Editorial

Mecanismul psihologic al minciunii
Traim in plina epoca a minciunii.Suntem mintiti de politicieni,de ziaristi,de primari si uneori de prieteni sau rude.care este mecanismul si motivatia impulsului de a minti?
Editarea unei minciuni presupune o maturitate a constiintei, o gandire de tip simbolic, o decentrare si dedublare subiectiva, o dezvoltare minimala a limbajului. Cele mai dese minciuni ale fiintei umane sunt antrenate prin limbaj, intrucat acestea sunt cele mai economicoase. Este mai usor sa ascunzi sau sa te ascunzi in spatele cuvintelor. Te tradezi mult mai usor prin mimica sau gestica. Mainile sau fata noastra sunt mai sincere, mai transparente.
Jankelevitch M. a explicat ca punerea la index a minciunii se face prin mecanisme sociale pe care trisorul le afecteaza, ci prin periculoasa facilitate a inselatoriei sale. Totul se poate spune, daca nu se face, caci daca nu se poate actiona asupra lumii fizice in intalnirea cu determinismul, limbajul, el, este la dispozitia noastra autocrata si la o desavarsita discretie…Unde se va opri mincinosul? Cine ar putea sa-l impiedice sa se serveasca de parghiile trucurilor sale, de a falsifica conform bunului plac al manevrei semnelor? Cuvintele sunt primele care-l ispitesc pe om de a minti. Prin recul, limbajul este primul atacat de minciuna.
Legata indisolubil de actul de limbaj, minciuna se prezinta ca un ordin disimulat printr-o simpla informare. Atunci cand comunic adversarului meu ca ,,Drumul spre care tu te indrepti este blocat,, (stiind ca asertiunea este contrara adevarului, dar gandind ca prezenta altuia pe acest drum jeneaza sau dezavantajeaza), ii sugerez aproape la modul imperativ s-o ia in alta directie. Sub masca unei simple descrieri a unei realitati (drumul acesta este blocat), se ascunde un ordin (n-o lua pe acest drum!).Discursul langajier este penetrat de o puternica dispozitie de prevalorizare si preorientare asupra lucrurilor. Cuvintele fac ca influenta si puterea sa se manifeste, sa se distribuie mai tot timpul disproportionat, preferential. Se vorbeste cand trebuie, cat trebuie, cui trebuie, unde trebuie. Simpla imprastiere de informatii nu ramane inocenta. Substanta limbii –ingemanata cu contextul manifestarii ei – contine o insiduoasa apetenta de dominare, care se imprastie de indata ce circumstantele devin favorabile.
Omul minte si prin actele pe care le intreprinde, printr-o conexiune interesata a gesturilor si comportamentelor sale. Nu-i nevoie sa mai apeleze la cuvinte. Reusesti sa minti in deplina tacere. Poti foarte bine sa induci in eroare actionand intr-un anumit mod, exagerand sau alternand semnificatiile unor acte sau imbinandu-le si articulandu-le astfel incat sa se creeze impresiile dorite. Combinatorica actelor, ca si a cuvintelor, este nelimitata si, de aceea, ea creeaza spatiul de manevra suficient de larg pentru reusite strategii de inselare. Mintim gesticuland, razand, mirandu-ne, infuriindu-ne, bucurandu-ne,…mintindu-ne. Mintim de cum facem prima miscare, dar si in nemiscare.
Din punct de vedere axiologic, minciuna este un semn ca omul este o fiinta nemultumita de ceea ce este sau are. El transcede ceea ce (ii) este dat, tinzand sa stapaneasca si alte orizonturi pe care le identifica dupa prealabile ordonari, ierarhizari, selectari. Trebuie sa fii capabil de a construi si alte trasee, sa le innobilezi cu valori superioare, pentru ca apoi sa ajungi la ele. Intotdeauna minti avand in minte ,, mai multul , ,, mai binele ,,, ,, mai frumosul ,, etc.
