Opinii

realitate
2008-12-06 00:08:43

Nu le mai plangeti de mila

Domnului Bedros Horasangian
In articolul "Intre Carla Bruni si Vasile Paraschiv" il plangeti de mila pe dizidentul anticomunist Vasile Paraschiv despre care spuneti folosind cu usurinta cuvintele, ca a fost "umilit, maltratat, torturat" de regimul comunist, saracutul de el, de-aia a prins 90 de ani de maltratat si torturat ce a fost. Dar nu asta e problema. Problema este ca luand in ansamblu chestiunea dizidentilor anticomunisti care acum cer compensatii in bani si nu putini bani (Vasile Paraschiv se uita cam chioras la cele 300.000 de euro pe care le-a primit, vrea milionul din cate am inteles) intrebarea care se pune este: ce-i mana pe ei in lupta? ce vroiau acesti dizidenti? Desigur daca luptau contra comunistilor este logic ca doreau revenirea la regimul dinainte de comunism. Sa mergem cu analiza mai departe. Ce era inainte de comunism? Pai o poate spune orice bunic sau tata sau mama de-a noastra mai in varsta. Era peste 40% din populatie nestiutoare de carte; peste 50% din populatie locuia in case de pamant acoperite cu paie; aceiasi 50% se incaltau cu opinci, erau subnutriti, dar cel mai grav, copiii lor se imbolnaveau pentru ca mai ales iarna, taranul ramanea fara malai iar ciocoiul, in contul zilelor de lucru din vara viitoare, ii dadea malai mucegait si de proasta calitate. Sunt lucruri reale, cum real este ca populatie nu inseamna numai cei din "Micul Paris". Romani erau si cei din Suceava si din Olt si din Dobrogea si din M-tii Apuseni. Nici unul din aceste milioane de amarati nu a fost dizident. Nu avea de ce sa fie. Si erau tot romani si ei. Oare ei de ce nu cer recompense sau de ce nu li se da ca au suferit poate chiar mai mult decat dizidentii cu patalama. Sunt ridicati in slavi dizidentii. Le sunt dedicate carti, memoriale, li se dau recompense. Pe vremea cand Vasile Paraschiv, dizident cu diploma, "suferea de numa`" dupa cum spune el, eu ca unul care n-am fost asa de destept sa fiu dizident am invatat la scoli fara sa platesc vreo taxa, am muncit si am avut satisfactii in munca mea, m-am casatorit din dragoste, fara sa fiu terorizat de dorinta de a face cariera si avere. Si culmea, am primit de la stat ca burlac o garsoniera, si ca familist un apartament unde sa locuiesc. Ca o concluzie, oare numai dizidentii merita stima? Milioanele de anonimi care au muncit si si-au crescut copii in respect fata de adulti si parinti si pe spinarea carora se ridica luxul de azi al celor bogati, lux care de fapt este o imensa risipa de resurse, milioanele acestea de oameni nu merita nimic? O tara fara ciocoi si bogati poate sa existe dar o tara fara milioanele de anonimi nu poate exista. Pentru ca ei sunt esenta. Nici regii, nici imparatii, nici presedintii, ei anonimii sunt tara. De-asta ii stimez si ii iubesc.