Nu despre pericolele comune as vrea sa vorbesc: droburi de sare, expresie a fatalismului ce blocheaza actiunea inteligenta sau caderile trecatoare de pe picioare nesigure sau din vointa adormita. Si nici despre riscul asumat de "a fi" tu, cel adevarat, cu toate ponoasele care decurg de-aici intr-o lume a mastilor. Ci despre riscul cel mai ingrozitor dintre toate ale intamplarii ca ocupi un loc pe pamant: sa nu cauti si nici sa afli pana la capatul firului, de ce te-ai nascut si cine esti. Care risc, se vor intreba unii, putin iritati din convingerea ca-si stiu rostul, ca si-au aflat calea, ca ce mare scofala e, la urma urmei, sa traiesti? Si apoi, cine mai e si "sinele" asta de trebuie cautat cu atata osardie? Ca, uite, ganditorii isi duc eternitatea la fel ca neganditorii, cu totii suntem muritori. Da, dar nu toti suntem "traitori". Cei mai multi sunt "vietuitori", ceea ce e o risipa colosala de material genetic si o deturnare a planurilor divine. Fara a face hermeneutica biblica, poate ca totusi indemnul primordial "cresteti si va inmultiti" trebuia completat mai explicit, dintru bun inceput, cu "aveti grija ce faceti cu viata voastra". Ca de inmultit, omenirea chiar s-a preocupat, dar de "crescut" altfel decat ca numar n-a prea facut-o. Mult prea rar si putin a dovedit ca si-ar cunoaste menirea. Asa am ajuns astazi sa traim colectiv apocalipsa, privat nefericiti, iar public, pasiv nemultumiti. De aceea, doamnelor, va propun un rost cu rost: cum Romania e cuprinsa de isterie precum o baba nevricoasa, n-am putea, noi, femeile, inima culturii colective, sa-i aducem pacea? Un gand bun si pe curand.

Mihaela CARLAN, mihaela.carlan@ziua.ro