Eveniment

Scrie autorul articolului: "Sorin Rosca Stanescu a explicat [...] faptul ca Liiceanu, atunci cand a inteles sa faca politica si sa sustina la scena deschisa pe Monica Macovei si Traian Basescu, si-a asumat in mod automat si constient riscul de a deveni subiectul unor dezvaluiri publice in mass-media, la fel ca orice om politic care se infatiseaza in prim plan."

E foarte grav.
Daca explicatia domnului Rosca Stanescu s-ar fi limitat la partea "atunci cand a inteles sa faca politica, si-a asumat in mod automat si constient riscul de a deveni subiectul unor dezvaluiri publice [...]", ar fi fost in regula: dl. Liiceanu a ales sa fie persoana publica si, in aceasta calitate, se poate astepta la eventuale dezvaluiri ale presei despre activitatea sa.
Insa explicatia contine si partea "sa sustina la scena deschisa pe Monica Macovei si Traian Basescu", legata prin conjunctia "si" de primul argument, ceea ce o plaseaza in raport de argument egal indreptatit cu primul, intrarea in viata politica/publica.
Aceasta nu mai este catusi de putin in regula.
Sustinerea unor anumite persoane publice reprezinta o alegere personala care nu ar trebui sa fie taxabila ca delict de opinie; acest delict exista doar in societatile totalitare. Din "explicatia" de mai sus se poate intelege ca, daca dl. Liiceanu nu i-ar fi sustinut pe Monica Macovei si Traian Basescu (i.e. nu ar fi comis impardonabilul delict de opinie de a ii sustine pe adversarii declarati ai domnului Rosca Stanescu), nici campania constanta de dezvaluiri a domnului Spanu nu si-ar mai fi gasit neaparat locul in paginile ziarului pe care domnia sa il conduce. Aceasta este o mizerabila reducere constienta a unei dispute de idei si preferinte politice la o josnica rafuiala personala cu unul sau mai multi exponenti ai respectivelor idei si preferinte, reducere recunoscuta implicit in explicatia antementionata.
De mirare este ca nimeni nu si-a dat seama de anacronismul argumentatiei domnului Rosca Stanescu, incepand cu el insusi si sfarsind cu autorul articolului si membrii redactiei ziarului.
Penibil.

In acelasi sens, este penibila referirea la Marx.
Daca ziarul "Ziua" are ceva personal cu dl. Liiceanu si vrea sa ii distruga cu orice pret imaginea, atacul ar fi de inteles. Dar in contextul in care disputa punctuala se duce in jurul unei alte chestiuni (plagiatul), intrebarile relative la Marx au relevanta zero. Singura lor ratiune de a fi este atacul personal, ceea ce reprezinta un fapt deplorabil in sine.

Cat priveste presupusul plagiat, mai e mult pana departe.
Ca persoana, dl. Liiceanu nu imi este simpatic. Precum oricare dintre noi, nu a ratat ocazia de a gresi in viata, unele greseli au fost mai mari, altele mai mici.
Insa nu simpatia sau alte trecute si prezente greseli ale domniei sale fac obiectul discutiei de fata ci raspunsul la intrebarea "a comis sau nu plagiat?".
Raspunsul la intrebare nu este imediat si nici nu poate fi.
O afirmatie simpla precum "Pamantul e rotund" reprezinta o idee banalizata. O parte dintre ganditorii greci au sustinut-o, insa nimeni astazi nu o scrie intre ghilimele si nu il indica pe primul autor cunoscut care a sustinut aceasta teza.
O alta afirmatie de tipul "Substanta este compusa din particule minuscule indivizibile" este la fel de banalizata; insa in cate carti si manuale in care apare ea este mentionat si numele lui Democrit?!
Aceste idei, odata intrate in circuitul public, devin bun public si nimeni nu poate fi acuzat de plagiat pentru ca face afirmatiile respective fara indicarea unui sir de autori precedenti care le-au propus sau sustinut.
Asadar discutia, preluarea sau adoptarea unei idei nu inseamna automat un plagiat (in caz contrar, toate cartile ar trebui sa contina cate un sir nesfarsit de persoane citate pentru fiecare idee expusa intr-un paragraf, lucru care nu se petrece in practica).
In cazul lucrarii domnului Liiceanu despre Heidegger, este clar de la bun inceput ca discutia se poarta in jurul ideilor si conceptelor propuse de acesta din urma. Discutia unui concept heideggerian numit cu o expresie care traduce intentionalitatea acestui filozof nu trebuie incadrata intre ghilimele, chiar daca in mod aparent poate parea o preluare a unei parti de fraza. Trebuie incadrate in ghilimele acele fraze sau parti de fraze explicit traduse cu intentionalitatea de a reproduce fidel exprimarea autorului. Linia de demarcatie intre cele doua categorii este destul de subtila, iar pentru aprecierea ei nu este suficient un "simplu cetatean" chitit cu misiunea de a ii gasi pete autorului Liiceanu. In alte cuvinte: o abordare de la bun inceput partinitoare (evidenta din ceea ce spuneam mai sus) nu va putea duce la rezultate pertinente ci doar la acele rezultate dorite de domnii Rosca Stanescu si Spanu. Evident, fiecare are libertatea de a crede ce vrea, inclusiv ca este detinator al adevarului absolut, insa aceasta nu schimba statutul de metodologie lamentabila al abordarii respective si nici credibilitatea redusa a rezultatelor obtinute.
Daca in lucrarea sa, dl. Liiceanu nu reuseste sa fie perfect explicit cu privire la dichotomia intre ideile discutate si propriile reformulari ale acestor idei, este o scadere a lucrarii, insa nu un plagiat. Punctul nevralgic este reexplicarea unor idei si concepte heideggeriene in versiunea personala a domnului Liiceanu: numai dupa o analiza serioasa a intregului context se poate eventual decide ca ar fi fost mai potrivite ghilimelele sau nu. Iar asupra acestui aspect este foarte adevarat ca prea putini se pot pronunta in mod realmente competent.

La 2008-01-15 11:41:06, mdionis a scris:

> Penibil.


Absolut penibil!

Astia-s cazuti in freza! Nu poti sa plagiezi un autor cind ii scrii o prefata, indiferent daca pui ghilimele sau nu! De altfel, nu-mi pot imagina ca onor Spinu & comp nu stiu treaba asta. Sarcina care li s-a dat a fost sa-l muste pe Liiceanu si s-au folosit de chestie stiind foarte bine ca acuzatiile sint false si ca, justitia romaneasca fiind aia care este, nu vor pati nimic.

(In treacat fie spus, cind ti se da ca tema sa-l omori pe Liiceanu, iar tu nu gasesti decit chestia cu Heidegger, inseamna fie ca omul este curat ca lacrima, fie ca tu esti prost de bubuie!)

Judecatoarea aia n-are nevoie de infatisarile si pledoariile lui peshte ca sa decida cazul. Iar pentru chestiile cu Macovei, Basescu si Marx, ar fi trebuit sa-i zvirle in inchisoare pentru "obstruction of justice and contempt of court".

Ce e fascinant aici e tupeul nemarginit al impricinatilor, nesimtirea lor de a merge cu minciuna pina in pinzele albe, siguranta cu care se bazeaza pe iuteala lor de mina si nebagarea de seama a prostimii. Cum zicea cineva mai jos: tineti-ne la curent! :-))