Cristian UNTEANU, bs801401@skynet.be 

Anul care urmeaza va transa, intr-un fel sau altul, soarta razboiului mocnit care se poarta acum la nivel planetar, parte integranta in pozitionarea si reasezarea aliantelor intre marii actori geopolitici. Generic vorbind, razboiul acesta a inceput, in formula sa actuala si la o intensitate nemaicunoscuta in istorie, imediat dupa caderea Cortinei de Fier cand, pentru multi analisti politici, a parut ca prabusirea sistemului comunist avea sa fie echivalenta cu o intoarcere in epoca de piatra a imenselor teritorii din spatiul euroasiatic. In consecinta, putea sa porneasca o competitie cu scopul de a ajunge primul in zonele respective si, ca atare, a putea invoca dreptul primului venit, cel practicat de atatea ori de puterile occidentale in perioada cladirii imperiilor lor. Rationamentul s-a dovedit perfect adevarat din punct de vedere strict militar, mai ales ca, cel putin pana acum, niciuna dintre supraputerile din regiunea euroasiatica nu au transmis vreun mesaj privind dorintele lor de expansiune sau, in cazul Rusiei, de recuperare manu militari a fostelor teritorii parte a URSS. Si fiindca rationamentul Razboiului Rece fusese bazat mai ales pe conceptul militar de securitate, atentia a fost concentrata doar pe aceasta zona, neglijandu-se faptul ca atat Rusia, cat si India si China, puneau in acest rastimp bazele unei colaborari de un gen cu totul nou care, in final, a reusit sa redefineasca insusi conceptul de securitate globala. Cele trei tari au mizat pe faptul ca, obsedati de vechiul rationament, marile supraputeri traditional prezente pe ariile de concurenta aveau sa neglijeze aspectul resurselor, lucru normal atat timp cat, de secole, puterea militara asigura automat controlul asupra resurselor si cailor de aprovizionare. Numai ca aplicarea riguroasa a principiilor avansate ale democratiei a facut ca acest comportament sa fie incorect si condamnabil. Drept care, alianta detinatorilor de resurse, mai ales energetice, s-a putut coagula extrem de rapid ca un vector de enorma influenta pe scena mondiala. Alianta intre detinatorii de resurse mai are o caracteristica cu totul noua. Spre deosebire de tarile furnizoare traditionale din secolul XX din spatiul Orientului Mijlociu, simple pompe de alimentare pentru lumea occidentala, tarile membre ale Organizatiei de Cooperare de la Shanghai prezinta si argumentul zdrobitor al pietelor de munca cele mai mari si mai ieftine din lume precum si indicele de crestere anual al economiilor nationale cel mai ridicat din lume. Undeva spre 12% in cazul Chinei in 2010, atat timp cat in spatiul UE cresterea va fi extrem de modesta, PIB-ul din zona euro urmand sa creasca in 2010 cu doar trei sferturi de procent in 2010 si cu 1,5 % in 2011. Acesta este contextul in care, in 2010, detinatorii de resurse anunta miscari spectaculoase de preluare a cat se poate de multe active economice din lumea occidentala, unele vizate pentru valoarea lor de simbol, altele inca viabile in conditiile in care injectia financiara se va face la timp. Iar ofertele de preluare curg. In paralel, furnizorii de resurse, aplicand impecabil principiile formale ale economiei de piata, anunta ca nu mai vor sa continue vechea politica de tip sovietic a "clientilor privilegiati" si ca sunt perfect de acord cu politica UE de taiere a subsidiilor de stat. Numai ca asta le confera si o pozitie de forta fara precedent, dat fiind ca Ucraina, tara principala de tranzit a Eurasiei spre terioriul UE, este in faliment si, ca atare, rusii au declansat deja avertismentul privind oprirea livrarilor de petrol prin conducta DRUJBA, ceea ce poate afecta direct, intr-o prima etapa, Ungaria, Cehia si Slovacia. Intre timp, in spiritul unei sanatoase realpolitik, UE decide sa cam lase balta entuziasmul pentru un parteneriat estic cam imprevizibil si sa sustina proiectele North Stream (vezi recenta pozitie adoptata de Germania) si South Stream, visand ca si, vreodata, Nabucco va fi posibil daca baga bani si rusii. 2010 va fi anul in care UE va incerca sa transforme dependenta sa de securitate energetica intr-un parteneriat complex, economic si militar, mai intai cu Rusia, marele sau partener strategic si economic in viitorul apropiat, apoi cu China si India, oferindu-si astfel, la propriu, sansa supravietuirii cu statut de supraputere si jucator global.