarcere, in 1945, pr. Ciutac a mai gasit doar 11 familii ramase ortodoxe.

Chichis
Evenimentele din toamna anului 1940, au pus capat lucrarilor de constructie a bisericii, localitatea intrand in perimetrul ocupat in urma Dictatului de la Viena. Lucrarile finale la cladirea bisericii, care a fost avariata in timpul anilor de Dictat, au fost reluate dupa razboi. Despre cum s-a facut intrarea in comuna a trupelor maghiare, in septembrie 1940, ne releteaza chiar parintele Gheorghe Lincu, care va trece printr-o adevarata drama a suferintei si umilintei, atat in anii Dictatului cat si dupa, pentru indrazneala sa de bun roman si preot ortodox. \"Cand a venit armata maghiara sa ocupe teritoriul, o companie de honvezi a venit si in Chichis. Toti locuitorii i-au primit cu flori si urale in mijlocul comunei, unde era improvizata o tribuna. Desi auzeam vociferarile la adresa mea si a sotiei mele, am imbracat reverenda si am mers spre tribuna. Sotia mea avea un buchet de flori albe in mana. Am urcat in tribuna, unde erau cei doi preoti maghiari. Noul primar ungur, Zsigmond Carol, m-a lovit cu un lemn. Umplundu-ma de sange, am cazut jos. In acelasi timp, femeia Imreh Varvara a luat buchetul de flori din mana sotiei si a lovit-o peste fata, pana n-a mai ramas nimic din buchet (…). In ziua de 31 octombrie, inainte de a fi expulzat, primarul a venit cu mai multi secui sa le platesc zilele de munca pe care, ziceau, le prestasera la zidirea bisericii, vociferand ca, daca nu le platesc, voi fi ucis eu si sotia mea. Desi nici unul din cei ce ridicasera pretentii nu fusese silit sa lucreze la construirea bisericii, ca sa scap, le-am platit 18.000 lei ce-i aveam. In plus mi-au luat toate produsele ce le aveam, vitele si tot ce mai pastram in gospodarie si am plecat cu hainele de pe noi si cu umarul strivit de bataie. Am venit in tara libera, in satul natal Doboli de Jos\". Tot atunci, clopotarului roman i se interzice sa traga clopotele, fiind amenintat ca va fi legat de funia de la clopot. In schimb romano-catolicii foloseau si clopotele bisericii ortodoxe.

Comandau
In perioada interbelica, pentru cei peste 500 de credinciosi romani s-a construit o capela, distrusa in toamna anului 1940

Covasna
Imediat dupa declararea Dictatului de la Viena (1940) si in Covasna s-au petrecut acte tragice pentru populatia romaneasca. Acest act odios a deschis drumul unor grele suferinte: peste 310 persoane adulte si copii sunt izgoniti din vatra strabuna peste granitele vremelnice si doi voinesteni cad victime bestialitatii hortyste: Dumitru Gavrila si Ion Cimpoi. In noaptea de 13-14 septembrie 1940, unii locuitorii de origine maghiara din Covasna s-au constituit in banda, au sfaramat crucea de piatra din comuna si apoi au navalit in casa lui Balea Ionel Trandaburu, pe care au devastat-o. Trei femei din sat, din cauza ca nu au trecut la o confesiune maghiara, au fost puse in genunchi pe boabe de porumb si tinute astfel ore intregi, cruzime care se practica pe tot cuprinsul Transilvaniei ocupate.