Editorial

Seara a avut numele tau. Noaptea nu a fost. Dimineata a fost gri. Ziua se cernea in soare, fara rost si pasarile, iubitele mele ginduri stol, prin frunze, fredonau inconstiente, triluri de unire...Le invidiam si ma bucuram, se cautau in triluri, printre gize, sa nu-si fie singure...Alaturi turlele maiestuoase ale bisericii, crescind intre canatele ferestrei, ma copleseau cu stralucirea de arama a cupolelor...Unde esti, tu, turla mea sub care zace un sfint traind in uleiul unei fresce de demult ? Si nu stiam sub care. Grabit de asteptare, ca sa uit de mine, am cumparat paharul luminare sa invii si eu cu toata lumea...Si flori, si zbuciumul de muguri piriind in coaja, si varul alb rochita de pe trunchiuri, si oamenii veseli dornici de speranta, sacosi si verdele de ceapa iesind pe la toarte, masini cu lumea neam plecind la neamuri, sa se intimple, si eu, si eu...asteptindu-ti semnul, semnatura, briza, scrijelind sau scriind jelind, numele tau, cu litere, cu sens...Incep cu A sa invat alfabetul, de la Asteptare, si te-astept...Astept sa deschidem poarta, astept sa deschizi ochii, astept sa te aperi de lumina, astept sa vezi sub turla mea preasfintul gindului tau si ruga lui nascuta in cainta...Cind esti singur, e mai mult, si lumea stie sa te uite, pentru ca in tine zace dorinta ta de a fi impartit, iar lumea nu stie sa-mparta, ceea ce nu are, singuratatea...Poti fi singur in mijlocul lumii, ca iola intre valurile valuri, plutesti si nu te poti preface val, pentru ca ochii tai vor tarmul, si nu valul lumii...Plutesti si stringi in mina, paharul luminare, si ti-e va fi frica s-o aprinzi, o candela purtind un nume...Deodata, insa, explodez...Un semn, un gind, o tainica soptire, am semnul asteptat, esti aici, esti cu mine, si toate dispar, si singuratea nu mai e, o clipa din fiinta ta a venit spre mine, s-a aplecat sub genele inimii si e cu mine...Valsez de bucurie ca restul de zi, si calea catre noaptea luminii are numele tau, incepind cu A, de la asteptare, si alfabetul respiratiei ingina treptele unei bucurii care imi umple privirea, privesc turla de arama, si stiu, ca in fata Domnului, pot face juramintul. Asa cum el, in pilda faptelor, a revenit sa se inalte, si eu, ma inalt in ruga, sa Te primesc pe tine in casa sufletului meu, sa aprindem paharul cu o luminare si sa ne arda pina-n zorii zori... Ca noaptea sa fie, dimineata sa strige in culori, ziua sa arda sub umbra de soare,si pasarile sa fie redate unui rost care ma va fringe fredonind armoniile tale...Iti multumesc, ca mi-ai venit sa luam lumina dintre pleoape si sa nu mai astept...esti aici, esti cu mine, esti in minele tau si rid, copil pierdut printre psalmi si dorinta, nehotarit intre evlavie si iubire, intre viata si infinit...Invierea are numele tau, incepind cu A, de la alfabetul iubirii...Nu de la asteptare...Sa nu mai lasi singur, niciodata...Mi-e frica...