Dosare ultrasecrete

Planul de intoxicare a Occidentului

Stalin a hotarit in 1943 desfiintarea Internationalei III - Kominternul - pentru a dovedi Vestului ca Rusia nu mai reprezinta coordonatoarea “miscarii internationale” lasand fiecare tara sa actioneze independent. In realitate fusese insarcinat bulgarul Gheorghi Dimitrov sa circule prin tarile cu partide subordonate si sa le convinga ca e o schimbare doar de tactica, unirea proletariatului din toata lumea ramanand preocuparea permanenta a Moscovei, iar Stalin i-a scris lui Tito explicandu-i “ca acolo unde armata rosie pune piciorul se impune si sistemul social comunist”.

In acest context, de intoxicare a opiniei publice mondiale, si a tarilor care inca sprijineau masiv economic Rusia bolsevica, inclusiv Statele Unite, au aparut directivele elaborate de Lavrenti Beria, cunoscute sub indicativul „Moscova 2-6-1947 (Strict secret) K-AA/CC113, indicatia NK/003/47”. Primii care s-au referit intr-o lucrare stiintifica la Directivele de baza ale NKVD - Comisariatul poporului pentru Afaceri Interne - pentru tarile din orbita sovietica din 2 iunie 1947, au fost britanicii care au publicat cartea istoricului Andrew si a fostului ofiter KGB Gordievski: „KGB. Istoria secreta a operatiunilor sale externe de la Lenin la Gorbaciov”, Londra 1990.

In iunie 1947, NKVD (precursorul KGB) distribuia, in regim strict secret, setul de directive destinat sovietizarii tarilor din sfera de influenta a Moscovei.
Interesant, pentru Romania, ar fi de urmarit rezultatele acestei politici folosind in paralel Directivele NKVD din 1947 si realitatile de dupa Revolutia din 1989
Printre directivele NKVD-ului exista referiri la activitatea activistilor de partid: acestia erau indrumati sa nu dea niciodata termene precise, sa nu formuleze niciodata responsabilitati precise, iar toate programele sa fie cit mai stufoase, cit mai generale, lipsite de orice claritate.
Linia generala de formare a activistilor PCR a urmat firul Directivelor. In ani si ani de zile acest tip de formare a determinat o atitudine si o mentalitate specifice insusite in plan politic si regasita la membrii clasei politice post-comuniste, proveniti din acelasi tip de “bazin formativ” al PCR-ului. Mentalitatea politicianista a devenit in schimb folositoare intereselor de grup ale clasei politice actuale, care si-a regenerat randurile recrutand noi reprezentanti pe baza acelorasi principii. Asa zisele noi generatii politice de astazi sunt pline de exemple ilustrative.