Din punct de vedere psihosociologic, minciuna este o strategie protectiva, adaptiva si succesiva de insertie optimala a individului in complicata retea sociala. Aceasta ii asigura atat neutralitatea sau distantarea necesara, atunci cand societatea nu-i este pe plac, cat si implicarea inteligenta in vederea obtinerii unei pozitii sau profit maxim cand crede de cuviinta. In acelasi timp, prezenta minciunii poate de seama de calitatea relatiilor care reglementeaza societatea, de profilul comunicarii dintre diferitii protagonisti sociali.
Din punct de vedere cognitiv, minciuna nu se opune atat de vehement adevarului precum falsitatea pura. Dimpotriva, ea este o forma de adevar refuzat, trunchiat, ,,de necrezut,, in stare bruta; este un adevar caldut, afabil, acceptabil, mascat, aparent inofensiv. Este un adevar ce-si face drumul cu greu. In situatia in care adevarul este prea stanjenitor sau doare, se ofera o replica mai slaba a acestuia, un artefact tamaiat si tamaduitor. Se stie doar ca, in multe situatii, omul fuge de adevarul gol-golut. De aceea minciuna este un substitut ocazional- dar necesar- al adevarului. Uneori, minciuna se naste in vecinatatea sau prelungirea adevarului; este o fata noua a acestuia; minciuna nu este refractara la adevar, ea se ,, amesteca ,, cu putin adevar pentru a deveni credibila. Poate fi si o prima ,, faza ,, a adevarului, o poarta de intrare si acceptare a lui.
Agentul care minte nu este atat de preocupat de consecventa spuselor sale cu realitatea. Putin importa daca cele invocate concorda cu faptele. El este interesat de soliditatea emisiunii sale fictionale. Primeaza scopul sau (ascuns, neprobat) si nu conformitatea cu adevarul sau falsul. Atitudinea privitoare la adevar este diferita daca ne raportam la agentul mincinos si pacientul mintit.
Si iata cum:
· Mincinosul nu se sinchiseste atat de mult de adevar sau falsitate, ci de grija de a desfasura un mijloc eficient pentru a modifica sensibil conduita celui mintit, de a ajunge cat de repede la o tinta;
· Mintitul este dezavantajat din acest punct de vedere, pentru ca se raporteaza la adevar, la univocitatea sterila a acestuia, ce mai mult il limiteaza, ii incurca mintea decat o limpezeste; el se centreaza mai ales pe spusa mincinosului, pe discursul sau care mai intotdeauna pare impecabil (este congruent logic, consistent gramatical, plauzibil practic, etc); furat de aparentele si frumusetile constructiei, cel mintit uita ca aceasta foloseste la ceva.
Mintitul se opreste la suprafata lucrurilor, la idiosincraziile unei logici abstracte, ,, idealiste ,, pe cand mincinosul are priza profunzimilor si opereaza dupa o logica concreta, elastica si spornica. Fapt pentru care sorti de izbanda are mincinosul, pentru ca el are un referential valoric care-l avantajeaza.
Minciuna nu se naste pe un teren gol. Ea este asteptata si adulata. Credulii trebuie sa-i vina in intampinare. Terenul insertiei ei este de mult pregatit. Se gaseste ceea ce este cautat. De aceea, in actul inselarii se exploateaza predispozitia constienta sau inconstienta a auditoriului catre minciuna. Intr-un fel receptorii minciunii ,, isi dau acordul ,, cu ceea ce urmeaza sa se denatureze. Credibilitatea si eficienta minciunii se nasc si sunt asigurate prin coparticipare. Incat merita a fi interogati nu numai cei ce mint, ci si cei care cred in minciuna!

HUO DAVIDESCU, HUO PDL, HUO BASESCU !!! JOS DAVIDESCU, JOS PDL, JOS BASESCU !!!

De ce nu ai publicat primul? Boule, te plateste pedelacii degreaba !!!!
Ai adormit cu Basescu in gura, asta e!

