Cristian UNTEANU - bs801401@skynet.be 

Nici macar gluma nu e, deoarece ceea ce in alte parti ale Europei ar provoca doar ceva probleme de trafic, la noi devine imediat eveniment apocaliptic si baga sistemul in deruta totala. Si nici nu indraznesc sa ma gandesc ce s-ar intampla daca intr-adevar s-ar pune de un viscol greu cu nametii de altadata si cu temperaturile de adevarata iarna. Dezastrul are doua cauze. Mereu aceleasi. Pe de o parte, incompetenta, coruptia si indolenta nesimtita a celor care, an dupa an, de regula in miezul verii, convoaca niste conferinte de presa in care se lasa pozati in fata asa-numitului parc de utilaje pentru interventii de iarna. Utilaje din ce in ce mai scumpe, senzationale din punct de vedere tehnologic, importate pe banii contribuabilului si prin contracte despre care nimeni nu trebuie sa intrebe nimic. Si care uite de ce sunt in stare. Pe de alta parte, infrastructura insasi este decrepita sau ajunsa deja de multi ani in stadiul de pericol public. Dar nu face nimic, suntem obisnuiti si aproape imuni la asemenea evenimente, acceptand cu docilitate ca asa ar trebui sa se intample din moment ce, nu-i asa, toti stim ca iarna nu-i ca vara. Problema nu este gradul de suportabilitate al populatiei, obisnuita din vechime si cu greul si cu umilintele, gata sa mai ia in carca inca un bolovan de tristete si saracie. Pe asta se bazeaza si guvernatii de maine: oamenii par sa accepte curbele de sacrificiu, cu perspective sociale ce se arata cele mai sumbre din tot ceea ce au avut de patimit generatiile dupa razboi. Intrebarea reala, dar si extrem de urgenta, este daca noul guvern va fi in stare nu numai sa gestioneze acest dezastru, ci sa formuleze si perspectiva unei cai de iesire din ceea ce se anunta a fi amenintarea alunecarii intr-o imensa gaura neagra. Nu este niciun fel de exagerare, caci trebuie sa citim semnalele care se multiplica exponential in jurul nostru: cresterea dramatica a somajului, degradarea conditiilor de viata, scaderea puterii si apetitului de cumparare. Dar si inrautatirea dincolo de limitele acceptabile pentru un stat oarecum civilizat a infrastructurii de sanatate, a celei de transport feroviar sau rutier, a sistemului de invatamant si a situatiei personalului didactic. Toate acestea combinate dramatic cu perspectiva ca, dupa luna martie cand se termina si banii imprumutati de la FMI, Banca Mondiala si UE, statul sa fie amenintat de intrarea in incetare de plati si sa nu mai poata asigura salariile si pensiile. Ne-a obsedat exclusiv batalia politica. Acum s-a terminat si cred ca provocarea uriasa sta in modul in care castigatorul va sti sa-si administreze victoria. Cum va arata reforma statului atata timp cat tot politizata la extrem va fi administratia redistribuita in zilele urmatoare, cum sta in obiceiul locului, pe baza tintarului de partid stabilit in ce coalitie se va inchega in laboratorul de la Cotroceni? Sigur ca este esential sa stim ce oameni vor veni, dar surprizele sunt putine in perspectiva mentinerii foarte probabile a unora dintre ministrii-cheie din actualul Guvern. Dar cu ce mijloace si prin ce masuri se va asigura schimbarea si reforma? De unde vor aparea, prin ce miracol vor fi ele identificate? Daca nu, care vor fi urmarile pe plan social? Arthur C. Clarke spunea ca "atunci cand un om de stiinta spune ca ceva este posibil, atunci e aproape sigur ca are dreptate. Dar cand afirma ca ceva e imposibil, atunci aproape sigur ca greseste". Dar Clarke scria romane SF si nu-si imaginase si un scenariu legat de stilul de a face politica si "good governance" de pe Dambovita. Noi in scenariul asta traim, cu nesfarsit de multe programe de guvernare, dar si cu o pletora de politicieni absolut inapti de a le pune vreodata in aplicare. Consolarea este ca, peste toti si toate, inca ninge linistit.