Am schimbat intrucatva regnul, iar asa-zisa libertate, clamata in Decembrie 1989, ne-am transformat din plante, condamnate la mutenie, in hiene care urla anuntandu-si foamea si asteptand momentul agoniei celuilalt, al adversarului. Cel mai bine se vede aceasta transformare, cum e si firesc, in lumea publica: a politicii, a societatii civile, a intelligentsiei; a acestor (in marea lor majoritate), autodeclarate "valori publice ale neamului", cei care incet, incet s-au instalat in fruntea istoriei la "carma" opiniei publice romanesti. Un filosof celebru spunea ca adevarata norma a valorii nu e nicidecum aprecierea pe care o da societatea ori istoria asupra unei actiuni sau a unui produs, ci propria capacitate de renastere, de lupta; dar nu lupta cu ceilalti, ci cu tine insuti. Cu ceea ce a ramas din tine dupa experientele grosolane si tavalugul istoriei zilnice zbuciumate (Ce bine ca mai apar carti ale altor scriitori decat cei aserviti Puterii care sufoca librariile cu mii de titluri, CD-uri, etc! Nicolae Breban, in noua sa carte de la Polirom, din care am citat pe alocuri, e ca soarele dupa ploaie, in acest context!). Asa cum hiena nu poate sa mearga "pana la capat", evitand legea junglei si multumindu-se sa urmareasca animalul ranit, asteptandu-i trecerea de la agonie la moarte, tot asa si hienele noastre de azi nu suporta o mare cantitate de adevar. Am putea clasifica lumea noastra publica, iar in particular cunoscutii, dupa cantitatea de adevar pe care o poate "suporta" si cat "indrazneste" spiritul acestora fata cu sine, cu propriul lor destin; de cata radicalitate e capabila o constiinta pentru a se putea "elibera" . Hienele de azi nu se pot elibera, pentru simplul fapt ca ele nu exista decat in haita. Pe care si-o construiesc cu infinita maiestrie, tocmai pentru a putea s-o conduca. Pentru simplul fapt ca simt nevoia sa schelalaie si sa se gudure pe langa cel puternic. Hienele noastre simt instinctual momentele jenante din viata lor, cand trebuie sa se ascunda, sa dispara din public, sa se protejeze, atunci cand cu "seful" situatia e "groasa" si iesirea in public i-ar putea compromite. "Acel instinct special si tiranic, numit generic lasitate, care <<ne apara>> dar ne si falsifica dupa un timp. Iar cand aceasta <<falsificare>> sau <<prostituare>> devine caracter, aceasta lasitate devine sursa esentiala a ratarii - cea mai grava, cea existentiala. De destin, cea pe care o suportam atat de greu, incat o negam si o calomniem cu toate puterile si cu jerba reunita a tuturor calitatilor noastre". Cu asta avem acum de-a face. Cu aceasta hienizare lasa, care face din noi o biata masa amorfa. Sunt sigur ca daca, prin absurd, unuia din acestia i s-ar intampla sa se raneasca, sa se intepe cu ceva, in direct, la TV, sangele ce va curge din rana nu va fi rosu, ci va avea o nuanta spalacita de gri. Ma intreb, cati dintre cei pe care-i vedem zilnic la televizor, cati dintre cei pe care-i cunoastem in particular, cati dintre cei pe care ii intalnim mai au curaj sa-si puna astfel de intrebari, si sa nu se mai ascunda in tufisuri, asteptand "moartea" celuilalt?

Octavian HOANDRA - octavian.hoandra@ziua.ro