Editorial

In ciclul primar invatasem ca o compunere are mai multe parti: introducerea, cuprinsul, incluzand si intriga, iar in final, deznodamantul. De obicei, introducerea ar trebui sa prezinte succint cadrul, fondul expunerii. Cum un articol jurnalistic este pana la urma, tot o compunere, ar trebui sa fie supus oarecum acelorasi criterii. Insa in acest caz, autorul lungeste introducerea in detrimentul celorlalte parti. Simplitatea lingvistica ar fi trebuit dublata dimensional, creand coeziune si expresivitate. Insa,prin repetarea obsesiva a aceleiasi idei pe mai bine de 75 la suta din editorial, jurnalistul aluneca in derizoriu. Verdicitatea ideii dumnealui n-o contest insa!
Ceea ce ramane foarte discutabil e modul prin care <uninominalul pur> ar aduce in fata electoratului personajul si mesajul, voalat altfel de banii aruncati pe geam, in capul acestora. Pentru ca acest sistem de vot implica, in primul rand, putere financiara. Chiar si pentru a te face cunoscut ca persoana publica sau prin mesajul oferit, e nevoie de bani si timp. Si de un management electoral pe care doar potentatii financiari si-l pot permite. Exista si in acest caz o problema, anume ca multi, poate prea multi dintre electori, considera succesul financiar al unora drept motivul pauperizarii lor. Desi polarizarea capitalului este raul necesar al oricarei economii ce se doreste libera, e foarte probabil ca tocmai acest lucru sa fie amndat de electorat. Nu insa si consecvent, in sensul ca nu toti <capitalistii> vor fi considerati <oligarhi>, ci, in functie de simpatii, dar mai ales de interese, doar unii. Devine evident, de ce discursul politic e mai ales demagogic, indreptat cu ostentatie spre demolarea adversarului, prin orice mijloace, inclusiv forumistice, si mai putin spre transmiterea mesajului propriu, tocmai pentru ca nu exista sau nu se deosebeste cu nimic de mesajul celuilalt. Tocmai aceasta deficienta se va incerca a fi contrabalansata de galeata sau bricheta colorata, sau de sarmaua oferita pe cartonul cu insemnele electorale.
Insa, asa cum scriam mai devreme, toate costa bani. Bani, de care toti candidatii au nevoie. astfel ca ascunderea sponsorului devine problema principala, mai ales pentru partidele populiste, care isi cauta sustinatorii in masa mare a electoratului, adica cea saraca. Discursul acestora va fi preponderent demagogic si nihilist, atacand mai ales grupurile de interese ale adversarilor, folosind invariabil termeni argotici, precum petro-dolari sau tonomate. Nesimtirea acestora nu cunoaste limite, acuzand adversarii tocmai de defectele prin care s-au facut ei insisi notorii. Nu va fi uitata nici demonizarea resurselor financiare ale adversarilor, carora le vor ramane astfel doua variante: fie pomenile electorale, fie speranta ca cei ce inteleg fenomenul politic, nesanctionandu-i astfel suportul economic, vor veni destul de multi la vot, incat partidul sa reuseasca a le apara interesele. Intr-o democratie incipienta, unde mesajul politic este denaturat in felul descris de editorialist, acestia sunt insa cei mai putini. Caci un mesaj coerent are si el nevoie, pentru a fi inteles, de un public educat politic.
E ceea ce, de fapt, n-avem!