Au fost perioade cand mi s-a reprosat ca fac parte din fami�lia absurdului, grotescului sau fantasticului. Au fost incercari in a ma plasa undeva anume. De fapt, ce am cautat intotdeauna a fost sa nu ma repet. Si am o paleta de piese destul de vasta si diversa: istorice, biografice, despre Ioana d'Arc, Cehov, despre femeile violate din Bosnia, despre utopia comunista, despre Cioran, despre Meyerhold, poetice... Tot ce ma dezgusta in meseria de scriitor este manierismul. ll Matei Visniec, se lasa greu descoperita literatura buna? Din fericire ea exista si trebuie cautata in rafturile librariilor. Cei care vor sa aiba gustul diversitatii trebuie efectiv sa se indeparteze de drumurile batute, asa cum descoperi misterul Venetiei atunci cand te indepartezi de miezul ei, unde toata lumea se invarte pe doua-trei axe. Daca te indepartezi zece metri de drumul principal poti vedea adevarata Venetie. Asa e si cu literatura. Daca te abati de la sumedenia de autori mondializati, incepi sa gusti misterul si frumusetea ei. ll Daca tot ai adus vorba de mondializare, este Romania exclusa din multe din jocurile ei? Exista un handicap vizibil: numele Romaniei nu este un nume magic. Nu provoaca niciun frison spre exemplu, in imaginarul din Franta. ll Nici macar cat tari nefrancofone, cum este Albania ? Aproape nici cat Albania, Columbia sau continentul african. De altfel, oricare tara africana are in spate magia continentului african, in timp ce Europa de Rasarit nu e un spatiu care sa fi creat o magie a lui particulara. ll Dar rusii? Rusii sunt un spatiu cultu�ral strivitor. Daca intri intr-o librarie in Franta, si te duci la sectia de literatura rusa, e uluitor cate traduceri vezi. Sunt librarii care au cate-o mare incapere numai cu autori rusi. Rusii au fascinat de altfel toate celelalte culturi. Si americanii sunt fascinati de rusi. Iar francezii sunt fascinati in continuare de literatura anglo-saxona pentru ca toata lumea este colonizata inconstient de ea. Orice roman minor care apare in SUA pe un subiect la fel de minor si pe un tratament literar minor este publicat imediat pentru ca colcaie de nume englezesti si de geografie americana. ll Europa a fost sedusa de psihologia americana... Da, scriitorii americani nu s-au abatut mult de la realism si de la literatura psihologica, bazata pe descifrarea psihologica a lumii. In acelasi timp, ei se feresc sa mai provoace mari perturbari, marti inventii, ceea ce le creeaza un fel de stabilitate. Stim bine ca literatura engleza a evoluat total in afara curentelor europene. In acelasi timp francezii isi fac in anii din urma autocritica. Au aparut autori care sunt mai interesati de social, de critica sociala si unii comentatori spun: "In sfarsit, romanul francez iese din nombrilismul sau, pentru ca noul roman francez si autofictiunea au facut mari ravagii in Franta si sute si sute de autori au scris in stil nombrilist o literatura majora la nivelul formei, dar minora la nivelul continutului. Incepe sa apara acum in Franta romanul social, oarecum de aceeasi inspiratie ca romanul social din Anglia. Johnathan Coe, de pilda, care este un mare autor cu o privire asupra epocii Thatcher si asupra epocii noastre este un reper pentru mine in acest moment, inclusiv in privinta constructiei. Aceasta Europa nu a fascinat cum a fascinat America Latina de exemplu... In Europa de Rasarit au existat individualitati care au reusit la Paris sau care au atras atentia. Sper ca spatiul balcanic in sine sa fie descoperit ca un spatiu cu toata violenta lui in literatura, asa cum a fost descoperit in cinematografie si s-a facut mult pentru a impune un fel de gust, fie el si cu multe clisee. Din pacate aceasta e realitatea: occidentalii se uita cu mirare spre aceasta Europa de Rasarit, cu fascinatie spre