Vreau sa restabilesc vizibilitatea si prestigiul adesea umbrit cu voie sau fara voie in zilele noastre, ale marilor scriitori din modernitatea literara romaneasca si ale scriitorilor de azi, vii, activi, dedicati culturii si natiunii romane. Pretul exorbitant al cartii contemporane e un alt semn nelinistitor pentru izolarea noastra, a scriitorilor, fata de publicul si lectorii nostri. Nu exista o singura elita romaneasca sau, ma rog, doar una; si pentru a fi exact: elita literara a fost si este compusa in primul rand din creatori. Nicolae Breban, ce te-a determinat sa candidezi la presedintia Uniunii Scriitorilor? In niciun caz o rivalitate sau alta cu vreunul din candidati, cu atat mai putin cu Nicolae Manolescu, un foarte important critic, a carui istorie a literaturii am citit-o cu mare interes. M-a decis la aceasta candidatura starea penibila a scriitorimii romane de azi in societate si a cartii de literatura. Indiferenta si aproape dispretul celor competenti in executiv, ca si o anume grava marginalizare, sau chiar ocultare directa, brutala si insistenta in ultimele doua decenii, a marilor personalitati culturale si literare ale Romaniei de dupa Al Doilea Razboi. Nu ma impac deloc cu aceasta stare, nu ma satisfac in niciun fel motivarile de circumstanta, cum nu ma satisfac si ma indigneaza de-a dreptul reglementari penibile de tipul legii spon�sorizarii sau cota jalnica de 0,13 la suta din bugetul national pentru cultura. Nu-ti este teama de cuvantul criza? Nu cred in cuvantul criza. Stii, e suficient sa observam ca in alte state (Franta sau Ungaria, de ex.) statul a majorat sumele acordate culturii in momentele de criza. Literatura si cultura (imediat dupa Revolutie) au fost aruncate pe piata brutala a liberalismului, desi Romania nu este un stat liberal, cu o clasa medie structurata. Noi inca iesim cu penibile eforturi dintr-un hipercentralism comunist, cu toate sechelele de mentalitate care-l acompaniaza. Putem numi fara probleme vinovatii? Nu sunt vinovati numai guvernantii de starea penibila a literaturii si a lumii literare, ci si noi, scriitorii. Dupa Revolutie, vreun deceniu, un deceniu si jumatate, noi am introdus in lumea noastra literara criteriile factionarii, ale luptelor si ale zazaniei politice, spargand unitatea noastra de dinainte, atata cata era, dar care a prilejuit aparitia unor mari personalitati si a unor importante opere literare, neegalate pina azi. Situatia in care ne aflam e datorata si incapacitatii noastre, a Uniunii Scriitorilor, dar si a Academiei Romane, de-a se pune in acord cu timpul, de-a afisa o mai clara transparenta, de-a lupta activ, uneori chiar cu mijloace agresive, profitand de singurul nostru atu, prestigiul si notorietatea pe care unii dintre noi o au in societatea romaneasca. Apoi, bineinteles, de-a folosi cadre pricepute in accesarea de proiecte europene, dar si locale, nationale. Ca si in cazul Uniunii Scriitorilor, de-a incuraja filialele U.S. sa obtina fonduri locale, acordandu-le o mai mare libertate financiara. Faptul ca de doua decenii intreg teritoriul Romaniei e acoperit de reviste literare si de cultura, dintre care unele de-un excelent profil si substanta literara, arata doua lucruri: vointa scriitorului roman de-a continua efortul splendid de creatie demonstrat chiar si in timpul tiraniei, ca si nelinistea, poate chiar si panica scriitorilor de azi care vad impinse la o parte din atentia publicului marile nume, formatoare ale modernitatii literare, dar si nelinistea grava in fata precaritatii propriei sale opere si existente. Faptul ca din vitrinele librariilor, cate au mai ramas, a disparut opera beletristica contemporana ro�maneasca e un indiciu clar si grav ca Uniunea Scriitorilor, dar si Ministerul Culturii au pierdut legatura cu societatile de difuzare, dominante pe piata, interesate de castig in primul rand. Pretul exorbitant al cartii contemporane e un alt semn nelinistitor pentru izolarea noastra, a scriitorilor, fata de publicul si lectorii nostri. Iata, suficiente motive de lupta! Nu pare Uniunea Scriitorilor astazi, dupa 20 de ani de la caderea comunismului, o institutie inca excesiv de centralizata? E adevarat, Uniunea Scriitorilor din Romania e o racila a comunismului, insa spre uimirea multora, cred eu, este in acelasi timp una din putinele institutii nationale, care nu numai in ochii intelectualitatii, dar si ai publicului larg, se bucura de un soi de prestigiu in ciuda multor contondente pe care le-a suferit in lungile decenii comuniste, dar si dupa Revolutie, cand niciun guvern n-a inscris-o in bugetul ei. E drept, inca de pe vremea lui Zaharia Stancu, US a aratat semnele unui interesant si curajos sindicalism pentru vremea aceea, sindicalism care s-a agravat dupa Revolutie. Noi trebuie sa pastram aceasta forma centralizata a Uniunii, pe care o cer si o apara multi colegi ai nostri de la filiale si din teritoriu, deoarece, spun ei, le da o oarecare prestanta in fata publicului si a forurilor locale. Eu cred insa, si acest lucru e o parte din programul meu, ca acest profil "sindicalist" si de asistenta financiara nu e suficient, daca aspiram sa ne inscriem in traditia prestigioasa a Societatii Scriitorilor Romani, si daca vrem cu adevarat sa ne recastigam pozitia centrala in comunitatea noastra, pe care am avut-o neabatut de la inceputurile clasicismului romanesc. Pentru acest ultim deziderat mai ales, imi ofer numele meu, energia mea si timpul meu, in totalitate. S-au facut si lucruri bune in ultimii ani si ar fi bine sa le numim. O, sigur! Echipa Eugen Uricaru (presedinte) - Nicolae Breban (vicepresedinte, pana in 2005) aflata la conducerea US, a obtinut trei importante si concrete rezultate... 