Editorial

Locke si Montesquieu precursori ai liberalismului
Problema dreptului la proprietate si societatea civila ne sunt prezentate de Locke.
Trei erau marile dificultati lasate de doctrina lui Hobbes: prima, era definitia pur abstracta individului, care nu avea concretete, plinatate - individul lui Hobbes era vid, lipsit de dorinte, de substanta umana (in afara dorintei de conservare care este generica oricarei forme vii); a doua dficultate consta in caracterul negativ a socialitatii, care nu putea da seama de nenumaratele activitati pozitive in care indivizii se angajeaza spontan - singurul mobil al indivizilor in starea naturala fiind teama de moarte violenta, societatea nu apare, de vreme ce frica indeparteaza indivizii unii de altii; este vorba asadar de o socialitate inversa, centrifuga care nu da coezivitatea spontana, empiric constatabila a societatii; in fine, a treia dificultate era data de caracterul absolut al suveranului - nu exista nici o garantie formala ca puterea absoluta obtinuta prin delegarea voluntara, prin consimtarea reprezentativa sa nu se intoarca impotriva celor care au instituit-o. Locke vine sa ofere raspuns acestor probleme, aducind contributii conceptuale capitale la definirea filozofiei politice a liberalismului.
Pentru Locke, mobilul fundamental care misca oamenii in starea naturala este foamea. Foamea, determina actiuni specifice precum culesul, vinatul, semanatul, depozitatul, prelucratul, etc. Asadar, un instinct natural determina o activitate umana complexa, menita sa il satisfaca: munca. Dar munca nu duce la simpla potolire a instinctului: ea antameaza un proces complex de interactiune al omului cu mediul natural, in care acesta este din ce in ce mai mult transformat si luat in posesiune: munca genereaza asadar proprietatea. Prin urmare, spre deosebire de Hobbes, unde omul natural nu avea nici un drept atasat lui, individul lui Locke poseda inca din starea naturala dreptul la proprietate. Pentru Locke, societatea este tocmai ansamblul indivizilor care muncesc si isi transforma munca in proprietate, intra in procese de schimb, inventeaza echivalente abstracte, nealterabile - semne - ale proprietatilor pe care le detin si le schimba (banii). Asadar, trei consecinte decurg din aceasta caracterizare: societatea este naturala, anterioara oricarei intelegeri explicite; ea este animata de motive primordial economice; ea este o asociere pozitiva a indivizilor, nu ca la Hobbes, o stare de razboi. Aceasta este societatea civila, la a carei baza stau indivizii caracterizati prin dreptul natural la proprietate si care este o lume a valorii, productivitatii si utilului.
Corpul politic apare din aceasta societate civila naturala nu ca urmare a caracterulu sau rau, ci in baza dorintei de a-i preveni decaderea. De aici survine delegarea de suveranitate, reprezentativitatea mostenite de la Hobbes. Doar ca, pentru a preveni caracterul sau absolut, Locke prevede o specializare a exercitarii ei: suveranul (adunarea legislativa) se ocupa de emiterea legilor; ministrii lui Hobbes, simple pirghii in miinile Suveranului, ajung sa formeze un corp unitar, puterea executiva, care vegheaza permanent asupra aplicarii legilor, inclusiv in ceea ce priveste adunarea legislativa. Avem, in germene, teoria separarii puterilor in stat, care va fi dezvoltata de Montesquieu.
A doua problema este constituita de problema limitarii puterii suverane. Separarea puterilor in stat (Montesquieu)
Montesquieu porneste de la o problematica diferita: cea a realitatii puterii, a inevitabilitatii ei, a modului in care ea functioneaza si a schemei convenabile dupa care ea poate fi limitata. Asadar, in loc sa fie preocupat de derivarea unei puteri suverane dintr-o filozofie naturala, problema lui este, direct, cum poate fi puterea impartita judicios. Astfel, solutia lui va fi mult mai convenabila decit cea a lui Locke, raspunzind mai complet unei chestiuni la care formula acestuia nu putea sa raspunda: ce face ca adunarea legislativa sa nu coopereze cu puterea executiva in subordonarea societatii civile? Principiul formulat de Montesquieu: puterea trebuie sa fie infrinata de putere se concretizeaza in norma politica dupa care societatea civila trebuie sa fie reprezentata de o putere divizata. Fiecare instanta a puterii are astfel sarcina de a o supraveghea pe cealalta si, in plus, fiecare trebuie sa faca compromisuri in directia unei libertati crescute a cetatenilor in ideea de a-si crea partizani. Asadar, libertatea cetatenilor este asigurata si crescuta prin netralizarea puterii, ca efect al segregarii sale in legislativa, executiva, judecatoreasca. Dezvoltarile ulterioare ale ideilor de mjoritate, opozitie, partide precum si formalizarea in teoria liberala a separarii puterilor in stat pornesc de la aceasta analiza functionala a puterii facuta de Montesquieu

Cu privire la liberalism, dar mai ales la cel romanesc, eu zic sa va aplecati nitel si asupra gandirii lui Mihail Eminescu si a ceea ce a scris pe aceasta tema.
Problematica ridicata de el este la fel de actuala si astazi ca atunci cand a fost luata in vizor de Poet.