Rusia, spre tarile nordice, incepand de la norvegieni, finlandezi, danezi, s.a.m.d. Are cautare, romanul japonez, au cautare spaniolii si, cu multa simpatie e privita lumea araba. Sa nu uitam ca romanul sud-american a inceput sa triumfe la Paris. Din lumea araba vin lucruri interesante. Parisul, Occidentul stau cu ochii pe scriitorii arabi sa vada ce scriu, pana unde sunt capabili sa priveasca critic lumea araba, lumea musulmana. Noi suntem cumva orfanii acestei mondializari. ll Nici macar circulatia catorva autori nu sporeste interesul pentru Romania? Se intampla cate ceva acum, o circulatie a cartilor, sunt multe traduceri, dar mai sunt exemple cat de cat similare. Ceea ce a fost, spre exemplu, interesant cu literatura latino-americana, a fost faptul ca unul-doi autori au tras dupa ei o generatie. Mai exista frustrari fiindca asta nu s-a prea intamplat cu literatura est-europeana. De pilda Kundera n-a atras dupa el alti autori care sa provoace interesul Occidentului pentru alti autori cehi sau slovaci. Cei cativa autori polonezi care s-au remarcat n-au provocat o mare curiozitate pentru toata literatura poloneza. Ionesco, Cioran, sau alti autori care au mai atras atentia in Franta, n-au provocat interes pentru literatura romana a unei intregi generatii. Aici e o mica problema. Lupta in cazul asta e absolut individuala. ll Au mai patruns pe piata europeana de carte cate doi-trei autori din generatia mai tanara... Sigur, este o generatie de autori complect dezinhibata, ceea ce este un lucru bun, in sensul ca scriu bine fara sa se lase impresionati de trecutul predecesorilor, si nu mai au nicio datorie fata de comunism sau fata de memoria colectiva, si scriu pur si simplu o literatura buna ca sa atraga atentia. Este o generatie care va trece frontiera editoriala cu nonsalanta fara sa trebuiasca sa o treaca si fizic, adica sa se instaleze acolo pentru a reusi, ceea ce e de dorit de fapt. ll Eu cred ca de la noi se exporta mai mult nume de autori decat carti... Dan Shafran imi spunea: daca citesti spre exemplu un autor suedez, te intereseaza si un spatiu minuscul despre care el scrie. Cred ca asta tine si de moralitatea scrisului... Occidentul poate sa preia fascinatia pe care un autor o reprezinta pentru o tara. Romania mai are inca multe eforturi de facut pana sa devina atractiva din cat mai multe puncte de vedere. Exista insa niste semne bune. Sa luam spre exemplu, pelerinajul artistilor europeni la Sibiu. Romania poate crea evenimente culturale de natura sa atraga oameni aici. Vor veni intai strainii sa asiste la festivaluri de teatru, la festivalul Enescu, si la alte manifestari interesante. Asa s-a intamplat cu cei interesati sa descopere scoala de desene animate ceha, si s-au dus intr-un soi de pelerinaj la Praga. De cate ori se propune originalul, lumea aude si vine. Mai ramane ca artistii romani sa aiba curajul sa fie originali si sa nu mai imite la nesfarsit literatura anglo-saxona sau alte tipuri de modele. ll Esti un scriitor de notorietate in Franta, venit din Romania. Nu era normal sa atragi dupa tine o curiozitate culturala vis-a-vis de tara de origine? Spatiul meu e cumva limitat fiindca eu ma invart in lumea teatrului si sunt un autor francofon, sa zicem recunoscut si atat. N-am publicat inca roman la Paris si nici macar poezie. In domeniul teatrului am reusit in schimb deseori sa duc in tara regizori si companii franceze, care s-au indragostit de Romania, dupa cum am reusit uneori sa creez coproductii intre romani si francezi si ambele parti au fost incantate de cooperare. M-a impresionat intotdeauna in Franta, dupa ce am descoperit viata teatrala de acolo, ca actorii sau regizorii fac teatru dar nu exista in adancul lor nicio dorinta de afirmare mondiala, pentru ca ei traiesc o viata