1.Pas�trarea chiriei Casei Vernescu, singura sursa de venit a US, pe care Ministerul Postelor, pe al carei teren se afla, a vrut sa si-o insuseasca. 2. Hotelul de pe strada Caderea Bastiliei, singura proprietate reala a US, aducatoare de venit.3. Legea ameliorarii pensiilor scriitorilor, conceputa de Laurentiu Ulici si Eugen Uricaru si care se aplica in ultimul mandat al US. N-ai amintit de traducerea literaturii romane in alte limbi. In primul rand, ma va interesa promovarea cartii in interior. De doua decenii, conducerile US,. dar si cele ale Academiei Romane si ale altor foruri culturale si stiintifice se plang ca nu li se acorda spatiu in mass media, ca intelectualitatea larga, dar si publicul nu sunt deloc informate cu se intampla in aceste inalte foruri de creatie. Eu am propus, cu cativa ani in urma si la Acadenia Romana si la Uniunea Scriitorilor, crearea unor birouri de presa, folosind faptul ca nu putini scriitori se afla angrenati in mass-media, ziare, radio si televiziune. Un astfel de birou de presa, in conceptia mea, trebuie sa adune, cel putin odata pe luna, colegii nostri din mass-media pentru un schimb de informatie, pentru implicarea lor in fenomenul cultural si literar. Pentru promovarea cartii romane in strainatate un vechi si dureros deziderat al scriitorilor romani, lucrurile sunt, evident, mai complicate: va trebui sa conlucram strans si regulat cu societatile de difuzare, cu expozitia Gaudeamus, spre exemplu, care face frecvent peripluri in tari europene, cu Ministerul de Externe si cu Institutul Cultural Roman. De toate acestea cate exista, informatii noi aflam cu intermitente si mai ales cand se semnaleaza grave penurii, imposturi valorice si scandaluri. Tot prin acelasi birou de presa, tinut la modul profesionist si consecvent, ne gandim sa centralizam toate datele ce tin de promovarea cartii beletristice romanesti in Europa si pe glob si sa le dam integral publicitatii, fara a partini sau privilegia anumite grupuri culturale si de interese, cum se intampla azi. Domina de la o vreme, tot mai insistent in lumea culturala, un anumit ciocoism, adeseori fara perdea, care nu numai ca oculteaza marile nume si valori literare create dupa Al Doilea Razboi, dar restrange uneori cu bru�talitate, accesul la sursele financiare, dar si de influenta europeana, numai la anumite si aceleasi grupuri. Nu exista o singura elita romaneasca sau, ma rog, doar una; si pentru a fi exact: elita literara a fost si este compusa in primul rand din creatori. Sa nu uitam ca scriitorii romani mai au o obsesie: Premiul Nobel. Obsesia premiului Nobel mi se pare o nevroza reala a scriitorului roman. In ce ma priveste, eu am parasit orasul Stockholm in 1976, dupa ce mie si altor catorva scriitori romani, le-au aparut carti acolo: Marin Preda, Nichita Stanescu, Al.Ivasiuc, Gabriela Melinescu, la mica si plina de suflet editura a lui Ren� Coeckelberghs - si dupa ce atat Rene, prietenul meu, dar si Arthur Lundkvist, presedintele Institutului Nobel m-au rugat insistent sa raman in Suedia. Eu m-am intors inca o data in Romania, aratand si prin aceasta ca nu sunt atat de sensibil la acest prestigios premiu literar. De altfel, nici azi nu cred ca obtinerea de catre un scriitor roman, indiferent care ar fi el, a acestei insigne splendide ar rezolva intr-un fel avatarurile grave ale literaturii noastre. Con�vingerea mea ferma este ca problemele noastre majore economice, politice si culturale nu se pot rezolva in niciun caz si nu in profunzime, prin ajutoare din afara. La fel si spinoasa problema a promovarii geniului national. E adevarat, cu totii simtim ca e profund nedreapta, daca nu calomnioasa de-a dreptul, imaginea pe care o dau literele noastre in lume. Dar atata vreme cat noi insine nu ne apreciem valorile (unii domni la targurile internationale de carte vorbesc cu nonsalanta, uneori chiar cu dispret, de valorile romanesti, actuale sau nu), nimic nu se va schimba. Ti-a aparut de curand o foarte incitanta carte... Una din verigile slabe ale literaturii de azi, ale clarificarii valorilor si ale conceptului de valoare dupa comunism este critica literara. In acest sens, am publicat de curand la editura Ideea Europeana un amplu eseu sub titlul "Tradarea Criticii"; in care imi justific admiratia fata de marii critici ai generatiei mele, dar imi exprim si rezervele fata de scepticismul ce s-a instalat de mai bine de un deceniu fata de creatia vie, contemporana.

Iolanda MALAMEN, iolanda.malamen@ziua.ro