La 2009-12-30 21:20:40, Davidescu vasile a scris:

> Mecanismul psihologic al minciunii
> Traim in plina epoca a minciunii.Suntem mintiti de politicieni,de
> ziaristi,de primari si uneori de prieteni sau rude.care este
> mecanismul si motivatia impulsului de a minti?
> Editarea unei minciuni presupune o maturitate a constiintei, o gandire
> de tip simbolic, o decentrare si dedublare subiectiva, o dezvoltare
> minimala a limbajului. Cele mai dese minciuni ale fiintei umane sunt
> antrenate prin limbaj, intrucat acestea sunt cele mai economicoase.
> Este mai usor sa ascunzi sau sa te ascunzi in spatele cuvintelor. Te
> tradezi mult mai usor prin mimica sau gestica. Mainile sau fata
Jankelevitch M. a explicat ca punerea la index a minciunii se face
> prin mecanisme sociale pe care trisorul le afecteaza, ci prin
> periculoasa facilitate a inselatoriei sale. Totul se poate spune,
> daca nu se face, caci daca nu se poate actiona asupra lumii fizice in
> intalnirea cu determinismul, limbajul, el, este la dispozitia noastra
> autocrata si la o desavarsita discretie…Unde se va opri
> mincinosul? Cine ar putea sa-l impiedice sa se serveasca de parghiile
> trucurilor sale, de a falsifica conform bunului plac al manevrei
> semnelor? Cuvintele sunt primele care-l ispitesc pe om de a minti.
> Prin recul, limbajul este primul atacat de minciuna.
> Legata indisolubil de actul de limbaj, minciuna se prezinta ca un
> ordin disimulat printr-o simpla informare. Atunci cand comunic
> adversarului meu ca ,,Drumul spre care tu te indrepti este blocat,,
> (stiind ca asertiunea este contrara adevarului, dar gandind ca
> prezenta altuia pe acest drum jeneaza sau dezavantajeaza), ii sugerez
> aproape la modul imperativ s-o ia in alta directie. Sub masca unei
> simple descrieri a unei realitati (drumul acesta este blocat), se
> ascunde un ordin (n-o lua pe acest drum!).Discursul langajier este
> penetrat de o puternica dispozitie de prevalorizare si preorientare
> asupra lucrurilor. Cuvintele fac ca influenta si puterea sa se
> manifeste, sa se distribuie mai tot timpul disproportionat,
> preferential. Se vorbeste cand trebuie, cat trebuie, cui trebuie,
> unde trebuie. Simpla imprastiere de informatii nu ramane inocenta.
> Substanta limbii –ingemanata cu contextul manifestarii ei
> – contine o insiduoasa apetenta de dominare, care se imprastie
> de indata ce circumstantele devin favorabile.
> Omul minte si prin actele pe care le intreprinde, printr-o conexiune
> interesata a gesturilor si comportamentelor sale. Nu-i nevoie sa mai
> apeleze la cuvinte. Reusesti sa minti in deplina tacere. Poti foarte
> bine sa induci in eroare actionand intr-un anumit mod, exagerand sau
> alternand semnificatiile unor acte sau imbinandu-le si articulandu-le
> astfel incat sa se creeze impresiile dorite. Combinatorica actelor, ca
> si a cuvintelor, este nelimitata si, de aceea, ea creeaza spatiul de
> manevra suficient de larg pentru reusite strategii de inselare.
> Mintim gesticuland, razand, mirandu-ne, infuriindu-ne,
> bucurandu-ne,…mintindu-ne. Mintim de cum facem prima miscare,
> dar si in nemiscare.
> Din punct de vedere axiologic, minciuna este un semn ca omul este o
> fiinta nemultumita de ceea ce este sau are. El transcede ceea ce (ii)
> este dat, tinzand sa stapaneasca si alte orizonturi pe care le
> identifica dupa prealabile ordonari, ierarhizari, selectari. Trebuie
> sa fii capabil de a construi si alte trasee, sa le innobilezi cu
> valori superioare, pentru ca apoi sa ajungi la ele. Intotdeauna minti
> avand in minte ,, mai multul , ,, mai binele ,,, ,, mai frumosul ,,
> etc.
