Ziua Logo
  Nr. 4684 de joi, 5 noiembrie 2009 
 Cauta:  
  Detalii »
Eveniment
Vaticanul maniat pe CEDO
-- Curtea de la Strasbourg amendeaza scolile italiene pentru mentinerea crucifixelor in salile de clasa
Vaticanul a receptat cu profund regret o hotarare emisa de Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO), prin care Italia este condamnata pentru expunerea de crucifixe in salile de curs ale scolilor de stat. In urma unui recurs la o plangere, CEDO a decis ca, in Italia, tara a carei Constitutie are caracter laic, se incalca dreptul parintilor de a-si creste copiii in religia dorita. Ministerul Educatiei a subliniat din nou pozitia sa oficiala, aratand ca prezenta crucifixului in salile de clasa nu reprezinta adeziunea la catolicism, ci este un simbol al traditiei italiene. Pe de alta parte, Guvernul de la Roma a anuntat ca a inaintat recurs fata de decizia CEDO.
In 2002, Soile Lautsi, o cetateana italiana originara din Finlanda, a cerut scolii publice "Vittorino da Feltre" din localitatea Abano Terme (provincia Padova), la care erau inscrisi fiii sai, sa dea jos crucile expuse pe peretii salilor de clasa. Solicitarea a fost respinsa de conducerea scolii. In urma acestei divergente, Lautsi a redactat un denunt, fondat pe argumentul ca Republica Italiana este un stat laic, ce protejeaza principiul libertatii religioase, dar a fost respins de toate instantele civile din Peninsula. Totusi, Curtea de la Strasbourg a hotarat ca statul italian trebuie sa despagubeasca familia reclamantei cu 5000 de euro, daune morale.
Instanta europeana de la Strasbourg a comunicat ca aceasta prima hotarare a sa in legatura cu expunerea de simboluri religioase in scolile publice urmeaza sa detina valoare de precedent juridic.
Anuntul a accentuat nemultumirea Cetatii Sfinte, a Conferintelor Episcopilor Italieni si, de fapt, a intregii peninsule. "Crucifixul a fost intotdeauna un semn de iubire de Dumnezeu, de unitate si de primire pentru intreaga umanitate. Este deplasat sa fie considerat un semn de diviziune, excludere sau de limitare a libertatii", a declarat parintele Federico Lombardi, purtatorul de cuvant al Vaticanului.
Potrivit lui Lombardi, "este o eroare si o miopie a vrea sa excluzi din realitatea educativa un semn fundamental al importantei valorilor religioase din istoria si cultura italiana". Mesagerul Sfantului Scaun a exprimat si ipoteza ca "cineva vrea sa dezavueze rolul crestinismului in formarea identitatii europene, care, dimpotriva, a fost si ramane esential".
Autoritatile italiene revoltate
Guvernul de la Roma a anuntat ca a inaintat recurs fata de decizia CEDO, iar Ministerul Educatiei si-a reiterat pozitia oficiala, conform careia prezenta crucifixului in salile de clasa nu reprezinta adeziunea la catolicism, ci este un simbol al traditiei italiene. Foarte vehement a fost ministrul Agriculturii, Luca Zaia, exponent al formatiunii de dreapta Liga Nordului.
"Este o decizie abstracta, aparent democratica, dar rusinoasa, pentru ca ii jigneste pe toti europenii, credinciosi sau nu, crestini sau nu. Jigneste profund popoarele europene nascute in crestinism. Fara identitate nu exista popoare, iar fara crestinism nu ar exista Europa. Ce destin paradoxal si rusinos: tocmai aceia care ar trebui sa apere valorile noastre comune ajung sa loveasca in identitatea noastra" - a spus Zaia.
Ileana CORNEA, ileana.cornea@ziua.ro 
Alte articole
  Reactii de protest in Italia si la Vatican in urma deciziei CEDO de condamnare a expunerii crucifixelor in scolile publice    (2009-11-04 12:12)
 Comentarii: 21 Afiseaza toate comentariile  
BREAKING NEWS !   de ug
Sincer sa fiu   de cumanus
Substratul ideologic al deciziei CEDO   de synd
Nu, s-a schimbat macazul, acum minoritatea face regulile...   de Gelu
Cand esti la Roma, poarta-te ca romanii...   de Gelu
Afara cu crucea...   de Zold Janos
Religia un soft ?   de ug
Bravo CEDO !!!   de ValVerde
Mi se pare ca CEDO si-a cam dat foc la palarie ...   de Gargantua
" Receptarea "...   de Roxana
Ce ?   de ug
pe mine nu ma jigneste!   de TM
ei, fleosc ! Fara crestinism nu ar exista Europa......   de Giurgiu Crisan
si uite asa incep oamenii sa aiba dubii fata de curti internationale de justitie   de George-Felix
Papa, Galileo, Darwin si ... Marx    de ug
Maine-poimaine   de demetrius
Religia ...   de ug
Hai mai bine sa le spunem ce FOLOASE AR TRAGE SI EI DE LA CRUCIFIX   de JMJ
Pas cu pas   de Mache
Decizia CEDO   de synd
Daca ar fi doar Vaticanul maniat pe CEDO...   de synd
A r h i v a
  Curtea repara ce au stricat partidele    13 comentarii
  Vaccinul cu Boc    3 comentarii
  Croitoru a cazut pe versuri    3 comentarii
  Misiune incheiata    2 comentarii
  Pasii care urmeaza si spectrul alegerilor anticipate    3 comentarii
  Gripa se intinde    9 comentarii
  Fara campanie    
  Bolnavii discriminati dupa varsta    4 comentarii
  Ziarele vuiesc    1 comentariu
  Mossadul si Operatiunea "Livada"    10 comentarii
  Presa ucraineana suparata pe Romania    1 comentariu
 Top afisari / comentarii 
 Mossadul si Operatiunea "Livada" (2332 afisari)
 Curtea repara ce au stricat partidele (2211 afisari)
 Stampilim, Maria Ta! (1853 afisari)
 Israelul captureaza un vas iranian (1390 afisari)
 Croitoru a cazut pe versuri (1388 afisari)
 Fort Hood,Texas: Masacru in cea mai mare baza militara din lume - 12 morti si 31 de raniti (4586 afisari)
 Cititi cel mai tare banc din lume! (4079 afisari)
 Dupa 20 de ani: Autorul deturnarii Revolutiei, Ion Iliescu, se rafuieste cu cei care ii cer adevarul despre decembrie '89 (2870 afisari)
 Scandal la "Dansez pentru tine": Unii concurenti acuza juriul de aranjamente (VIDEO) (2314 afisari)
 Afla aici daca faci parte din categoria cu risc mare de infectie cu AH1N1! (2249 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2009 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01417 sec.