Un domn Croitoru, probabil de la PDL, a facut alaltaieri seara la "Realitatea TV" o afirmatie foarte inte�resanta: ca statul roman ar fi putut plati rascumpararea celor trei jurnalisti luati ostatici in Irak nu neaparat in bani, "cash", ci prin echivalarea sumei in produse, in utilaje petroliere sau in altceva care sa-i excite pe arabi. Da, imi aduc aminte ca prin anii '60-'70 eram periodic informati ca instalatiile noastre de foraj produse la Uzinele "1Mai" din Ploiesti se intorceau de la targurile internationale de profil cu un sac de medalii. Nu stiu daca sondele romanesti mai intereseaza pe cineva; posibil. Dar oare numai cu chestii legate de petrol putem sa iesim la piata? Am vazut cu ochii mei, in anii de trista amintire, vapoare supraetajate incarcate cu turme intregi de oi tarandu-se pe canalul Sulina spre Marea Neagra si de-acolo spre tarile arabe. Apetitul pentru ovine nu cred c-a scazut in zona. Si-apoi, strict financiar vorbind, patru milioane de dolari - suma estimata a se fi volatilizat - nu inseamna, la o economie, fie ea subterana ca a noastra, cine stie ce. Zece, hai douazeci de containere cu branza de burduf, cu cas afumat sau cu branza tinuta in coaja de brad din zona Bran ar fi putut rezolva problema. Niste vagoane cu rulmenti, atat de indragiti pe filiera turca, n-ar fi fost nici ei de lepadat. Ori, data fiind media de varsta din Oreintul Mijlociu, ce ne-ar fi costat sa incarcam - pentru ca inca are mare cautare - doua "Hercules" cu Gerovital? Solutii, deci, s-ar fi putut gasi si poate s-au si gasit. Ramane insa o problema: cine e "Profesorul"? Din aceasta desecretizare nu putem iesi.

Ioan GROSAN - ioan.grosan@ziua.ro