> Din punct de vedere psihosociologic, minciuna este o strategie
> protectiva, adaptiva si succesiva de insertie optimala a individului
> in complicata retea sociala. Aceasta ii asigura atat neutralitatea
> sau distantarea necesara, atunci cand societatea nu-i este pe plac,
> cat si implicarea inteligenta in vederea obtinerii unei pozitii sau
> profit maxim cand crede de cuviinta. In acelasi timp, prezenta
> minciunii poate de seama de calitatea relatiilor care reglementeaza
> societatea, de profilul comunicarii dintre diferitii protagonisti
> sociali.
> Din punct de vedere cognitiv, minciuna nu se opune atat de vehement
> adevarului precum falsitatea pura. Dimpotriva, ea este o forma de
> adevar refuzat, trunchiat, ,,de necrezut,, in stare bruta; este un
> adevar caldut, afabil, acceptabil, mascat, aparent inofensiv. Este un
> adevar ce-si face drumul cu greu. In situatia in care adevarul este
> prea stanjenitor sau doare, se ofera o replica mai slaba a acestuia,
> un artefact tamaiat si tamaduitor. Se stie doar ca, in multe
> situatii, omul fuge de adevarul gol-golut. De aceea minciuna este un
> substitut ocazional- dar necesar- al adevarului. Uneori, minciuna se
> naste in vecinatatea sau prelungirea adevarului; este o fata noua a
> acestuia; minciuna nu este refractara la adevar, ea se ,, amesteca ,,
> cu putin adevar pentru a deveni credibila. Poate fi si o prima ,, faza
> ,, a adevarului, o poarta de intrare si acceptare a lui.
> Agentul care minte nu este atat de preocupat de consecventa spuselor
> sale cu realitatea. Putin importa daca cele invocate concorda cu
> faptele. El este interesat de soliditatea emisiunii sale fictionale.
> Primeaza scopul sau (ascuns, neprobat) si nu conformitatea cu
> adevarul sau falsul. Atitudinea privitoare la adevar este diferita
> daca ne raportam la agentul mincinos si pacientul mintit.
> Si iata cum:
> · Mincinosul nu se sinchiseste atat de mult de adevar sau
> falsitate, ci de grija de a desfasura un mijloc eficient pentru a
> modifica sensibil conduita celui mintit, de a ajunge cat de repede la
> o tinta;
> · Mintitul este dezavantajat din acest punct de vedere, pentru
> ca se raporteaza la adevar, la univocitatea sterila a acestuia, ce
> mai mult il limiteaza, ii incurca mintea decat o limpezeste; el se
> centreaza mai ales pe spusa mincinosului, pe discursul sau care mai
> intotdeauna pare impecabil (este congruent logic, consistent
> gramatical, plauzibil practic, etc); furat de aparentele si
> frumusetile constructiei, cel mintit uita ca aceasta foloseste la
> ceva.
> Mintitul se opreste la suprafata lucrurilor, la idiosincraziile unei
> logici abstracte, ,, idealiste ,, pe cand mincinosul are priza
> profunzimilor si opereaza dupa o logica concreta, elastica si
> spornica. Fapt pentru care sorti de izbanda are mincinosul, pentru ca
> el are un referential valoric care-l avantajeaza.
> Minciuna nu se naste pe un teren gol. Ea este asteptata si adulata.
> Credulii trebuie sa-i vina in intampinare. Terenul insertiei ei este
> de mult pregatit. Se gaseste ceea ce este cautat. De aceea, in actul
> inselarii se exploateaza predispozitia constienta sau inconstienta a
> auditoriului catre minciuna. Intr-un fel receptorii minciunii ,, isi
> dau acordul ,, cu ceea ce urmeaza sa se denatureze. Credibilitatea si
> eficienta minciunii se nasc si sunt asigurate prin coparticipare.
> Incat merita a fi interogati nu numai cei ce mint, ci si cei care
> cred in minciuna!
>
>
>