Cultura

n-am nevoie de nimeni sa-mi explice muzica simfonica sau de alte genuri.
de cate ori vedeam emisiunea aia inchideam tv-ul.
de altfel nu era nimic de vazut la tv in anii 80.
televizoru ajunsese un fel de mobila inutila.
cine nu a prins anii lumina nu poate pricepe ce insipida era televiziunea pe atunci.
ca si azi de altfel.

La 2008-02-15 09:56:55, CHIORU a scris:

*****************nu mi-a placut emisiunea lui si nici nu am avut nevoie de ea

n-am nevoie de nimeni sa-mi explice muzica simfonica sau de alte genuri.
de cate ori vedeam emisiunea aia inchideam tv-ul.
de altfel nu era nimic de vazut la tv in anii 80.
televizoru ajunsese un fel de mobila inutila.
cine nu a prins anii lumina nu poate pricepe ce insipida era televiziunea pe atunci.
ca si azi de altfel.***********************



Domnule CHIORU, sa fie nickul pe care vi l-ati ales o predestinare si un blestem ? Cum poti d-ta sa spui ca emisiunile lui Iosif SAVA nu ti-au placut cind singur spui ca nu i-ai urmarit emisiunile pentru ca atunci cind acestea incepeau, d-ta inchideai televizorul ? Atunci, vin si te intreb, daca nu ai vizionat "ceva", cum poti sa critici acle "ceva" ? Sunt convins ca multi conationali de-ai dumitale nu-ti pot lua in serios cele scrise de d-ta.

Iosif Sava a fost o constiinta si o voce a herutului intr-o perioada cind Cintarea Romaniei strivea cultura cu incultura ei. Eram in armata cind au inceput sa fie radiodifuzate emisiunile "Bucuriile Euterpei". Pentru mine, emisiunile acestei iubite "constiinte vii", au cazut la "tzanc" pentru ca, tinar fiind, si cu creierii spalati de nevoia de "adevarata" muzica a lui Pink Floyd, Black Sabath, Mountain, Led Zeepelin, Roling Stones, etc., am avut unica sansa a vietii mele sa invat ca ceea ce iubeam eu atit de mult nu era decit un fals, o gluma, o mascarire, o spoiala de muzica, si ca, pentru cel care cauta o explicatie a sensului vietii, care cauta raspuns la intrebarile fundamentale ale existentei lui, muzica mare, adevarata, asa-numita simfonica, este o cale pe care poti merge spre esenta raspunsului.

Nu vad cum, un tinar sau un matur care nu are imaginatia deschisa spre "pofta de absolut" poate sa inteleaga sensul si esenta muzicii simfonice fara ca cineva sa nu-l tina se "subsuori" si sa-i ghideze primii pasi. Iosif Sava tocmai prin acest lucru s-a facut remarcat. A fost pentru minte "tatal" meu spiritual. A fost pentru mine exemplu si raspunsul la intrebarea asta atit de zdrobitoare pentru orice fiinta: "De ce am nevoie de cultura ? De ce trebuie sa ma cultiv ?" Am inteles in acel moment, in anul 1978, ca cultura nu este un moft, nu este un fard, nu este o "eticheta" ci e pur si simplu o sansa.

Iosiv Safa mi-a trezit foamea de sansa. A rascolit in mine tot ceea ce statea cuminte si fara vreo pofta de a fi sculat dintr-un somn al comei sufletesti. El, Iosif Sava a fost un multidisciplinar, pentru ca cultura nu se rezuma numai la o fateta a ei, ci, ea, cultura, are acest dar in a-ti deschide ferestrele frumusetii absolute a placerii satisfactiei. Pentru el, pentru Iosif Sava, muzica era poarta prin care el a patruns in aceast dumnezeiesc rai al placerii abstractului sufletesc. Am simtit din prima clipa sensul valorii culturii. Puritatea care nu se poate amesteca cu grotescul lui : "ete-na !"; valoarea care nu se poate amesteca cu parsivul prostesc al lui : "Lasa, baaa !"; sentimentul ca existi care nu se poate amesteca cu mojicul : "Si io poci d'astea !"

L-am intilnit pe Iosif Sava intr-o dimineata oarecare pe la ora cinci si jumatate la o coada de lapte in piata Moghioros. Era imbracat cu o camase maronie si in carouri, cu o pereche de pantaloni sifonati si incaltat cu o perecehe de sandale scilciate. Parul ii era vilvoi ceea ce evidentia faptul ca nu trecuse pe la baie sa se aranjeze ci a zbughit-o pe usa sa nu piarda "coada". Purta in mina celebrul suport de sirma pentru doua sticle. Era la doua persoane de mine, in spatele meu. I-am lasat pe cei doi de dupa mine sa ma intreaca pentru ca sa stau in fata lui. Am incercat un fel de diaolg cu el. Nu stiam cum sa incep. I-am observat chipul si mi-am dat seama ca nu avea nici un chef de vorba. Mai aveam citeva persoane in fata mea si imi venea rindul, cind, lasind la o parte sfiala mea, m-am adresat lui privindu-l mieros : "Nu-i asa, domnule Sava ca dimineata asta frumoasa nu are nici un sens ?" La care el, trezit parca dintr-o adinca interiorizarea se uita undeva pe linga chipul meu, privind cerul de-asupra pomilor si m-a "troznit" pentru restul zilelor mele : "Tocmai pentru ca nu are sens, domnule, are un sens !"