La 2009-03-26 11:02:31, Viorica Ianc a scris:
Daca sunt o crestina ortodoxa si am putut ierta multe , dar nu am uitat si am
dorit ca celui ce mi-a lovit obrazul Dumnezeu sa-i dea pe masura, cu cat sunt
mai buna decat ....coltzoshii si ceilalti dintari din legea talionului.
Inca nu am inteles de ce in germana se spune ca " razbunarea ii dulce " !
___________
Draga Viorica, m-au marcat cuvintele tale.
Eu traiesc in singuratatea propriei mele incertitudini. Nu mai am certitudini. certitudini au numai ,,prostii". Viata si tot ce ne incojoara este incertitudine. In noianul de incertitudine in care traiesc, insa, am o singura certitudine, iar aceasta este Hristos. El este certitudinea care face ca incertitudinile sa fie certitudini suportabile. E greu sa ajungi, insa la certitudine.
Multi se intreaba : ,,ce-i aia credinta ?" Credem ? Cum ?, cum se manifesta credinta ? Nu pot sa spui : ,, io cred, dom'le ca este Ceva ! Ceva este fara doar si poate !" A crede ! A crede e un lucru deosebit de tainic, de intim, de personal, individual si abscons. Nu putem sa stim ce cred altii pentru ca fiecare dintre noi sta ascuns in umbra propriilor lui ginduri, acolo, unde infinitul se lafaie strimtorat.
Am citit si auzit atit de multe despre credinta incit credinta mi-a devenit si ea o incertitudine, asa cum si Ecleziastului ii devenise desertaciune. Totul se transforma la om in incertitudine.
A crede ! Dar, vezi tu, exista un punct, un punct ultim al existentei tale la care ajungi in incertitudinea ta, unde mai jos de acesta nu exista nimic. Or, acel punct este iadul din tine. O data ajuns in acel punct, nu mai ai scapare iar singurul lucru de care te mai agati este speranta. Speranta nu poate fi invinsa de incertitudine si de iadul din noi. Omul cit traieste spera. Si sinucigasul spera. Iadul disperarii nu poate sa depaseasca speranta. Speranta este dar dumnezeiesc iar acest dar lumineaza iadul deznadejdei incertitudinilor noastre.
Eu cred ca credinta e un lucru extraordinar de simplu. Credinta este atunci cind il consideri pe Dumnezeu cea mai apropiata fiinta a ta. Dialogul intim al tau, Cel caruia i te adresezi tot timpul si cu care vorbesti tot timpul si caruia ii dedici gindurile tale. Daca-L consideri pe Dumnezeu partenerul intimitatii tale, tratindu-L exact ca pe o fiinta, ca pe un ceva existent care face parte stricto-senso din realitatea ta cea mai intima, atunci inseamna ca crezi, ca esti credincios. Iar atunci cind esti credincios, nu ai cum sa nu te rusinezi de iadul tau, nu ai cum sa nu iti para rau ca ai jignit, ca ai facut ceva rau; nu ai cum sa nu respingi brutalitatea, nu ai cum sa nu desfizi razbunarea, nu ai cum sa nu vezi in dusmanul tau un adevarat prieten care-ti reveleaza insasi existenta propriului tau iad.
Eu am pornit de la ideea ca nu dusmanul meu e de vina ci eu sunt pentru ca l-am facut sa ma dusmaneasca, si atunci nu am cum sa nu primesc binemeritata palma si sa am simtirea de a-l intoarce si pe celalalt pentru ca eu sa cunosc ... ce ?, ... da, ai ghicit, smerenia. Numai cei ce se smeresc cunosc ,,intoarcerea obrazului celalalt". Cine intoarce obrazul celalalt ii da dusmanului o sansa, si siesi insusi in acelasi timp. Si cea mai oribila bruta, cel ami fioros animal nu are cum sa nu se ,,inmoaie" in fata obrazului intors. Multi, insa se intreaba, asa cum te intrebi si tu : de cite ori sa-l intorc ? Iar eu, vin si-ti spun : de cite ori vei fi lovit ! In orice dusman sta propriul nostru iad care a generat iadul din dusmanul nostru. Prin intoarcerea obrazului, noi nu facem nimic altceva decit sa omorim ceea ce l-a omorit pe dusmanul nostru, adica iadul din noi. Binele distruge intotdeauna raul, prin manifestarea lui. raul se topeste atunci cind binele se manifesta. ,,Faceti bine celor care va fac rau !" Acesta nu este un indemn ci o porunca.
