Social

Nu stiu foarte precis cum sta treaba azi in tara cu invatamantul, dar un lucru e limpede. Nu e bine si nici nu a fost bine.

In vremurile eroice ale lui Pingelica tot muflonul termina un liceu, dar numarul celor ce abia erau capabili sa citeasca, respectiv aproape incapabili sa scrie era marisor. Vina era in primul rand a sistemului de invatamant care in loc sa se orienteze pe chestii practice, incerca sa le bage tuturor absolventilor de liceu pe gat teoria relativitatii, genetica si matematici superioare. Cum statisticile trebuiau sa arate bine, daca nu te calca tramvaiul, luai bacalaureatul fara greturi...

Treaba asta a degenerat de-a dreptul in invatamantul superior. Un volum imens al celor facute in scoala era complet inutil. Abordarile scolastice, ingamfarea ieftina si iezuitismul multor dintre dascali avea un singur scop: acela de a le ascunde desertaciunea si sterilitatea mintii. Programele din invatatmantul superior nu trebuiau sa formeze buni profesionisti ci sa umple in mod covenabil catedrele cu tot soiul de impotenti mintali.

Diferenta o vad azi: absolventii facultatilor americane care se angajeaza vin cu un bagaj imens de cunostinte utile/practice din scoala. Efortul lor de a intra in paine e infinit mai mic decat al absolventilor romani din generatia mea, chiar daca neam de neamul lor n-a auzit de matematicile exotice pe care le-am buchisit in primii doi, trei ani de facultate.

Invatamantul aproape complet rupt de viata se datoareaza in cea mai mare si mai mare masura dascalimii, pedanteriei sale seci, lipsei de realism si bun simt care din nefericire inca mai caracterizeaza o buna parte a sa.