teatrala normala. Eu am avut inca din Romania acest morb al ambitiei: daca scrii o piesa si e montata in Romania, o faci pentru intreg universul. Ori ei montau un spectacol care se juca de zece ori, dupa fiecare reprezentatie se duceau la restaurant, si discutau pana la 4 dimineata. Isi traiau viata lor de actori, si nu aveau frustrari uriase ca nu sunt cunoscuti pe plan international. Mi s-a intamplat odata sa revad un actor francez dupa vreo 15 ani de absenta si sa-mi spuna: "Iti amintesti Matei cand am fost cu tine in Romania in 1982, ce turneu am facut?...De fapt cred ca a fost momentul de culme al carierei mele teatrale". Cineva care recunoaste ca in viata lui de actor in Franta unde si-a castigat painea si a jucat in zeci de spectacole neiesind din tara lui pentru ca n-a avut ambitii, a trait un moment de sublima revelatie in momentul in care a iesit in Romania cu o piesa de-a mea care s-a jucat in trei orase si a avut socul descoperirii unuia univers, este pentru mine o revelatie. Acest lucru este simptomatic. Sunt convins ca noi putem atrage oameni si ei ne vor purta, daca-i primim cum se cuvine, la randul lor, dincolo. ll Matei Visniec, esti cel mai jucat dramaturg roman in viata. Ai aflat ce e teatrul? Da, in sensul ca nu. Imi place intrebarea ta, in sensul ca nu stiu inca ce este teatrul. Eu nu am fost niciodata regizor, eu nu am fost niciodata actor, eu nu am montat niciodata vreo piesa. Eu am fost un scriitor fascinat de un gen literar care este cel dramatic, numit teatru. Chiar si acum cand ma duc la teatru eu caut literatura din spatele spectacolului desi a aparut o intreaga categorie de spectacole, un curent in care exact cuvantul nu mai conteaza sau cuvantul are aceeasi insemnatate ca oricare semnal teatral: costum, muzica, lumina... sunet, deci tot ce vor regizorii este sa nu povesteasca ceva, sa nu transmita ceva. Teatrul a devenit fragmentar, se axeaza mai mult pe imagine si ritmuri, pe intalniri de desene teatrale si efecte, proiectii video, extravagante, de orioce tip, explozii de lumini.... Continui sa cred totusi ca teatrul inseam�na in primul rand o emotie. Ori de cate ori am vazut un specta�col care m-a emotionat, nu l-am uitat, ori de cate ori am vazut un spectacol care mi-a placut, l-am uitat,.oricata tehnica, oricata noutate si subtilitate ar aduce. Daca nu exista in spate un mesaj emotional, nu ramai cu nimic. Eu insumi cand scriu, imi spun ca incerc sa transmit o informatie, un mesaj, dar printr-o emotie, nu prin informatia ca atare care este in general didactica. Incerc sa construiesc o situatie teatrala in piesele mele, suceptibila sa transmita o emotie. Daca emotia trece, se produce si reflectia. Omul nu uita ca a trait o emotie la teatru. Daca uita, a trait o emotie plata... E o minora definitie a mea pentru ceea ce cred eu ca ar trebui sa fie teatrul in continuare. E un spatiu capabil sa provoace o emotie colectiva. ll Pe cand un festival de teatru in Radautii natali? Ma gandesc de multi ani sa fac asta. Am calatorit ca scriitor francofon in toata Franta, in fel si fel de satuce si orasele, unde le-am vorbit oamenilor despre teatru, dar numai la mine la Radauti inca n-am reusit sa fac acest lucru. Sper sa implinesc visul asta. ll Matei, pe unde mai circula piesele tale? In zone extrem de diferite, fie prin carti editate in limbile respective, fie prin prezente scenice: Rusia, Bulgaria, Japonia, Maroc, Iran, Italia, Spania. In profesia mea e foarte important e sa fii activ si sa participi la festivaluri internationale. Meseria de jurnalist de la Radio France International imi place foarte mult fiindca lucrez cu informatia, cu nebunia contemporana a acestei lumi, Intr-un fel o trateaza scriitorul care sunt, si in alt fel jurnalistul.

Iolanda MALAMEN, iolanda.malamen@ziua.ro