Editorial

"Prima faza a luptei pentru putere a durat intre 1948 si 1952, perioada in care nu s-au primit deloc membri noi in partid si in care 192.000 de persoane au fost excluse din rindurile noii forte conducatoare; in februarie 1948, Patrascanu, reprezentantul, comunismului national, a fost si el exclus din partid si arestat, fiind acuzat de "politica nationalist-sovina". Atat comunistii nationali ai lui Dej cit si cei moscoviti ai Anei Pauker s-au coalizat impotriva lui Patrascanu, considerat de cel dintii drept un primejdios rival, de cei de pe urma, drept un nationalist greu de controlat.

Caderea lui Patrascanu nu a lamurit insa situatia, pe prim plan trecind acum conflictul dintre Dej si moscoviti; el a evoluat in conditii schimbatoare, principalul element inriuritor fiind situatia din Kremlin; boala lui Stalin, izbucnirile sale antisemite, razboiul din Coreea au contribuit in mare masura la declinul influentei grupului Pauker-Luca si la victoria finala a stalinistilor romani asupra stalinistilor moscoviti.

Romanizarea partidului a fost consecvent urmarita de Gheorghiu-Dej, incepind din anul 1950, iar in 1952, Ana Pauker, Teohari Georgescu si Vasile Luca au fost invinuiti de deviere de dreapta, exclusi din partid, iar Luca condamnat la moarte, o sentinta pe care Dej nu o va aplica totusi. Marturie a victoriei depline, Dej devenea, in iunie 1952, si prim-ministru, pe linga functia sa veche de prim-secretar al partidului. Noul secretariat, in care intra acum pentru prima data si Nicolae Ceausescu, avea o neta majoritate de comunisti nationali, carora li se raliase in chip destul de neasteptat si grupul basarabean (P. Borila, L. Rautu, I. Chisinevschi)"

Sursa: Vlad Georgescu, Istoria romanilor. De la origini pina in zilele noastre, Bucuresti, 1995, p.264-265.