Aproape de Fieni, daca parasesti DN1 Targoviste-Sinaia si urci pe dealul din stanga, ajungi la Cucuteni, sat agatat de coastele Subcarpatilor. Aparent departe de lume, in realitate, satul se afla la doar cativa kilometri de lumea civilizata. Rostul lumii de aici este diferit de cel al lumii de jos, din Valea Ialomitei. Comunitatea este mai unita pentru ca este izolata. Singurul om cu care te poti ajuta este vecinul de langa casa. Doar lui poti sa-i ceri o cutie cu chibrituri sau niste sare. Un singur lucru nu poti sa-i ceri vecinului, indiferent cat de bun ar fi acesta la suflet: o cana cu apa. Pe distanta de sapte kilometri a satului exista doar cateva puturi amarate, cu o apa salcie. Statutul satului seamana cu al unei asezari de tuaregi din desertul marocan, unde chinul zilnic pentru a face rost de apa este perpetuu. De sute de ani, principala grija a satenilor a fost aceea de aduce in gospodarie pretiosul lichid fara de care nu poate exista viata. Chiar daca aceasta s-a aflat intotdeauna foarte departe. Cobilita de carat apa nu a lipsit niciodata, din nicio gospodarie. Cine a avut muschi puternici si cobilite tari, din lemn de corn, a avut si apa. La doar cativa kilometri de sat, doua rauri vijelioase isi poarta apele la vale: Ialomita si Ialomicioara. "Ne cade apa in cap si noi nu avem apa de baut, desi suntem la poale de munte!", se plange Rodica Ursache. Speranta de civilizatie adusa de aderarea la Uniunea Europeana nu a adus si apa in casele satenilor. Locul cobilitei a fost luat de caruta cu cai si roti de cauciuc, cu care se transporta zeci de bidoane cu apa, pentru mai multi vecini. Pe drumul in panta care coboara din sat, Elena Fieraru se indreapta spre singura cismea cu apa potabila, aflata langa soseaua nationala. Are in maini cateva bidoane de plastic de cinci litri si cateva sticle de doi litri. La 70 de ani este in putere si merge in fiecare zi, fara sa ezite, la cismea. Rodica Ursache, din Fieni, a venit la casa parinteasca. A luat intr-o sacosa toate rufele sa le spele la bloc, unde are apa. De cand a iesit la pensie vine zilnic la Cucuteni. Batrana este imobilizata si trebuie sa-i aduca apa de la cismea. "De cat timp te chinui cu apa, tanti Leano?" - "Ohh! De 70 de ani! Am si cobilita, dar acum am lasat-o in sura, pentru ca nu mai pot sa car apa! Am carat apa si lemne cu crosnia, toata viata!", povesteste batrana. Sediu de Primarie in loc de apa In sat au fost introduse conducte de apa pe strazile laterale, insa lucrarea nu s-a finalizat. Nu au fost construite bazinele de apa si nu a fost introdusa conducta principala. Satul apartine de comuna Motaieni, localitate bine inchegata, cu gospodarii bogate, aflata pe soseaua nationala care duce spre Sinaia. Toate gospodariile sunt racordate la apa curenta si la gaze. Satenii care traiesc pe dealul Cucutenilor nu au nimic: nici apa, nici gaze, nici canalizare. Sediul primariei din Motaieni este o cladire noua, cu dotari moderne. Ai crede ca te afli la sediul unei firme de succes. Primarul Pavel Serghe ne-a declarat ca lucrarile de alimentare cu apa au fost sistate din lipsa de bani. Care insa pentru o primarie moderna au existat. Singura cismea de apa potabila, pentru cei din Cucuteni, se afla in vale, langa soseaua nationala. Aici vine tot satul sa ia apa. Pe jos, cu sticle de plastic, cu carucioare sau cu caruta cu cai. La 74 de ani Mihai Mircea mai "baga" 10-15 tigari pe zi si umbla cu caruta cu cai. Le cara vecinilor apa sau merge pe coastele de la Malu Rosu si le aduce fanul. Sta in Cucuteni langa biserica si de mic copil a fost invatat de parinti ca principala grija a zilei este transportul apei. "Asa m-am chinuit toata viata, cu cobilita in spinare, iar acum daca ne-a bagat cismeaua asta vin cu caruta!" In caruta se lafaie zeci de bidoane pline cu apa limpede, care pare a-i sfida pe oameni, refuzand sa treaca pe la poarta lor. "Uite asa ne chinuim, carand zilnic apa! Bietele animale umbla prin valcele sa caute un ochi de apa. Am auzit ca in vara asta se termina lucrarile, dar nu cred, poate peste doi ani. Bine ar fi sa mai fie doar o singura vara fara apa!".

Teodor SERAN - teodor.seran@ziua.ro