Cel care loveste, loveste pentru ca asta este primul instinct al omului in a raspunde apropaelui sau : ura. Noi urim, inainte sa iubim si iubim dupa ce urim ! Iubirea se transforma in ura si ura in iubire pentru ca noi, oamenii, suntem fiintele iadului incertitudinii. Nimic nu e sigur in noi. Nimic nu e batut in cuie in noi. Cel care, insa, se abate pe drumul indreptarii lui, pe drumul curatirii eului sau personal, trebuie sa-si faca un singur prieten intim caruia sa-i adreseze toate incertitudinile lui si intr-un fel sau altul, va primi raspuns. Acel raspuns insa nu vine ca o telegrama, ca ceva scris, ca ceva parafat, ci ca o tainica minune care este unica si a noastra, ce nu poate fi revelata altuia. Asa lucreaza Certitudinea Dumnezeu.
,,Dinte pentru dinte si ochi pentru ochi", versus ,,intinde si obrazul celalalt" nu inseamna nimic altceva decit delasarea de omul vechi din noi si indraznirea spre omul nou, pe care nu l-am abordat niciodata pentru ca i-am refuzat prezenta. Daca am indrazni sa acceptam si sa indraznim sa admitem intoarcerea celuilalt obraz, vom fi foarte dezamagiti pentru ca am face-o din mindrie, din incercare, din joaca, din experienta, si nu ar iesi nimic, ba, de cele mai multe ori, devenim imediat adeptii lui ,,dinte pentru dinte". De ce ? Din simplul motiv ca nu ne-am schimbat cu nimic si nu suntem pregatiti pentru intoarcerea obrazului ci o facem fals, dintr-o pornire cu iz de experienta. Auzi pe multi spunind : ,Ha, haaa, de cite ori nu am intors eu obrazul celalalt si nu am obtinut nimic !" Sau, ,, am intors obrazul celalalt de nenumarate ori, dar nu a folosit la nimic". Iar tu spui ,,E greu sa pot uita !" Cel ce spune te-am iertat dar nu pot ierta, acela nu a iertat, acela nu este vrednic de a ierta. A ierta, intelegi numai atunci cind gresesti si speri ca celalalt te va ierta, dar nu asa cu ,,dar nu pot uita", ci total, din tot sufletul. Cel ce iarta total, nu se poate sa nu-si transforme gresitul in prieten, sa nu descopere in cel ce i-a gresit un om valoros. Cel care nu poate uita, insa, nu poate nici sa ierte. Spunea un Sfint Parinte : ,,scrieti napstele pe care le-ati suportat de la gresitii vostri, pe apa !" Adica ? Sa uiti total ceea ce ai indurat de la gresitul tau. Poti ? Cine poate ? Dar si asta este tot o desertaciune, spune Eclesiastul, regele. Incertitudinea incertitudinilor, incertitudine e in toate. Si atunci ? Ce ne mai ramine, draca Viorica ? Iadul ? Cozonacii si ouale rosii ? Sarmalele si cinci shilingi dati de pomana la un cersetor ? ... Nu !
,,Ridica-voi ochii mei la cer
De unde va veni ajutorul meu,
Ajutorul meu,
De la Domnul,
Cel ce a facut, cerul si Pamintul"
Aleluia ! |
Nr. 4496 de joi, 26 martie 2009
Macel pe hoitul Doi s-un sfert (3902 afisari) 
