Ziua Logo
  Nr. 4703 de miercuri, 2 decembrie 2009 
 Cauta:  
  Detalii »
Analize si comentarii
A disparut Elena Udrea!
Ioan GROSAN, ioan.grosan@ziua.ro 
Fenomen straniu, intr-adevar, data fiind apropierea (sau ziceti-i cum vreti) dintre (inca) presedintele Basescu si una din cele mai expresive amazoane din echipa de la Cotroceni. Ne-am fi asteptat ca Elena Udrea sa-l insoteasca peste tot in campanie pe
dl Traian, ca o infocata - si verificata - sustinatoare a Domniei-Sale. Cand colo, ia-o de unde nu-i! Ce s-o fi intamplat? Pe unde haladuieste distinsa doamna Cocos, taman acum, in aceste zile fierbinti, decisive, cand, intr-un fel, i se hotaraste si dansei soarta, cel putin a celei politice? Mister total, demn de OTV si serialul Elodia. L-am intrebat pe un apropiat al staffului PDL (nu spui cine, persoana insemnata!) care o fi explicatia acestei absente. Persoana, ca car, ca mar, c-o fi tunsa, c-o fi rasa, s-a ferit la inceput sa-mi spuna ce se-ntampla. Apoi insa, din mormaielile sale, am dedus ca presedintele a luat decizia "sa nu se expuna", sa nu apara in public cu dna Udrea, ca "nu da bine" la popor care, in criza asta, n-are alta treaba decat sa cleveteasca. Imaginea de "tatuc al natiunii" care a ras dintr-un foc o suta si ceva de parlamentari nu se potrivea deloc cu cea a unui dandy zglobiu umbland prin tara, pe la mitinguri, acompaniat de-o blonda. De aceea a fost sacrificata, pe altarul imaginii obstesti a presedintelui, dna Elena (Udrea). Dar - a mormait mai inseninata cunostinta mea - daca dl Basescu va castiga duminica, atunci sa vezi chefuri, bairamuri, golden-blitz-krieg-uri! Unde dna Udrea va putea, bineinteles, sa-si ia revansa. Ceea ce noi, c-o fi tunsa, c-o fi rasa, i-o si dorim.
 Comentarii: 17 Afiseaza toate comentariile  
LIMBRICU - GROSAN ...e lipit de canal ..shi de-acolo se hraneste pina cind Veceul -l primeste !   de jan dinu
Chiar a disparut?   de Atamild
Grosane, groasa ti-e pielea obrazului !   de Aladin
asa cum s-au retras in linia a doua ilici, nastase, hrebenciuc si si-au pus paravan nemtesc   de marean din PeNaLia
pentru florin-arad: ca murim ... nu-i bai, dar fara Base moare tara   de robert72
pana cand   de Velescu Mihai
Jos tiranul   de goicea
Ca si mega-intelectualii   de Camelian Propinatiu
http://www.jurnalul.ro/stire-economic/udrea-da-arii-protejate-la-urgente-529054.html   de p.m.
Elena Udrea este bine mersi la Chisinau - s-a intalnit cu dragostea vietii ei si in    de ionion
A disparut? Se leaga informatiile...   de acta_derbedeica
nea Ioane,   de Nashu
si noi care credeam..   de dorumare
Tot la femei nea ioane?   de vida clara
A disparut Elena Udrea!   de the
mai bine morti....decat sa conduca base mai cinci ani!!!!!   de florin- arad
Dle Ioan ,esti invidios sau pidosnic ?   de sorge
A r h i v a
  Nu-l subestimati pe Iohannis!    3 comentarii
  "Prostanacul" vs. "Sceleratul"- antologia campaniei negative    2 comentarii
 Top afisari / comentarii 
 Invingatorul (4517 afisari)
 A disparut Elena Udrea! (2995 afisari)
 Miting anti-PSD in Piata Operei (2296 afisari)
 Geoana - 54%, Basescu - 46% (1929 afisari)
 Partenerii de la Timisoara (1877 afisari)
 Toti barbatii se uita la filme XXX, potrivit unui studiu recent (6566 afisari)
 Basescu explica de ce nu a dat mana cu Iliescu si Constantinescu, de 1 Decembrie (3966 afisari)
 A ajuns cu sanii pe afara, la o emisiune pentru copii (VIDEO) (3783 afisari)
 LIVE Presedintele Basescu a ras, a citit avizul Institutului de Expertize Criminalistice, s-a emotionat si a plecat: Sa-ti fie rusine, Dinu Patriciu! (3351 afisari)
 Sotul unei israelience injunghiate de un palestinian a trecut de cateva ori cu masina peste agresor (ATENTIE IMAGINI SOCANTE!) (2533 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2009 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.90334 sec.