Cazul Roncea

Presa a fost ani de-a randul, mai ales in primii ani ai postcomunismului original din Romania, o tribuna de lupta.

Desigur am in vedere doar o anumita parte a presei, cea care conteaza din punctul de vedere al asumarii civice, nu gazetele de perete ale Puterii, "organe" de fapt ale Puterii de Stat si de Partid.

Presa si Strada au compensat deficitul de Adevar si Onoare, deoarece o mare problema a societatii romanesti, a multora dintre romani a fost si este Onoarea.

Parerea mea este ca majoritatea a acceptat Dezonoarea ca norma, participand la faradelegea sistemului comunist. Oameni ca Razvan Ungureanu, utecist sef, ca Alina Mungiu, sefa la Partid, ca Mircea Dinescu, poet de Stefan Gheorghiu, ca Mircea Mihaies, cel care se infigea la editoriale cu Partidul in Romania Literara, ca Ioan T. Morar, lingau al aceluiasi Partid, Tismaneanu, baiatul de Primaverii al unei simpatice familii de asasini ai NKVD, si multi altii dintre cei care il tot injura pe Roncea din grupusculul GDS-ului mosit de kominternistul Brucan si pseudolibertarianul Soros.

Victor Roncea, elev inca, la liceu, a calcat in picioare Marele Tablou al Carmaciului intr-o Ureche, a refuzat inscrierea in UTC, a refuzat orice forma de compromis, pana acolo incat si-a parasit domiciliul datorita divergentelor cu tatal sau, comunist si fost activist.

A avut o viata dificila, grea, dar neumbrita de compromis si slugarnicie. O fosta ziarista, Roxana Iordache il ataca deunazi intr-o maniera suburbana, pentru simplul motiv ca Roncea si-a manifestat o atitudine de principiu, de constiinta.

Roxana Iordache a uitat sa precizeze ca mamica ei a fost foarte apropiata, ca si ea de altfel, de Stanculescu, cel care a fost condamnat pentru participare la crima in 1989. Roxana Iordache a intervenit clamoros si agresiv totodata (acesta a fost mereu specificul scriiturii sale) in disputa unui ziarist, pana la urma coleg de breasla, cu un sef si cu o ceata de moguli. Doamna cu mustacioara de la Romania Libera din fanclubul asasinului Stanculescu se ia de un baiat de strada, zice ea, care i se parea " foarte simpatic ca tatic adolescent". persiflant nu gluma comentariul Roxanei.

Adolescentul tatic si-a lasat copilul nou nascut acasa, cu maica-sa, si s-a dus in Strada, s-a batut la propriu cu militienii, iar in timp ce lumea fugea pe strazi urmarita de uslasi si securisti el alerga in sens invers, catre frontul de scutieri pentru a ridica de jos un alt tatic care avea un copil in brate si care alunecase sub o masina. s-a tras in el cu mitraliera in timp ce incerca sa stinga focul izbucnit in Palatul Regal, a fost tinta trasoarelor dar si a unor diversionisti care au vrut sa-l injunghie, a salvat Muzeul Aman de distrugere, adunand un grup de copii ca si el de la Arte care au reusit sa stinga focul care ardea in cladirea invecinata cu Directia a 5 a, pe scurt a alergat ca un nebun in tot orasul luptand cot la cot cu oameni in toata firea impotriva dusmanului nevazut - dusman inarmat si aflat in stransa conexiune cu prietenii lu' tovarshu Stanculescu.