La 2008-11-12 21:44:25, Alex.Pandrea a scris:

> Locke si Montesquieu precursori ai liberalismului
> Problema dreptului la proprietate si societatea civila ne sunt
> prezentate de Locke.
> Trei erau marile dificultati lasate de doctrina lui Hobbes: prima, era
> definitia pur abstracta individului, care nu avea concretete,
> plinatate - individul lui Hobbes era vid, lipsit de dorinte, de
> substanta umana (in afara dorintei de conservare care este generica
> oricarei forme vii); a doua dficultate consta in caracterul negativ a
> socialitatii, care nu putea da seama de nenumaratele activitati
> pozitive in care indivizii se angajeaza spontan - singurul mobil al
> indivizilor in starea naturala fiind teama de moarte violenta,
> societatea nu apare, de vreme ce frica indeparteaza indivizii unii de
> altii; este vorba asadar de o socialitate inversa, centrifuga care nu
> da coezivitatea spontana, empiric constatabila a societatii; in fine,
> a treia dificultate era data de caracterul absolut al suveranului - nu
> exista nici o garantie formala ca puterea absoluta obtinuta prin
> delegarea voluntara, prin consimtarea reprezentativa sa nu se
> intoarca impotriva celor care au instituit-o. Locke vine sa ofere
> raspuns acestor probleme, aducind contributii conceptuale capitale la
> definirea filozofiei politice a liberalismului.
> Pentru Locke, mobilul fundamental care misca oamenii in starea
> naturala este foamea. Foamea, determina actiuni specifice precum
> culesul, vinatul, semanatul, depozitatul, prelucratul, etc. Asadar,
> un instinct natural determina o activitate umana complexa, menita sa
> il satisfaca: munca. Dar munca nu duce la simpla potolire a
> instinctului: ea antameaza un proces complex de interactiune al
> omului cu mediul natural, in care acesta este din ce in ce mai mult
> transformat si luat in posesiune: munca genereaza asadar
> proprietatea. Prin urmare, spre deosebire de Hobbes, unde omul
> natural nu avea nici un drept atasat lui, individul lui Locke poseda
> inca din starea naturala dreptul la proprietate. Pentru Locke,
> societatea este tocmai ansamblul indivizilor care muncesc si isi
> transforma munca in proprietate, intra in procese de schimb,
> inventeaza echivalente abstracte, nealterabile - semne - ale
> proprietatilor pe care le detin si le schimba (banii). Asadar, trei
> consecinte decurg din aceasta caracterizare: societatea este
> naturala, anterioara oricarei intelegeri explicite; ea este animata
> de motive primordial economice; ea este o asociere pozitiva a
> indivizilor, nu ca la Hobbes, o stare de razboi. Aceasta este
> societatea civila, la a carei baza stau indivizii caracterizati prin
> dreptul natural la proprietate si care este o lume a valorii,
> productivitatii si utilului.
> Corpul politic apare din aceasta societate civila naturala nu ca
> urmare a caracterulu sau rau, ci in baza dorintei de a-i preveni
> decaderea. De aici survine delegarea de suveranitate,
> reprezentativitatea mostenite de la Hobbes. Doar ca, pentru a preveni
> caracterul sau absolut, Locke prevede o specializare a exercitarii ei:
> suveranul (adunarea legislativa) se ocupa de emiterea legilor;
> ministrii lui Hobbes, simple pirghii in miinile Suveranului, ajung sa
> formeze un corp unitar, puterea executiva, care vegheaza permanent
> asupra aplicarii legilor, inclusiv in ceea ce priveste adunarea
> legislativa. Avem, in germene, teoria separarii puterilor in stat,
> care va fi dezvoltata de Montesquieu.
> A doua problema este constituita de problema limitarii puterii
> suverane. Separarea puterilor in stat (Montesquieu)
> Montesquieu porneste de la o problematica diferita: cea a realitatii
> puterii, a inevitabilitatii ei, a modului in care ea functioneaza si
> a schemei convenabile dupa care ea poate fi limitata. Asadar, in loc
> sa fie preocupat de derivarea unei puteri suverane dintr-o filozofie
> naturala, problema lui este, direct, cum poate fi puterea impartita
> judicios. Astfel, solutia lui va fi mult mai convenabila decit cea a
> lui Locke, raspunzind mai complet unei chestiuni la care formula
> acestuia nu putea sa raspunda: ce face ca adunarea legislativa sa nu
> coopereze cu puterea executiva in subordonarea societatii civile?
> Principiul formulat de Montesquieu: puterea trebuie sa fie infrinata
> de putere se concretizeaza in norma politica dupa care societatea
> civila trebuie sa fie reprezentata de o putere divizata. Fiecare
> instanta a puterii are astfel sarcina de a o supraveghea pe cealalta
> si, in plus, fiecare trebuie sa faca compromisuri in directia unei
> libertati crescute a cetatenilor in ideea de a-si crea partizani.
> Asadar, libertatea cetatenilor este asigurata si crescuta prin
> netralizarea puterii, ca efect al segregarii sale in legislativa,
> executiva, judecatoreasca. Dezvoltarile ulterioare ale ideilor de
> mjoritate, opozitie, partide precum si formalizarea in teoria
> liberala a separarii puterilor in stat pornesc de la aceasta analiza
> functionala a puterii facuta de Montesquieu
>
>
>